Pe vremea studenţiei mele vedeam blogul ca pe un mijloc de afirmare şi mi s-au oferit o grămadă de motive să am unul şi să mă ţin de el. Amintesc aici de Olimpiadele  Comunicării care încurajau zdravăn viitorii comunicatori să fie activi în blogosferă, dar şi de unele teme de la facultate care cereau timid cunoştinţe despre blogging. Sincer, eu nu ştiu om care să fi avut blog din 2007-2009, în care să îşi fi dat măcar de 3 ori pe an cu părerea despre campanii şi după terminarea facultăţii să nu fi pătruns în câmpul muncii.

Vreau să fac ceva astfel încât să le ofer actualilor studenţi motivaţie de a-şi face un blog şi inspiraţie despre cum să îl folosească pentru a-şi construi un brand personal. Nu vreau să le umplu capul despre blogging ca meserie, ci pur şi simplu să le trezesc interesul pentru zona asta. Şi repet: să le dau inspiraţie.

Bun. Am în minte nişte conferinţe care să se desfăşoare la sediul SNSPA unde să fie printre vorbitori foşti studenti de la FCRP ale căror bloguri le-au folosit pentru a se pune în valoare şi chiar pentru a-şi găsi un job. Nu vă dau detalii acum, ţinând cont că  nu ştiu dacă se va transforma în realitate, chiar dacă sunt şanse

I-am povestit mai multe pe e-mail domnului Prodecan Dumitru Iacob şi a parut  încântat. Săptămâna aceasta mă voi întâlni cu dumnealui la facultate să vorbim despre idee şi cât, cum m-ar putea ajuta. Ţineţi-mi pumnii!

Când un brand organizează un concurs pe pagina sa de Facebook, zici că tot micul ei univers o ia razna. Dintre toate specimenele de fani, există unul aparte care mă distrează teribil – cei care încearcă să îi încânte pe administratorii paginilor. Sunt extrem de amabili, răspund la toate posturile, terminând mereu comentariile cu fraze tip “sper şi eu să câştig”/”tare mi-ar plăcea să câştig şi eu odată în viaţă”. Unii chiar îţi compun versuri! Fiţi atenţi la individul de mai jos, care a comentat la o postare de la Prigat referitoare la un concurs:

Nu ştiu dacă reacţionează aşa pentru că simt nevoia să se diferenţieze de ceilalţi fani, pentru că au un bun simţ deosebit sau pentru că vor să epateze. Dar mie îmi plac. Când sunt concursuri pe pagini, genul ăsta de fani sunt comedie. Vă mai dau un bonus:

‘Nţelegeţi, da?

Două lucruri am de zis pentru care apreciez PRO TV-ul: implicarea în cauze sociale şi emisiuni pozitive. Să ne amintim că a fost singurul post care a promovat “Let’s do it, Romania”, care a sprijinit Fundaţia “Salvează Vieţi” în campania “Nu mă ignora” şi care, recent, şi-a încurajat angajaţii să doneze pentru iniţiativa “Salvează Crăciunul”. De aceste trei exemple mi-am amintit, acum, fără să caut pe net. Dacă mă  întrebaţi ce a făcut alt post de televiziune habar nu am. Mă uit extrem de rar la televizor, iar proteviştii au ajuns cu mesajele la mine prin online.

Divertismentul lor nu se compară cu “teatrul” şi ştirile ŞOC de la alte televiziuni. Creează controversă pozitivă, discuţii online, creează dorinţa de a fi şi tu în public, de a lua parte la ce se întâmplă! De când au difuzat “Românii au talent” lumea comentează online ce se vede pe sticlă. Chiar acum, când scriu postul acesta, cineva de pe Facebook a postat un citat de-al lui Pavel Bartoş.

O bună parte din cei care am abandonat televiziunile româneşti pentru VH1 si Discovery, de scârbă de scandalurile şi umorul lor paralel cu noi, ne-am trezit urmărind sezoane de emisiuni. Şi ce fel de emisiuni? Acum ne întoarcem de unde am pornit: cu o componentă socială. Toată nebunia se creează în jurul unor oameni care, pe bună dreptate, sunt talentaţi şi merită sprijiniţi. Cum şi în online funcţionează extrem de bine CSR-ul combinat cu Social Media, pe TV de ce nu ar fi la fel? În fond, ideea exista de mult timp , dar în ultima vreme fusese ignorată. Să ne amintim că acum 15 ani părinţii şi bunicii jeleau la “Surprize, surprize”, unde totul era bazat pe doing good. Acum, doar s-a schimbat formatul.

Concluzia: combină divertismentul cu o miză puternică în folosul unor oameni talentaţi. De ce nu ar merita aprecieri pentru asta?

…Ai nevoie de exact ceea ce ţi-ai propus. Nu e just another motivational post, ci mai degraba unul care să îţi amintească răspunsul la întrebarea: Cum să fac să fiu mai fericit?

