Header image

Joburi fara cioburi

Posted by Cora in Pareri, critici

Aveţi sau aţi avut vreodata cont pe bestjobs sau ejobs? Dacă da, nu aţi observat că mereu se caută promoteri? De fiecare dată când mă uit pe aceste site-uri văd anunţuri de la firme care angajează tineri pentru acest post. Am avut şi eu câţiva prieteni care au avut ceva vreme acest job şi din câte am auzit nu eşti plătit de ici-colo, unul din ei chiar având bafta la un moment dat de a câştiga 10 lei pe oră. Şi în fond nu poţi spune că depui un efort colosal pentru a exercita această funcţie. Stai, zâmbeşti şi vorbeşti frumos, invitând lumea să guste din ce le dai tu ca apoi să le spui poezia menită să-i dea gata şi să cumpere ceea ce le-a încântat gustul. Uneori mai dai şi de câte un înfometat care ia direct de pe „tarabă” şi pleacă mai departe, făcând un semn discret de „mulţumesc! N-am timp, la revedere!”.

Să înţeleg că samplingul chiar rentează, deşi sincer eu niciodată nu am gustat pâine cu margarină, iaurturi sau alte bezele de la promoterii din hypermaketuri. Aş fi încercat totuşi Dots, acel baton din brânză dulce cu ciocolată, ca să ştiu dacă merită cumpărat sau nu, dar nu îmi amintesc să fi văzut din partea lor „tarabe” cu tineri zâmbăreţi care să încerce să ademenească potenţiali clienţi veniţi la cumpărături. Dacă ştii că ai de-a face cu un public reticent de ce nu ai încerca să îţi promovezi produsul şi prin această metodă? Aşa s-ar convinge şi un Toma Necredinciosu’ că este în realitate precum se pretinde a fi în reclame. Sau nu.

Şi a doua meserie căutată pe site-urile de job-uri este cea de „operator sondaje”. Aici chiar te zbaţi, iar după ce crezi că ţi-ai terminat norma şi îţi iei banii te pomeneşti că a minţit o persoană la chestionar aşa că pac! unul s-a tăiat de pe listă. Dar priveşte partea bună a lucrurilor: nu trebuie să fii îmbrăcat în uniformă ca promoterii. Dacă eşti licean poţi încerca să îţi iei un astfel de job în vacanţa de vară, la fel şi dacă eşti la facultate şi ai prea mult timp liber şi prea puţine pretenţii de la tine (… şi bani).
Eu zic că ambele job-uri se bazează pe farmec şi limbarniţă. Dacă acestea nu „e” nimic nu „e”.

If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 You can leave a response, or trackback.

facebook comments:


  • suzana says:

    Ai dreptate la partea cu promoterii. Tot ce trebuie e sa ai limbarnita si sa fi cat de cat prezentabil. Daca mai ai si lipici si vorba dulce, ca de obicei oamenii fug de campaniile agresive, gata, ti-ai gasit loc de munca. Exista si parti rele. De regula trebuie sa stai in picioare 6h pe zi, sau chiar mai mult, depinde si mai rau, de multe ori trebuie sa porti costume idioate, penibile, care te fac sa arati ca un clown. :-? ? Dar banii vin. Si sunt buni cand ai nevoie de ei.

  • DeMaio says:

    Iar pe operatorii de sondaje ar trebui să-i înveţe să nu fie agresivi şi să lase omul în pace dacă a spus NU, mai ales dacă este şi însoţit. Există posibilitatea ca acel om să devină el însuşi agresiv în câteva clipe şi să-i înfunde operatorul chestionarul pe gât.BR/Nu ştiu de ce, dar pun pariu că există un operator în oraşul ăsta care ştie despre ce vorbesc :d

  • Cora says:

    =))))BR/Primul interviu la care am fost (intr-o vacanta de vara de pe vremea liceului) a fost pentru operator de sondaje. Prima zi de munca a fost si ultima din cauza neseriozitatii angajatorului 8-|

