Subsemnata – în stânga. Cealaltă este Paula. Şi pe bune poza nu a fost plănuită decât cu maxim 1 minut înainte să fie făcută 
Spune Frank Sinatra într-un cântec drag mie:
„Use your mentality, wake up to reality”
Realitatea ma duce spre vis, dar din vis să dau înapoi în realitate e ca şi cum mi-ai opri filmul preferat la mijloc.
Mâine e luni şi trebuie să mă trezesc din euforie şi vis.
N-are un rost anume postul acesta. Ca să nu spuneţi că v-am irosit timpul, iată melodie drăguţă, drăguţă…
Taj Mahal – Corinna
E 3 dimineaţa. De 4-5 zile numai la ore d-astea m-am băgat în pat pentru că am lucrat la magazinul meu online. Oficial, pe 20 februarie 2010 (anul viitor pe vremea asta mă cinstesc, deci) am deschis HippieBox.ro.
Câteva explicaţii tehnice din partea lui Gabi şi a lui Marius, plus diverse tutoriale de pe net mi-au fost de mare ajutor. Voi mai retuşa site-ul pe parcurs, dar deocamdată sunt mulţumită.
Pentru cine nu ştie despre ce este vorba, Hippie Box este un magazin online cu produse handmade. Personalul atelierului este deocamdată format din mine şi mama mea, însă cât de curând intenţionez să caut colaborări deoarece primim foarte multe comenzi personalizate şi uneori suntem contratimp.
Sunt prea obosită pentru a mai scrie. Dar dacă sunteţi curioşi puteţi citi mai multe în câteva apariţii:
Facutdemana.com - un interviu dat de mine despre Hippie Box, handmade, pasiuni si altele.
Unica.ro – despre cum ne-am inceput afacerea.
Feminis.ro – o descriere a magazinului si cateva argumente pentru care ar trebui sa faci shopping online.
Le mulţumesc mult de tot celor care m-au încurajat până acum
Sunt mandra proprietară a domeniului hippiebox.ro. Am şi hosting. Toate bune şi frumoase până când am instalat platforma de e-commerce Prestashop. Asta după ce înainte instalasem Wordpress (mulţumesc Bogdan pentru post) plus un plugin de e-commerce şi nu am fost mulţumită.
Revenind. Am instalat Prestashop de 2 ori şi nu mă pot loga în Back Office. Adică în administrarea site-ului, deşi acesta apare.
Ce să fac, ce să fac? Intru pe forumul Presta şi găsesc o arie pentru români. Zic problema, mă ajută lumea însă după ce mă loghez pe site îmi apare o eroare: This error (HTTP 500 Internal Server Error) means that the website you are visiting had a server problem.
Am instalat ca la carte şi degeaba. Doamne cât de greu e să îţi faci un site! Următoarea încercare va fi Oscommerce. Prevăd că voi sta ca un gamer în faţa calculatorului până dimineaţa…
Aveţi idee cam câţi studenţi din Bucureşti absolvesc anual facultăţi de Comunicare? Nici eu şi nu mă rodea să aflu până când m-a intrigat o chestie despre care o să vorbesc pe parcurs.
În 2010 vom avea aşa:
SNSPA – Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice: 400 de specialişti în Comunicare şi Relaţii Publice care au studiat la zi. La ID mi-e şi frică să mă interesez câţi or fi. Dar hai să zicem un 100 şi acolo.
UNIBUC – Facultatea de Litere – specializarea Comunicare şi Relaţii Publice: 170 (sursa: aici)
UNIBUC – Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării: 240 la zi (sursa aici şi aici).
Rezultă ca avem 810 de absolvenţi de cursuri la zi plus să zicem orientativ încă 150 la ID, deci 960 de comunicatori nou nouţi pentru 2010. Fresh meat generation ’10
Din aceştia, o bună parte se orientează către alte domenii din varii motive. Să presupunem că în comunicare mai rămân jumătate. Tot avem 480 de tineri care fie au intrat în câmpul muncii încă din facultate, fie vor să facă pasul acesta la vară.