Cred că în fiecare zi mă gândesc la asta, mai ales acum în preajma sărbătorilor. Cum să fac să fie totul mai special, mai cu feeling, mai cu zâmbet, nu doar să treacă totul aiurea pe lângă mine? Acum o săptămână am fost la nişte prieteni acasă şi ne-am pus reciproc întrebarea: “Care a fost cel mai frumos Crăciun de până acum?”. Sincer, nu îmi aminteam nimic deosebit şi mi se părea frustrant că nu îmi veneau în minte decât mese cu familia. Abia am stors un răspuns despre o vagă amintire de acum 10 ani, dar nu vă mai plictisesc şi pe voi cu ea. Mi-am propus apoi ca anul acesta să fac ceva deosebit de Sărbători şi am reuşit asta fără să cheltuiesc averi, să mă înconjor de N mii de chestii sau să fac un ditamai evenimentul.

Doi oameni. Ziua am cumpărat cadouri, iar la amiază am mers să luam mâncare ca să facem 5 pachete pentru oameni fără posibilităţi. Atât am putut acum… Le-am pregătit seara pentru a le dărui a doua zi, dimineaţă. Apoi, pe fundal de colinde, am împodobit casa şi un brăduţ mic, în ghiveci, luat cu gândul să îl plantăm la munte – şi cu asta ne-am mai ales cu un obiectiv de atins. Iar apoi, ne-am uitat la filmul “It’a wonderful life” care aştepta pe lista “De văzut” de ceva timp, după care la fix 00.00 ne-am deschis cadourile puse pe furiş sub brad

Nu e cine ştie, dar pentru mine a fost ce mi-am propus. Fără net, TV, ieşiri în oraş, cadouri date dinainte, ci pur şi simplu o seară liniştită şi aşa cum ne-am dorit. Aş fi putut să vă povestesc despre obţinerea unui job sau ce vacanţă tare am avut – în fond, şi astea sunt lucruri pe care mi le-am propus în intenţia de a fi mai fericită. Dar ziua asta de Crăciun a fost ca o  mănuşă pentru vorba “lucrurile mărunte ne fac viaţa mai frumoasă“.

Cu cât ne gândim mai des la ceea ce ne face fericiţi, cu atât avem şanse mai mari să ne facem viitorul mai bun. Cred. E o idee subiectivă, dar la mine asta funcţionează. Revenind la întrebarea de la început, acum îmi dau seama că ar trebui urmată de: Cum să fac să nu uit de ce mi-am propus ca să fiu mai fericit? Poate listele acelea pe care ni le facem la final şi început de an sunt o soluţie

Pentru că mi-am tot propus să promovez pe blog produse și servicii pe care le folosesc și de care sunt mulțumită, din pură intenție de a vi le recomanda și vouă, azi vreau să zic două vorbe despre ING. Sunt de ceva timp client de-al lor, am un card, un cont de economii și folosesc Internet Banking-ul. De ce sunt mulțumită:

1) Self Banking

Nu am avut nevoie decât o dată să merg la un ghișeu: atunci când mi-am ridicat cardul. Banii ii retrag sau îi depun de la aceleași bancomate din agențiile Self Banking care se află în zone centrale și sunt deschise până la 23.00. Deci nu depind de programul caseriilor și nici nu iau contact cu angajații băncii. În zilele în care n-am chef de amabilități this is a bless. Sarcasticii vor înțelege

Dacă nu ai acces la net, tot la SB poți să îți accesezi contul de Home Bank, despre care vă voi spune mai jos. La ce-i bun? De exemplu, mi s-a întâmplat să fiu departe de casă și să trebuiască să transfer niște bani din cont. Pe la 5 seara eram într-un ING din Sibiu și îmi rezolvam treburile de la computer-ul lor.

2) Home Banking

Mi-am deschis online contul de economii prin contul de utilizator HomeBank. Tot prin el îl alimentez sau îl ușurez de bani oricând am chef. Până acum o lună tranzacția între contul de economii și contul curent (adică cel aferent cardului) dura 5 zile, dar acum transferul se face instant. Din nou, nu trebuie să trec pe la bancă, ci de la un calculator cu net îmi rezolv tot.

Mai sunt și alte servicii pe care Home Bank le oferă gen plata facturilor la telefon, lumină și alte utilități. Nu știu le-am folosit încă, dar intenționez.

3) Se mișcă repede

Pe 1 decembrie, cineva din străinătate mi-a transferat euro în contul de ron. Nu știam cât durează conversia așa că am sunat a doua zi la call center și l-am stresat pe un operator dacă tranzacția se va face ținând cont ca nu e euro-euro și cât durează. Mi-a explicat omul că nu e nicio problemă și că operațiunea se face, de obicei, în 2-5 zile. După 2 ore deja îmi intraseră banii fără să îmi ia taxe pentru conversie

În ceea ce privește comisioanele mie mi se par ok comparativ cu alte bănci. Nu sunt analist bancar, probabil au și ei unele servicii mai scumpe decât la altele, dar totuși per total sunt decenți.

Ah, să nu uit… Comunicarea online cu clienții e și ea neașteptată pentru o bancă. Newsletter-e faine, concursuri, mesaje cu sfaturi despre cum să îți protejezi mai bine datele personale etc. Îi felicit pentru contul pe Twitter și aștept să fie mai curajoși pe Facebook Bravo echipei lor și sper să se dezvolte mai mult în online în viitorul apropiat pentru că e păcat să stea deoparte.

p.s: să nu vă aud că e post plătit. Nu știu pe nimeni de la ING . Sunt un client mulțumit și vreau să întorc favoarea companiei scriind despre ea.