  • DeMaio says:

    Ahhh…de ce nu mă miră? Neseriozitatea angajatorului, la ea mă refeream :p

  • Madi says:

    1.la Dots cred ca nu se facea sampling pentru ca se bazau pe faptul ca batoanele sunt oricum destul de iefitne ca sa vezi singur ce gust ai, deci sa cumperi direct.BR/2. activitatea de call-center nu as pune-o niciodata la joburi rentabile. Efortul pe care trebuie sa-l depui nu este nicidecum rasplatit pe masura. Mi se pare bataie de joc cati bani se dau de obicei la astfel de joburi. Ca promoter e viata mai usoara, inafara statului in picioare.BR/BR/(am vb din experienta proprie in ambele cazuri)

  • Ciresica cu numele de MaMeMiMoMu says:

    “Primul interviu la care am fost (intr-o vacanta de vara de pe vremea liceului) a fost pentru operator de sondaje. Prima zi de munca a fost si ultima din cauza neseriozitatii angajatorului 8-|”BR/Ştiu cum e! Eu eram în spital la urgenţe şi ăia mă sunau să mă întrebe dacă vin la muncă pentru că au nevoie de oameni… retardaţi!

  • zapacita says:

    Eu in clasa a XI-a am fost promoterita pentru scutecele Huggies:)) Lucram cu un aparat si o imprimanta mica hp si cu un coleg de liceu imbracat intr-o mascota uriasa roz. Pozam copii si umflam baloane. M-am distrat foarte mult in perioada aia. Castigam 60 de lei pe zi si era prima oara cand puneam mana pe un aparat foto digital:))BR/BR/Dupa doua luni de “promovat” mi-am spus ca mai vreau sa lucrez in asa ceva dar mi-a trecut repede pentru ca nu am mai gasit nici o promotie la fel de misto ca cea de la Huggies, iar sa impart pliante nu aveam rabdare.BR/BR/Ca promoter te distrezi destul de mult. Faceam si “combinatii” de la celelalte promotii. Contra unei poze printate pentru cate o mandra primeam un bax de mustar, un bax de iaurt sau un catelus de plus de la nu stiu ce hartie igienica. In zilele bune ma scoteam cu geluri de dus sau carnetele:))Am prins o aniversare a hypermarketului Cora si am mancat tort muuult.BR/BR/Dezavantaje: uniforme penibile, zecile de nebuni care nu te lasa in pace, paznicii din hypermarketuri care iti cer nr de telefon, pauzele de 5 minute in care iti era fizic imposibil sa ajungi pana la toaleta sau sa-ti cumperi ceva de mancare:|, supervizorii prosti care isi inchipuiau ca vor face cariera in acest domeniu- mai ceva ca cei mai convinsi corporatisti, te dor obrajii de la atata zambit, mesajele alea din magazine iti golesc creierul, noaptea jur ca visam numai “hip hip cora hiperoferta cora”BR/Avantaj++: dupa program ne jucam cu carucioarele prin toata parcarea.BR/Astia cu sondajele cred ca toti sunt neseriosi si nebuni. Am vrut prin anul I sa ma bag in asa ceva dar am lasat-o balta cand am vazut cat se minte.

  • Cora says:

    @Zapa: Cred ca ti se acrise si de combinatia rosu cu galben :) )

  • Ioana(DarkDrama) says:

    cand vine vorba de operator sondaje marea calitate e lipsa unei uniforme stupide insa angajatorii sunt extrem de neseriosi.

  • Alexandru says:

    Agh … Dots … ce poftă mi-ai făcut … :|

  • Cora says:

    @Ioana: Stiam eu ca nu sunt singura care ii crede neseriosi. Ai trecut prin ceva experiente cu astia? :) )BR/BR/@Alexandru: Fuga la magazin atunci. Mai exista Dots pe piata?

