Până ieri sau alaltăieri, nu mă mai uitasem la festivalul Mamaia de când câştigau 3 Sud-Est un Matiz roşu (parcă?). Istoria ar fi rămas pentru mine aici, dacă nu butonam într-o seară telecomanda…
Culmea… Am nimerit când cânta Noemi. Iniţial, am crezut că şi-a mutat Capatos emisiunea pe Tvr, după care m-am prins că era vorba de Mamaia. Parcă mă uitam la o reluare a ediţiei din ’95. Piese plictisitoare, Paula Seling, piese pe stil Mirabela Dauer & Dida Drăgan, Paula Seling, romanţe, Paula Seling ş.a.
Dacă ar băga anul viitor caseta cu filmarea ediţiei din 2000 să zicem, nu ar observa nimeni. Cred că nici cei care au participat atunci…
Astăzi a fost premierea. Am prins ce era mai important: finalul. Câştigătoarea e neinteresantă, poate o vom revedea pe la vreo emisiune de shopping.
Ce mi-a atras atenţia a fost sfârşitul discursului individului care a dat premiul, Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Un Agamiţă pus pe scenă să îi pupe le mulţumească unora din tăticii partidului PSD: Mazăre şi Geoană. Fără de care festivalul nu ar fi fost posibil.
Deci, am greşit mai sus. S-a schimbat ceva la festivalul Mamaia. Acum e prilej de campanie electorală…
(poza de aici)
Daca iti place blogul, n-ai nimic de pierdut daca te abonezi. Just click here!!
August 23rd, 2009
Cora






Se pare că sunt norocoasa care n-a avut habar că Mamaia a avut loc deja.:)).
p.s.:acum, Am intrat la Jurnalism și la SNSPA la Management. Din păcate nu sunt în București luna asta, revin cam pe 6 septembrie…dacă e te sun/ vb pe mess/tel. Până pe 1 august am avut o perioadă nebună și
obositoare-cursuri la Centrul pentru Jurnalism Independent, BAC(L-am luat cu 9,59), admiteri..etc.
Tu ce mai faci?
Lasa ca vine Cerbul de Platina, nici asta nu mai e ce a fost odata…
Apropo nu ai contact! Daca voiam sa te contactez!!!???
Gaseai tu cum
(spre exemplu, in pagina despre mine, daca te uitai mai atent puteai vedea adresa mea de email)