Nu e un subiect simplu despre ce vă voi povesti mai jos, dar este atât de important, util şi frumos încât vă rog să vă opriţi 1 minut asupra lui. Prietenii de la Fundaţia Noi Orizonturi au lansat o campanie pentru a sprijini cel mai important program educaţional derulat de ei: Programul IMPACT. Dacă vă pasă despre ce se mai face pentru educaţie în ţara asta, căscaţi ochii mai jos şi daţi vestea mai departe

Programul IMPACT se derulează în peste 140 de şcoli. Cluburile IMPACT combină învăţarea, distracţia şi serviciul în folosul comunităţii pentru a ajuta tinerii să-şi dezvolte abilităţi de viaţă şi angajabilitate. De 10 ani tinerii din aceste cluburi renovează, construiesc, curăţă, ajută şi luptă pentru o comunitate mai bună! Ei au reuşit sa dea naştere unui program educaţional în care anual peste 3.000 de tineri (12-18 ani) şi peste 400 de voluntari se implică pentru binele comun.

Pentru a susţine acest program, Fundaţia Noi Orizonturi a lansat campania “România de IMPACT”. Aceasta atrage atenţia asupra implicării tinerilor în comunitate ca soluţie de combatere a apatiei civice şi dezoltare durabilă a societăţii. Dar, în acelaşi timp, are ca obiectiv încurajarea donaţiilor pentru ca aceşti  tineri-minune din Cluburile IMPACT să poată continua cu performanţe mai mari.

Puteţi susţine Cluburile IMPACT prin donaţii de 2 Euro prin sms la 8822 în perioada 28 noiembrie 2011 – 1 februarie 2012.  Numărul este valabil în reţelele Orange şi Vodafone. Mai multe detalii găsiţi pe  www.noi-orizonturi.ro şi pagina de Facebook. 2 Euro înseamna 8 lei şi un pic – dacă nu este un efort mare, donaţi cu gândul că investiţi în educaţia copiilor. Dacă nici  ei nu merită, atunci…

Mă bucur mult că “România de IMPACT” este susţinută de Corneliu Porumboiu şi Tudor Chirilă, dar şi de RFI România, 121.ro,  Think Outside the Box, Decât o Revistă, România Pozitivă şi  MB Drăgan. În spot este Tudor Chirilă care explică în ce fel tinerii ONG-işti se implică în comunitate:

Daţi şi voi vestea mai departe pe bloguri şi Facebook. Din puţin în puţin ajutăm campania asta să crească şi să obţină fonduri pentru Programul IMPACT

Îmi venea să încep postul cu ”Românii sunt deștepți, dar…”. Cu alte cuvinte, în modul tipic al românului nemulțumit. Însă, îmi place atât de mult campania de la Rom, încât nu pot să o amestec printre cârcoteli. Așa că, voi da câteva argumente de ce merită să o susținem și să credem în faptul că românii sunt deștepți

În ciuda sistemului de învățământ slab, avem copii olimpici;

Pepsi Refresh este un proiect care a adunat peste 600 de idei propuse de utilizatori de Facebook pentru a da un refresh vieții urbane. Pe scurt, ideile au susținut diverse cauze sociale, culturale, eco, educaționale sau urbane, care dacă primeau finanțare din partea Pepsi, ar fi adus un bine comunității. Acestea au fost suspuse la vot public, rămânând în finală primele 10, cele mai votate. În ultima etapă care a avut loc ieri, autorii acestor proiecte de top le-au prezentat în fața juriului format din Cabral, Cristina Bazavan și Mihai Dobrovolschi.

Până acum, au mai fost programe de granturi desfășurate de companii cu renume, însă niciuna nu le-a dus la un punct de ”WOW!”. Pepsi a dat acum o lecție despre cum poți face asta:

1. Un concept bun și clar - ”Dăm un refresh vieții urbane”: Au găsit acel ceva de care suntem atașați cu toții: orașele în care trăim. După care, au mers către ceva dorit de toată lumea: bani pentru rezolvarea unor probleme

2. Un sistem eficient de inscriere a ideilor și de supunere la vot: Aplicația a făcut ca totul să fie extrem de transparent și simplu de share-uit. Folosindu-ne doar de conturile noastre de Facebook am putut urmări clar proiectele înscrise și să le votăm pe cele preferate. Fără conturi pe alte site-uri, regulamente confuze și dificultăți în publicarea propunerilor.

3. Engagement și word of mouth: Postări zilnice, raspunsuri rapide la întrebări și premii oferite celor mai activi vontanți și comentatori au contribuit enorm la creșterea interacțiunii cu utilizatorii. Dacă ați urmărit pagina și aplicația, ați văzut că întotdeauna oricine a primit răspuns rapid la nelămuriri și comentarii într-un mod cât se poate de prietenos. Sună simplu, dar pe unele pagini mari bate vântul când fanii pun întrebari

Cred că pe bloguri au fost mai bine de 100 de apariții despre Pepsi Refresh, iar majoritatea vorbesc de bine. Iar criticile, fie ele și puține, sunt de bun simț și mai mult ca sigur vor ajuta organizatorii la edițiile următoare.

