Vorba Corinei

Cum aş putea să povestesc 3 luni de Olimpiadele Comunicării într-un post şi să nu va plictisesc? Am vrut de ieri să scriu, dar îmi era că o să o ţin doar în mulţumiri şi felicitări clişeice. Poate acum o să îmi iasă ceva deosebit…

“Mai puteţi?”

A fost întrebarea pe care am auzit-o cel mai des. Da, am putut să fim tari până la final. Cum puteam să nu prindem energie când am avut 600 de studenţi participanţi, peste 70 de profesionişti în Juriu, peste 40 de clienţi care au acordat brief-uri echipelor finaliste şi nu în ultimul rând când am avut sute de oameni prezenţi în sală la evenimente? Nu ai voie să pui punct la mijlocul cursei când vrei ca lucrurile să se întâmple şi mai ales să se întâmple aproape perfect. Îţi creştea ambiţia când vedeai câte lucruri mari se întâmplă jurul tău şi singur îţi găseai resursele necesare pentru a mai urca încă o treaptă.

“Make it happen”

Îmi amintesc acum când am fost prima dată la Dragoş în birou şi vorbeam despre Olimpiade. Încerca să mă facă să înţeleg cât de greu va fi, iar eu care nu aveam nici cea mai mică idee, mă gândeam în timp ce vorbea că trebuie să fie încă o ediţie a concursului oricât de imposibil ar face el să pară.

“Vaporul” a mers… Şi a mers pentru că fiecare a lăsat o bucată din puterile lui: Dragoş D., Dragoş T., Dan, Anca, Roxana, Cristina, Cristi. O mână de fier ne-a venit în ajutor si a fost formată din echipa de voluntari trup şi suflet pentru Olimpiade: Sonia, Ioana, Valentina, Andreea, Roxana, Elena, Corina, Daniel, Paul, Teo, Catalin, cele două Oane, Sămă şi Irina.

Poate cel mai mult mă bucur de perioada înscrierilor. Am stat până în ultima zi cu teama că nu se vor înscrie suficiente echipe şi chiar mă gândeam dacă telefoanele la profesori şi la asociaţiile studenţeşti au avut vreun rost… La final s-a dovedit ca totul a avut efect: mailurile cu formularele de înscriere curgeau de la studenţi din toată ţara, telefoanele îmi sunau ş.a. De aici povestea şi succesul au mers la braţ mai departe…

„Am fost zmei…”