  • Screeach says:

    Dots:X…

  • Mircea Popescu says:

    Mie mi-e asa cam trist ca un job care ar trebui altfel sa fie destul de cool si interesant, asta de promoter, s-a trezit redus strict la impartit margarina in supermarket, si astfel formatat slabe sanse mai are sa ajunga ceva la noi.BR/BR/Promoteri sunt oamenii ce genereaza evenimente, de la fetele mai mult sau mai putin desnude dintr-un club la oamenii ce asigura prezenta publicului la un concert, lansare, ce-o fi.BR/BR/Altfel e ca si cum ai spune ca bartending e sa stai dupa tejghea la bufetul garii. O fi si aia, dar…

  • bloghita says:

    Am “lucrat” si eu la GfK Romania, se ocupa cu sondaje de opinie, cica e cea mai mare, chestii d-astea. Intr-adevar, se platea 10 lei/chestionar. Erau chestionare si de 30 de lei. Dar trebuia sa te plimbi din usa in usa, sa convingi omul ca nu vinzi nimic, sa convingi omul ca nu ii dai in cap, apoi sa convingi omul sa raspunda. Zicea “n-am timp” si inchidea. Si stateai 10 minute sa ii explici care e treaba, sa iti inchida usa. BR/Intr-un fel se merita, dar ajungeai acasa cu dureri de picioare tot urcand si coborand scari. Multe scari. Mii de scari!BR/Si pana la urma am renuntat, am zis ca nu e de mine…

  • Cora says:

    Compania la care ma dusesem eu ma trimisese singura la blocuri,sa bat la usi, cand la inceput imi spusesera sa “agat” oameni pe strada sau in parcuri. BR/Cred ca acele chestionare de 30 de lei aveau vreo 20-30 de pagini. Daca faceai unul pe zi erai fericit…

  • bloghita says:

    Nu, apelam la niste smecherii, si faceam si cate 6-7/zi in 4-5 ore. Mie mi-au spus la interviu ca o sa fie pe strada, in locatii, dar nu mi-au spus ca o sa merg la usi la oameni… Oricum… Tot CEO e mai bine. :) )

  • Anonymous says:

    Buna Cora,BR/Imi lasa un gust amar povestea asta despre hostess….Am lucrat si eu ca hostess prin anii 2000-2003,cand acest job se paltea f f bine(bineinteles daca erai in stare sa si negociezi)insa majoritatea ofertelor veau deja cu pretul de lucru pe zi,asa ca acceptai sau nu.Aveam o firma cu care lucram(ei ma distribuiau in promotii) se numea…SelfTrust Services,nu stiu daca mai exista azi….insa erau suuuper.Ca sa-ti dau un exemplu pe care mi-l aduc aminte,in 2000 castigam 6mil pe saptamana,erau bani pe acea vreme,cam 15$ pe zi…in alte promotii.Insa era distractiv tare,ne plimbam peste tot cu cei de la Phillip Morris….Pacat ca s-a stricat treaba,mai ales c acum sunt f f multe fete tinere si frumoase si…fara pretentii.Ar trebui sa ridicati shtacheta cumva,sa tineti la pret,dar daca nu sunteti voi…sunt altele.Pe vremea mea “promoter”se numea seful nostru,el nu servea nicidecum la stand…ci ne supraveghea,atat.Mai era supervisorul si merchendaiser-ul mai sus de promoter…Nu mai este ce a fost.Noi primeam costume,incaltaminte si tot felul de acareturi de la firmele cu care lucram,nu mai este ce a fost….

  • Cora says:

    6 mil de lei vechi pe saptamana sunt bani si acum.BR/Iti multumesc pentru punctul de vedere si iti dau dreptate… Intr-un fel nu mai exista acelasi respect fata de angajati, conditiile de munca si poate nici pentru functia in sine. Si nu ma refer aici numai la promoteri…



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>