4. Live streaming și susținere din partea unui super juriu: Mi-a plăcut că marea finală s-a desfășurat la scenă ”deschisă”. Chiar dacă în sală am fost vreo 30-40 de inși, peste 2.400 de oameni au urmărit live prezentările proiectelor prin livestream pe pagina de facebook Pepsi Romania. Eu am avut norocul să urmăresc ce se întâmplă și care sunt reacțiile, chiar din… sală.

Membrii juriului au pus întrebări pertinente, au căutat să explice care sunt punctele tari și slabe ale proiectelor, iar la final au ales câștigător ”Turnul nostru”, un proiect care merită și poate fi pus în practică de oameni serioși care au habar despre project management. Poate că nu a fost cea mai cea idee, dar inițiatorii din spatele ei au prezentat credibilitate, maturitate și ambiție.

5. Un proiect care poate avea continuitate: Feeling-ul meu e că s-a creat o competiție zdravănă în mediul online pentru a te implica în comunitate. O fi doar un sentiment greșit, dar  cred că tot mai mulți dintre noi susținem companiile care ne oferă posibilitatea de a ne pune în practică ideile bune. Iar conceptul de ”refresh” poate fi aplicat în orice planuri de viitor ale Pepsi, care au legătură cu responsabilitatea socială.

Or fi mai multe de zis, dar eu mă opresc aici și închei cu felicitări catre toți cei care au pus umărul la proiect: participanți în competiție, juriu, reprezentanți ai Pepsico, echipa Xplain care a implementat și coordonat toată partea de Social Media, bloggeri and so on

Sursa foto

Acum câteva zile, o prietenă fan Nokia spunea că vrea să își ia un smartphone pe Symbian, crezând că e un sistem performant datorită faptului că vorbim despre… Nokia Așa că, i-am povestit câte ceva despre experiența mea de utilizator Symbian, pe care o voi relata pe scurt, mai jos, în ideea că poate voi face pe cineva să se gândească și să se documenteze mai bine dacă intenționează să își ia un Nokia cu un sistem la care compania deja a renunțat.

În urmă cu un an îmi căutam un telefon mobil “dăștept” care să mă ajute , în principiu, să îmi verific mail-ul de oriunde, să share-uiesc pe rețelele sociale revelații de moment și să citesc informații care mă interesează. Dă-i și caută un smartphone la un preț rezonabil (nu de Iphone), care să aibă o tastatură qwerty, niște componente cât de cât ok și review-uri bune.

Una peste alta, am ajuns să îmi iau un Nokia C6 fără să anticipez că peste câteva luni produsele  companiei finlandeze o vor lua în jos. Și asta din cauza sistemului de operare Symbian de care mă “bucur” și eu. Aplicațiile făcute pentru sistem sunt foarte limitate (vezi Ovi Store), cu unele te lupți să le instalezi de 2-3 ori ca să funcționeze, iar altele nu merg cum trebuie nici în ruptul capului. De exemplu, nu pot folosi Facebook chat și Foursquare pentru că aplicațiile pur și simplu nu se deschid, deși le-am reinstalat de două ori sau paginile de Facebook nu le pot verifica și gestiona din aplicație – trebuie să intru din browser dacă am vreo treabă cu ele. Ba mai mult, dacă mă sună cineva și eu navigam pe net, în 80% din cazuri mi se blochează vreo 10 secunde până se prinde că a intervenit ceva.

Aparatul e bun, camera foto e performantă, însă sistemul de operare depășit te face să regreți alegerea. Dacă veți citi alte păreri despre Symbian veți vedea că nu sunt singura care crede că nu merită să vă legați la cap cu el. Personal, abia aștept să îmi iau ceva cu Android

M-am plimbat anul acesta prin ţară până mi-am tocit bocancii şi mi-a pierit tot răul de maşină. Ca să vă faceţi o idee, au fost pe listă zone din Bucegi (Moroieni, Cheia, Sinaia, Buşteni, Bran, Braşov), Valea Oltului, Sibiu, Alba-Iulia, Roşia Montană, Vârtop, Deva, Hunedoara, Sarmizegetusa, Valea Jiului, Cazanele Dunării, Craiova, Comana, Târgovişte şi Constanţa. Sunt locuri minunate de văzut, oameni faini de cunoscut şi stări contradictorii de trăit: prima dată simţi că îţi creşte inima de mândrie, bucurie şi uimire, dar apoi îţi vine să strângi din obraji de dezamăgire.

Extrem de puţine obiective turistice spun o poveste! Turistul obişnuit trebuie să caute pe net sau să întrebe localnicii dacă vrea să afle mai multe despre ce vizitează. În cele mai fericite cazuri, există pliante informative la casele de bilete. Nu zic să fie puse, vorba vine, plasme în peşteri… Dar un ghid sau câteva texte bune pot face dintr-o piatră cea mai tare rămăşiţă istorică.

