Politica in reluare

Mă pun un pic în pielea oamenilor de comunicare aflaţi în ultimele două luni în spatele candidaţilor la preşedinţie şi mă gândesc că acum, singura lor satisfacţie este că s-a terminat războiul. Pe câmpul de luptă ei au fost, nu candidaţii.

Cred că e mai uşor să dresezi câini decât să îi înveţi pe unii politicieni să se comporte în public ca nişte diplomaţi ce sunt. Şi mai trist de atât, este că nu ştiu cât se vede munca PR-iştilor, cât se vede efortul presei care ne-a oferit în permanenţă materiale care să ne ţină în priză cu politica.

Apreciez rapiditatea şi ingeniozitatea staff-urilor de campanie. Dacă la început întrecerea a fost plictisitoare, pe final rodeam popcorn urmărind tot ce se întâmplă în jur. Azi scotea unul un mesaj şi un panou, a doua zi celălalt îi dădea replica. Azi băga unul mărul Discordiei cu un filmuleţ compromiţător, a doua zi celălalt scotea poze compromiţătoare de la întâlniri de afaceri de relaxante. Conflicte, intrigi, mânăreli pe faţă.

Politica a devenit divertisment, din păcate. Cu ani în urmă un sfert de ţară urmărea Marimar, Înger Sălbatic, Sărmana Maria, Betty cea urâtă, două sferturi fotbal şi Rambo şi ultima bucată Cartoon Network. Ca să nu generalizez, spun că foarte mulţi şi-au pierdut interesul pentru că distracţia oferită începea să se repete. La mine cel puţin, bunicii nu mai urmăresc nicio telenovelă. Seara se uită 4 ore la ştiri şi dezbateri.

Şi în politică scenariile se repetă. Dar nu ne fac să mutăm canalul, ci să fim mai agitaţi sau mai intrigaţi pentru că nu se schimbă nimic şi suntem neputincioşi în faţa acestui fapt. Nu mai vrem reluări, dar numai dintre ele am avut de ales până acum. Şi ne pierdem din timp încercând să demonstrăm că Popeye a fost mai reuşit decât Duffy Duck sau invers, când la niciuna din desene nu mai râdem.

România nu te plictiseşte. Dar te face să devii din ce în ce mai sătul de ceea ce vezi.

(picture)