În anii trecuţi generaţiile erau tot de câteva sute de specialişti în comunicare. Teoretic – nu săriţi.
Şi acum ce m-a intrigat, domnule…
Noile angajări de la Ministerul de Finanţe: Andrei Gheorghe drept coordonator al Departamentului de Comunicare şi Dan Bittman consilier pe probleme privind imaginea instituţiei în rândul populaţiei.
Dacă primul deja obosise după 3 zile (sursa: gandul.info), al doilea nici nu ştie încă ce presupune postul său, deşi l-a acceptat: “Domnul Vlădescu mi-a propus acest post şi, în principiu, am acceptat provocarea. Nu ştiu încă exact despre ce este vorba, dacă domnul Vlădescu vrea ca eu să fiu un fel de portavoce a ideilor domniei sale. Rolul meu ar fi să îi aduc cât mai multe informaţii din România reală. Îşi doreşte şi oameni normali în jurul domniei sale” (sursa: gandul.info).
Incredibil. Nu mai are rost să cârcotesc pentru că o lungesc prea mult. Îi voi da un mail zilele acestea domnului Bittman în care mă voi plânge de impozitul forfetar. Jur. Poate îmi răspunde „vine o zi, vine o zi… când se va sfârşi…”.
Ca de la oameni normali la oameni normali care trăiesc într-o Românie reală, mai adaug o observaţie: ori suntem prea puţini comunicatori de se angajează cântăreţi şi prezentatori, ori cei neangajaţi sunt incompetenţi pentru asemenea funcţii, ori se angajează pe simpatie. Accept şi alte variante dacă aveţi. Răspunsul cred că îl ştim cu toţii
Am primit astăzi un e-mail cu informaţii despre un târg aparte de produse handmade. Tot ce va fi pus la vânzare va fi donat de către diverşi artişti urmând ca banii de pe articole să ajungă la Asociaţia pentru Protecţia Animalelor ROBI.
Târgul Give4animals se va desfăşura în clubul Fourteen, Bucureşti (str. Benjamin Franklin Nr 14, vizavi de Atheneul Român), timp de 2 weekenduri:
26-27 februarie şi 5-6 martie 2010 între orele 17.00-22.00
Sigur voi dona şi eu câteva articole. Aşa ca dragă cititorule, dacă îţi plac accesoriile în stil hippie vino la târgul despre care am scris mai sus şi cumpără-mi una, două creaţii precum cele de pe Hippie Box. Practic gesturile noastre caritabile s-ar completa. Şi dacă nu îţi plac ale mele, poate îţi fac cu ochiul alte lucruri de pe acolo…
Eu nu voi fi participa pentru că, din câte am înţeles, voluntarii de la Asociaţia ROBI se vor ocupa de vânzare. Dar vin să cumpar
Iar dacă vrei şi apoi să mai cumperi, o poţi face online de pe blogul http://targulgive4animals.blogspot.com. Aceeaşi poveste: artiştii donează, tu poţi să cumperi, iar banii se duc la asociaţie.
Dacă vrei sa afli mai multe despre ce face ROBI, intră pe site. Mă gândesc serios să mă înscriu ca voluntar. Sigur îmi pot găsi din când în când timp în care să ajut. Şi am început de azi să fac acest lucru scriind acest post şi punând pe blog un banner cu sigla asociaţiei.
Haideţi să dăm mai departe vestea despre târgul Give4animals. Un mic post pe blog, o menţionare pe Facebook şi Twitter…
Update: Ştiu că de câteva zile se vorbeşte prin presă despre câinii vagabonzi. Faceţi abstracţie şi gândiţi-vă că postul este scris acum 3 luni, când nu îşi dăduseră seama autorităţile că avem prea mulţi maidanezi pe străzile Bucureştiului.
Trebuie să îi răspund Ioanei la o leapşă. Este o dură şi n-aş vrea să o supăr prefăcându-mă că am uitat de ea. Deci Ioana nu dădea că mă supun.