Pentru mine, apogeul a fost la Sarmizegetusa Regia. Dacă nu eşti român sau nu prea ştii istorie, pleci prost de acolo, căci n-ai habar ce ai vizitat şi ce încărcătură istorică au pietroaiele acelea. Singurele “investiţii” făcute sunt o hartă pe care sunt marcate obiectivele şi plăcuţe în faţa acestora, pe care scrie ce reprezintă fără să fie date detalii. Nu mai zic că pe lângă sanctuare pasc oile şi îşi lasă nevoile pe acolo…

La polul opus, este Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Fiecare monument este însoţit de imagini cu machete virtuale care îţi arată cum era la începuturile sale şi de explicaţii în 4 limbi despre ce este, care e istoria, la ce era folosit etc. După ce pleci de acolo, rămâi mai mult decât cu imaginea unor ziduri. Tot cam aşa e şi pe la mânăstiri, biserici şi castele – toate au panouri cu un scurt istoric despre ele.

Iar ca să fiu maxim de cârcotaşă, chiar şi acolo unde există o poveste tot nu e în cea mai bună formă. Texte grele, fonturi ciudate şi informaţii puţine… De 3 ori păcat!

Partea bună e că se poate face un program frumos pe tema asta chiar din fonduri europene, care să dea de lucru multor profesionişti în turism şi comunicare. Cred că s-ar bucura de sprijinul multor comunităţi şi ar avea impact asupra turismului şi a modului cum mulţi îl percep: pe principiul mă folosesc de tot ce este dat de natură sau lăsat de la strămoşi, dar nu e treaba mea să îmbunătăţesc ceva.

Inevitabil mi se întâmplă ca în discuţiile cu familia să ajungem la partea în care “o să vină vremea să-ţi faci şi tu o casă”. În cazul de faţă: eu. Ai mei părinţi, bunici, unchi când spun asta nu se gândesc la statul cu chirie, ci la un apartament al meu sau al familiei mele aia care va fi cine ştie când. Iar eu de fiecare dată schimb subiectul pentru că nu ştiu dacă să râd sau să mă consum explicându-le prin câte ar trebui să trec să îmi fac o casă.

M-am bucurat să văd că Red Bull a adus campania “Art of Can” în România, după vreo 12 ani de când se desfăşoară în 24 de ţări. Sunt fan al refolosirii materialelor în mod original şi sper… SPER să se inspire cât mai multe brand-uri din conceptul acesta pentru campaniile lor.

Red Bull “Art of Can” a provocat artişti români să realizeze opere de artă din doze de Red Bull. Un juriu format din Raluca Velisar (curator MNAC), Marilena Preda Sânc (profesor UNARTE), Şerban Alexandrescu (Fondator şi Consultant Creaţie – Headvertising), Ghica Popa (artist ilustrator, Creative Director – Punct Advertising), Alexandra Maria Colţa (coordonator – Arte şi Meserii) a ales cele mai reuşite capodopere care au fost expuse ulterior într-o expoziţie în Piaţa George Enescu (lângă Piaţa Revoluţiei) din Bucureşti.

Am trecut în weekend prin centru şi m-am oprit să văd expoziţia. Îmi venea să fac poze cu telefonul la toate creaţiile expuse pentru că sunt prea, prea faine!

În încăperi rulează pe câteva ecrane un clip care atrage atenţia asupra importanţei reciclării aluminiului. Din păcate, este în engleză, nu are sunet, imaginile sunt multe şi nu cuprind esenţialul, drept pentru care lumea nu prea stă să îl urmărească.

La plecare, am văzut pe un gard un panou pe care scria că totul în expoziţie este filmat şi că orice vizitator şi-a dat acceptul pentru a fi filmat odată ce a intrat înăuntru. Asta nu mi s-a părut fair mai ales pentru că nu prea e vizibil mesajul atunci când intri.

În fine, îmi pare rău că Red Bull nu are în România o pagină de Facebook ca să facă mai mult buzz despre campania asta. Dar acum că aţi aflat despre ea mergeţi şi vizitaţi galeria “eco” din Piaţa George Enescu cât timp mai este deschisă (până pe 23 octombrie). Dacă nu vă inspiră, sigur o să pună un mare “wow!” pe chipurile voastre

Sunt genul de om care nu poate să stea fără să facă ceva în plus pe lângă job. Îmi place să am unul sau mai multe proiecte iniţiate de mine, care nu au neapărat legătură cu domeniul în care lucrez. De-a lungul timpului, proiectele astea au luat naştere din idei simple şi determinarea de a le pune în practică. Am mers mereu pe principiul ca dacă am o idee, e păcat să nu o transform în realitate. Problema e că nu mi-am pus niciodată întrebarea “mai am timp şi de asta?”

Partea bună este că în fiecare proiect am implicat o echipă şi nu duc totul singură. Totuşi, mă întristez când văd că trebuie să îmi prioritizez proiectele personale (în care încadrez şi blogul) şi ce rămâne în coadă trece prin perioade de abandon… Sunt perioade în care nu pot să mă ocup de blog şi de altele, în care termin ziua de lucru în agenţie şi nu îmi mai arde să scriu. Sau pur şi simplu nu pot pentru că trebuie să lucrez la alte proiecte personale. Asta apropo de întrebarea lui Alex Negrea: “de ce nu îşi fac oamenii din agenţii bloguri?”.

Să ai un proiect personal înseamnă să îţi rezervi timp în weekend-uri ca să ţi-l planifici, să lucrezi în timpul săptămânii de la 8 seara în sus ca să îl implementezi, să faci în aşa fel încât să poţi gândi cu mintea limpede cum să îl îmbunătăţeşti şi să îl dezvolţi. La un moment dat, te ajunge oboseala psihică şi nu mai dai randament. Aşa că iar te planifici, dar de data asta ca să îţi uşurezi munca.

