Undeva în străfundul gândirii lor există ideea cum că noi, bucureştenii, avem ceva cu ei. Cu alte cuvinte toţi ăştia născuţi şi crescuţi în Capitală avem prejudecăţi legate de cei din provincie. Dacă le-au răspuns urât casierele şi vânzătoarele sau dacă nu le-a răspuns la salut vecinul este clar că au fost daţi în vileag de către accentul lor şi aceste persoane s-au comportat ca atare în faţa unui provincial. Ei bine, eu văd altfel treaba. Cei din province trăiesc cu prejudecata că bucureştenii îi resping, deşi nici nu au trecut prin experienţe care să le fi demonstrat acest lucru. Nu zic că nu există excepţii în ambele cazuri. Şi pornind de aici vă amuz un pic cu o scenă la metrou.

Pe la ora 6 seara mă aflam cu Ionuţ la Victoriei, presaţi şi „delectaţi” de mirosul extraordinar specific unui metrou aglomerat. Aşteptam să se închidă uşile de vreo 2 minute, timp în care lumea se tot împingea să intre.. Şi dăi şi dăi până când ajunsesem să am ca sol pantofii altor oameni! Ionuţ întoarce uşor capul şi spune în faţă „Nu vă mai împingeţi vă rugăm!”. Ah, atât a trebuit! Primeşte ca replică din partea unei individe: „E da! N-avem cum altfel! Aşa-s toţi bucureştenii, frate!”. Şi apoi continuă să îi vorbească tare prietenului ei despre cum sunt bucureştenii „toţi o apă şi-un pământ”. Acum păcat pentru ea că cel pe care îl catalogase drept bucureştean e ardelean sadea… Să mai zici că suntem noi drăcoşi!