Am 19 cerinţe (de ce 19 şi nu 20?) la care trebuie să dau răspunsuri care încep cu iniţiala prenumelui meu. Să înceapă interogatoriul:
1. Nume: Corina
2. Câteva cuvinte din 4 litere: ciocolată, ciorapi, cravată, cizme.
3. Nume de băiat: Ccccristi
4. Nume de fată: Corina (nu precizează că ar trebui să fie diferit de al meu)
5. O ocupaţie: Copywriter
6. O culoare: Cafea cu lapte
7. Ceva ce o să porţi în viitorul apropiat: Cămaşă (ca să meargă la cravata de mai sus)
8. Un nume de mâncare: Cataif
9. Ce găseşti în baie: Cccremă (Care-i ăla de a inventat cerinţele astea?)
10. Un loc: Castel
11. Un motiv de întârziere: Căzut pe gheaţă.
12. Ceva ce ai urla: Cocalarule!
13. Un titlu de film: Changeling.
14. Ceva de băut: Ceai.
15. Un grup muzical: Coldplay
16. Un animal: Câine
17. Un nume de stradă: Cozla (acum fanii ştiu şi prin ce zonă stau)
18. O marcă de maşină: Cooper. Mini Cooper.
19. Titlul unei melodii: Cradle of love (Billy Idol)
Nu dau leapşa mai departe pentru că e plictisitoare.
Prin oraş, cafenele sau pe oriunde ne găseşte timpul, ne uităm la cei din jur. E imposibil să nu faci asta mai ales în metrou unde dacă nu ai ceva de citit, călătoria ta este o examinare de pantofi, texturi, priviri şi coafuri. Dar în online nu vezi persoana de dincolo de texte şi fotografii. Nu poţi decât să îţi imaginezi gesturile, zâmbetul şi vocea. Pe principiul dacă tu nu mă ştii, iar eu nu te ştiu, dar intelectual şi fotogenic (dacă se poate spune aşa) îmi trezeşti interes, cum pot să intru în joc cu tine? Conştient sau nu, toţi ne-am pus întrebarea asta.
De la posturi în care descriem ce ne place şi ce nu la cineva, întâlnirea ideală, lucruri pe care ar trebui să le ştie cineva despre noi dacă vrea să ne scoată la cafea (nu o lua personal Oana, dar mulţi tipi au găsit postul un prilej de a flirta) la posturi în care le prezentăm tuturor cât de profesionişti, muncitori şi plini de succes suntem, toate au ceva în comun: prin ele am vrut sa afle despre noi cei care nu ne cunosc personal prea bine (sau deloc). Că fiecare post are mai multe motive pentru care a fost publicat e o altă poveste.
Flirturi învăluite în glume, friend request-uri pe motiv că avem mulţi prieteni în comun şi vreau şi mai mulţi prieteni, nu doar să-ţi văd mai bine pozele… Chiar dacă nu ai nicio intenţie de a te cunoaşte cu acea persoană, totuşi curiozitatea te roade. Acum nu înţelegeţi că orice atenţie acordată înseamnă manifestul unui interes anume, însă în general se exclude acest lucru.
Nimeni nu vorbeşte despre întâlniri pe care le-a avut cu cineva cunoscut mai întâi de pe Internet, când dacă stăm să ne gândim, prin bloguri şi discuţiile pe messenger ajungem să ştim deja câte ceva despre persoana respectivă. Nimeni nu vorbeşte despre reacţiile pe care le are când întâlneşte cineva in real life după ce îl ştia din poze. Mulţi tipi cred că ar putea scrie articole gen „10 moduri cum să obţii online id-ul unei tipe”. Sau mulţi angajatori ne-ar putea prezenta „5 moduri de a-ţi alege online un angajat” – am afla multe ponturi despre cum s-ar cerceta subiecţii şi pe ce criterii s-ar selecţiona.