Totuşi, nu e chiar aşa de greu să ai un proiect în afara job-ului şi îmi pare rău că nu cunosc prea mulţi oameni care să îşi investească timpul în aşa ceva. Iată câteva avantaje ale proiectelor personale:

• Bani - Vrem nu vrem, de ei depindem, iar un ban în plus pe lângă salariu nu strică. De asemenea, dacă rămâi fără job, banii aceştia te pot ajuta să te întreţii până când îţi găseşti unul nou.
• Antreprenoriat – Te pregăteşti cum să conduci o afacere, iar experienţa te va ajuta în mod sigur în diverse situaţii ale vieţii când ai de luat decizii;
• Dezvoltare – Înveţi singur mai mult, descoperi lucruri noi şi îţi poţi face legături cu oameni pe care nu i-ai putea cunoaşte în alte contexte;
• Satisfacţii - Mândria că ţi-ai pus ideile în practică şi că ies nişte rezultate din asta nu se compară cu nicio apreciere a superiorului tău de la serviciu.

Dacă aveţi idei bune, sfatul meu este go for it! Riscaţi, dezvoltaţi-vă, cereţi sprijin din partea prietenilor şi folosiţi-vă timpul, mintea şi nişte bani puşi deoparte pentru a face o investiţie într-un proiect al vostru

Am decis zilele trecute să îmi caut un deodorant bio in magazine şi să nu îmi mai comand online. Am luat la rând câteva magazine cu produse mai mult sau mai puţin naturale şi aşa am ajuns şi în Body Shop. Am găsit vreo 4 sortimente de deodorante stick, dintre care trei erau fără parabeni şi aluminiu, unele dintre cele mai toxice substanţe care se găsesc, de obicei, în produse cosmetice şi de igienă.

Dar nu despre deodoranturi vreau să vă spun, ci despre faptul ca Body Shop este printre puţinele branduri cu pretenţii care au încercat să îşi facă produsele cosmetice mai responsabile, de la ambalaje la conţinut. Acestea nu sunt 100% naturale, ci pe bază de ingrediente naturale, dar totuşi este un pas înainte. Deşi face parte din grupul L’Oreal, brand-ul din urmă se pare că nu ia acelaşi exemplu.

Am fost luna trecută la Marketing360 şi la un training organizat de AstonEco despre implicarea părţilor interesate. Ceea ce mă interesa cel mai mult era să obţin inspiraţie, iar cele două evenimente au reuşit să îmi atingă aşteptarea.

Aşa că, m-am gândit să notez şi aici despre câteva concepte care, zic eu, trebuie avute în vedere în orice iniţiativă de comunicare:

1. Passion, purpose, personality – cei 3p despre care a vorbit Sorin Psatta la conferinţele Marketing360. Eu aş fi adăugat şi feeling. Deci un fel de 3p + f

Am pus accent pe personalitate şi feeling pentru că sunt două lucruri care, adesea, în comunicarea online nu par prioritare. Poate focusul pe cât mai mult awareness să fie de vină. Habar n-am. Ce pot să spun ca argument este că toate campaniile reuşite, acelea de visează să aibă parte toţi clienţii, trezesc sentimente în public şi îşi conturează o personalitate. Când întrebi ce este “Rom”, cred că foarte puţini ar putea să spună doar ”o ciocolată cu aromă de rom”.

Dacă eşti stăpân pe cele 4 de mai sus, urmează alte două capitole importante:

2. Credibilitate şi încredere – fără cele două ai fi precum Sişu într-o reclamă anti-droguri. Şi e valabil atât pentru indivizi (bloggeri, jurnalişti, corporatişti, ONG-işti ş.a.), cât şi pentru organizaţii. Se câştigă greu şi se pot pierde într-o clipă.

Social Media a venit în ajutor şi chiar pot fi de ajutor mai ales în campaniile de CSR, apropo de acest articol. Însă, încă se simte teamă de expunere şi de consultare directă a publicului, în vederea deciziilor şi a acţiunilor. Se simte că se caută numărul de LIKE-uri şi nu un parteneriat cu oamenii care îl acordă.

3. Engagement şi coordonare – menţionam mai devreme despre consultarea publicului. Paşii de fapt, ar fi următorii: informează -> consultă -> implică -> colaborează -> dă putere (empower). Idei despre cum facem asta? Poate într-un alt post sau completaţi voi prin comentarii

Acum, asta ar fi partea teoretică. În practică…

Primele aşteptări pe care le am atunci când citesc un material sunt: să fie scris corect gramatical şi să rămân cu ceva nou după ce l-am parcurs. Acest “ceva nou” poate fi o informaţie, o idee sau pur şi simplu un element de inspiraţie. Daca de prima aşteptare trec multe, la cea de-a doua nu pot spune acelaşi lucru. Nu multe surse de informare despre tot ce este legat de domeniul comunicării din România fac parte dintr-o categorie premium

De aici şi intenţia mea de a menţiona scurt câteva lucruri importante de care portalul ResponsabilitateSociala.ro ţine cont. Orice material publicat:

• Este bine documentat şi apoi redactat într-un mod clar, punând în evidenţă informaţiile cele mai importante;

• Are acel “ceva nou” despre care vă spuneam mai sus, fie despre proiectele de CSR, fie despre companii. Pentru că focusul este să ofere cititorului motive pentru care să spună la final “Ce tare!”

Acum, în mare, dacă ai interes pentru domeniu, talent la scris şi chiar pui totul într-un material scris de tine, poţi să aplici pentru a face parte din echipa de redactori ResponsabilitateSociala.ro. Alte cerinţe găseşti aici.

Dacă nu faci parte din target,  rămân recunoscătoare dacă vei da vestea mai departe celor interesaţi

Până pe 14 iunie mai puteţi aplica în programul “Voluntar de profesie“ lansat de Fundaţia Vodafone pentru al doilea an consecutiv. Este o ocazie să lucraţi alături de un ONG timp de 6 luni şi să aveţi un venit asigurat  pe toată perioada de lucru. Însă, nu mi-am propus să prezint programul, ci să vă dau câteva motive pentru care merită să aflaţi mai multe despre el şi să vă înscrieţi. Motive pe care mi le-au dat chiar voluntari de la prima ediţie a programului

Am reuşit să vorbesc cu 3 oameni minunaţi care au făcut parte din program în 2010 ca să aflu mai multe despre experienţa lor în cadrul unui ONG şi de ce a meritat să îşi lase locul de muncă şi să lucreze în folosul unei comunităţi.

1) Prima este Elena Virlan, responsabilă de Customer Experience la Departamentul de Marketing din cadrul Vodafone. Ea a lucrat cu Fundaţia Special Olympics, fundaţie care organizează programe sportive pentru copiii şi adulţii cu dizabilităţi intelectuale.

Cum a decis să se înscrie: a participat la un eveniment organizat de Vodafone şi Special Olympics în cadrul căruia oameni obişnuiţi şi copii cu dizabilităţi participau împreună la antrenamente şi competiţii sportive. Atunci a luat prima dată contactul cu Special Olympics şi copii care au nevoie de ajutor. Programul “Voluntar de profesie” s-a lansat la scurt timp şi a văzut în el o şansă să îi ajute pe aceşti copii.

S-a înscris, a fost acceptată şi timp de 4 luni a lucrat ca fundraiser pentru programele Special Olympics.

Aşteptam de mult timp un moment de linişte în care să povestesc una dintre cele mai interesante zile din viaţa mea. O zi în care am încercat să ţin un curs de 2 ore la facultatea pe care am absolvit-o. Aveam în faţă o sală care avea aceleaşi aşteptări minime pe care le aveam şi eu când am intrat la facultate: să asiste la un curs interesant, să primească informaţii care le trezesc curiozitatea şi un profesor care să le menţină atenţia preţ de un ceas sau două

Trebuia să prezint Bilanţul Responsabilităţii Sociale pe 2010 cu toate aspectele ce au ţinut de comunicarea online şi CSR. Îmi făcusem prezentarea duminică noaptea, având la bază două principii: să fiu cât se poate de sinceră şi să ofer informaţii pe care nu le-ar fi putut lua din niciun articol în care este prezentată o campanie online.

Cursul era a doua zi seara. Aşa că, după ce am plecat luni de la birou m-am îndreptat către sala din Polizu, unde acum un an îmi încheiam conturile cu facultatea. Din păcate, nu veniseră prea mulţi studenţi şi începusem să îmi fac griji cum să nu îi plictisesc astfel încât să nu rămână sala goală

M-am relaxat după ce am început prezentarea în care am explicat cum am ales publicul ţintă, cum am comunicat, pe ce ne-am bazat, care au fost rezultatele şi motivele pentru care sau fost acestea şi nu altele. Cred că niciodată n-am fost atât de sigură pe ce spun…  Am pus pasiune când am realizat bilanţul şi acelaşi lucru l-am făcut şi când l-am prezentat.

Aveam un plan al prezentării, dar am adăugat multe informaţii pe parcurs şi am improvizat pe alocuri cu exemple, întrebări şi idei. Nu e stilul meu să mă lungesc cu vorba, dar venind întrebări din sală şi văzând curiozitate la comunicatorii mai mici m-am abătut de la el

Cum e să fii profesor? Mai frumos decât să fii student, cu siguranţă! Nu pentru că eşti într-o poziţie superioară, ci pentru că ai o responsabilitate care îţi aduce satisfacţii imense cu cât o tratezi mai serios. În cele 2 ore de curs am simţit că a meritat orice sacrificiu pe care l-am făcut în 4 ani de dragul meseriei de comunicator. Pentru că am avut ce spune şi ce să îi învăţ pe ceilalţi.

Şansa de a fi de partea cealaltă a catedrei se datorează doamnei profesoare Dorina Guţu şi studenţilor de anul 3 de la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, SNSPA, care au venit la cursul de Relaţii Publice în Context Internaţional pe 9 mai 2011. Nu ştiu să mulţumesc în fraze sofisticate, aşa că va trebui să primiţi din partea mea un simplu “mulţumesc” încărcat de emoţii şi recunoştinţă

In Urban Dictionary, “Facebook Evangelist” este tradus ca o persoană care le spune constant celor din jur fără cont pe  Facebook să îşi facă unul, chiar dacă nu plănuiesc să interacţioneze cu aceştia după ce vor fi intrat în reţea.