În fine, e târziu şi n-are rost să mai lungesc postul. Ce am spus eu ştiaţi şi voi, numai că astfel de observaţii le ţineţi pentru bârfă pe messenger sau la o cafea
Există acel moment al dimineţii în care, înainte să ne spălăm pe dinţi, ne uităm buimaci în oglindă să vedem dacă suntem întregi, cu toate la locul lor. Oftăm lent şi cu obrajii umflaţi, ne ţuguim buzele, verificăm dacă a mai apărut un coş sau ridicăm din sprancene. Şi ce ne mai iubim aşa cu figura naturală şi abia trezită… Atunci este momentul din zi în care ne iubim cel mai mult.
Autoportretele- un mod de a ne arăta cât de mult ne placem. De când telefoanele au camera foto nu există să nu ne fi făcut câteva poze singuri strâmbându-ne sau luând o expresie care ne prinde bine. Mulţi ne pozăm picioarele. Mai ales la mare ne apucă treaba asta. Am văzut la imagini cu degete în nisip sau în apă mai multe decât cu Angelina Jolie. Iar dacă suntem cool ne tragem şi câteva fotografii cu picioarele noastre în tenişi sau skate shoes.
Trăind cu tine e imposibil să nu ajungi să te iubeşti. Da, sigur ai corecta lucruri. Cred că uneori ne studiem mai mult defectele decât calităţile, până ni le acceptăm şi trec la categoria „sunt unic în felul meu”.
Toţi suntem narcisişti. Unii mai puţin, alţii mai mult. Eu sunt undeva la mijloc spre mai mult. Dacă aş putea să îmi văd într-o oglindă caracterul şi personalitatea sigur le-aş studia şi admira în fiecare dimineaţă, deşi poate au nevoie de unele operaţii estetice.
Aşa că să îi spui cuiva că este narcisist e ca şi cum i-ai spune că are picioare, mâini şi ochi. E o trăsătură care face parte din noi. Iar dacă tu crezi că nu te încadrezi, va fi vorba doar de timp până vei recunoaşte. Tot te vei trezi într-o dimineaţă şi îţi vei încorda muşchii în faţa oglinzii…
Cu puţin timp în urmă lucram la un proiect despre criza legată de berea Redd’s. Dacă vă mai amintiţi, prin august 2009 a fost retrasă de pe piaţă din cauza acidului malic ce-l conţinea, acid care n-ar trebui să se găsească în bere. Ursus Breweries a schimbat reţeta, înlocuind acidul malic cu acid lactic. Eu aveam nevoie de mai multe informaţii despre întâmplarea asta decât ce ofereau site-urile de ştiri, aşa că vroiam să iau legătura cu un reprezentant de la Redd’s în ideea de a afla mai multe .
Site pentru Redd’s nu există. Pe ursus.ro nu afli multe nici despre berea Ursus, darămite despre alte produse din portofoliu. Am găsit-o pe Twitter pe Mirela Gruia, reprezentantă Redd’s, dar se pare că nu prea foloseşte acel cont… În cele din urmă, am sunat la Ursus Breweries.
A răspuns o centralistă care mi-a făcut legătura cu o altă centralistă. Îi povestesc de ce sun şi o rog dacă poate să îmi dea un contact de la cineva care mă poate ajuta. Îmi dă o adresă de email a Brand Managerului, însă era vineri amiaza, iar eu până luni aveam nevoie de informaţii. O rog să îmi dea un număr de telefon şi mă refuză… „Nu, nu contactaţi-o pe mail”.
Oare jurnaliştii aşteaptă ca şi mine să vorbească cu Brand Managerul? Şi de ce cu un Brand Manager şi nu cu un PR officer?
Efortul meu şi postul ăsta n-ar fi existat dacă ar fi avut un site, iar în cadrul acestuia un Press Room. Vedeam comunicatele pe care le-au dat în perioada retragerii şi după, când a reapărut pe piaţă cu reţeta schimbată, şi mai ales contactele unui reprezentant. Plus că şi pe ei i-ar fi ajutat în comunicarea pe timp de criză.
Multe dintre ştirile apărute în online au la comentarii câteva observaţii şi completări făcute de reprezentantul Redd’s (vezi ştiri aici, aici şi aici). Decât să dai comentarii, nu mai bine lămureşti cum trebuie publicul prin site?
Transparenţa ar trebui să fie literă de lege…