Dacă pe cei care contribuie la creşterea reţelei îi numim evanghelişti ai Facebook-ului, pe cei din interior care aduc utilizatori către comunităţi existente i-am putea numi evanghelişti pe Facebook – care nu mai atrag oameni în reţea, ci îşi îndreaptă prietenii către brand-uri, cauze etc.

În general, un evanghelist pe Facebook îşi încurajează prietenii să adere la cauze, să urmărească pagini sau să intre în grupuri alese în funcţie de diverse criterii. El este un susţinător adevărat sau unul fals în funcţie de aceste criterii la care organizaţiile contribuie la formarea lor.

Utilizatorii atraşi strict pentru că li se oferă beneficii materiale aduc oameni în comunitate pentru a le îndeplini lor unele favoruri. Prea puţini sunt motivaţi şi aduşi de dragul brand-ului. De aceea, eu le spun falşi evanghelişti pentru că deşi “umflă” comunitatea, scopul pentru care fac asta este iniţial doar personal. Likeri adevăraţi ai dacă după deja populara tactică de concursuri converteşti fanii cu numele în fani dovediţi.

Pe de altă parte, există şi evanghelişti adevăraţi de-a gata. De obicei, îi găsim în comunităţi în jurul unor cauze sau în grupuri cu un scop practic. Şi principalul motiv este că aici simt că pot avea un rol prin care contribuie la dezvoltarea unui fapt, fără să promoveze interese comerciale.

Oricum ar fi, cred că încă prea puţine organizaţii se gândesc că pot avea lideri care permanent să îşi arate susţinere. Încă e fugă către cât mai mult şi mai puţină agitaţie pentru cât mai bun. Dar va veni vremea când vor apărea mai des întrebări precum “De ce dacă am 20.000 de fani, media like-urilor la statusuri este de 30?”.

p.s.: “Facebook Evangelist” poate avea şi sens religios.

Cineva drag mi-a spus zilele trecute că oamenii cu adevărat importanţi sunt cei care te fac să te simţi important. Cât de mult ne ghidăm după asta în viaţa personală fiecare ştie mai bine. Însă, ideea se aplică şi la brand-uri: putem spune că cele mai importante branduri sunt cele care ne fac să ne simţim importanţi. Şi cine sunt responsabili de asta, dacă nu liderii din spatele lor?

Orice organizaţie sau individ care îşi doreşte o comunitate în jurul său trebuie să îşi câştige şi să îşi asume rolul de lider. Carisma, atitudinea, capacitate de a conduce şi alte trăsături descrise in anunţurile pentru unele job-uri  nu sunt suficiente pentru a fi lider. Aşă că, revin cu întrebarea din titlu: Cine sunt liderii unei comunităţi? Sunt aceia care:

1. Pun accent pe oameni şi pe comunitate - pregătesc discuţii, pun întrebări despre interesele membrilor, îşi arată deschidere către opiniile lor, răspund proactiv şi  aplanează conflicte.

Una din recomandările pentru a obţine comentarii la statusurile de pe Facebook este să conţină la final o întrebare: ce părere aveţi, cum vi se pare, voi cum aţi proceda, ce ştiţi despre X etc.

Dar nu poţi face asta doar ca să te afli în treabă şi să arăţi clientului în raport că pagina e pe val. Ok, ai nevoie de activitate, dar nu te limita doar la interesele tale pentru că utilizatorii simt şi acţionează în consecinţă. Mergi pe principiul dai şi primeşti.

Liderul este cel care uneşte interesele membrilor, naşte discuţii între ei şi le demonstrează că fără ei comunitatea nu ar exista

2. Nu exclud potenţiali lideri/ nu îşi axează comunicarea doar către cei “gălăgioşi” şi îi ignoră pe ceilalţi

Vă mai amintiţi cum spuneam prin liceu că unii se grupează în bisericuţe? Şi online ne dorim să ne alăturăm unor comunităţi de bloggeri, de profesionişti în diverse domenii, de twitter-işti, de voluntari, de bikeri ş.a. Ei sunt cei mai băgaţi în seamă de către companii şi ONG-uri pentru că le oferă vizibilitate.

Însă, se întâmplă să se formeze grupuri închise sau “exclusiviste”, unde se citesc ei între ei şi discută ei între ei. Avantajul este că lor le poţi acorda roluri de lideri şi prin asta să îi orientezi către restul publicului. Cum e cazul moderatorilor pe forumuri. Obţin un rang ridicat şi sunt conducători pe o arie

Dezavantajul grupurilor închise este că îi fac pe ceilalţi să se simtă nesemnificativi şi drept consecinţă să ignore comunitatea.

Aşa că, un lider trebuie să împace şi capra şi varza. Îi ridică pe cei care aspiră la poziţii înalte, dar nu uită să le acorde atenţie şi celor mai timizi.

3. Au iniţiativă şi conduc cu fruntea sus, nu cu nasul pe sus

Aşa-numitele momâi cu o atitudine de superioritate nefondată nu îşi câştigă decât aparent respect şi recunoştinţă.

Evident, descrierea mea despre lideri poate continua într-un post viitor. Până atunci, orice idei sunt binevenite