Header image

Ceea ce nu te omoara, te face mai puternic

…cam ăsta ar fi sloganul anului 2009 pentru mine. Încercând să îmi amintesc toate momentele importante pe care le-am trăit, parcă cele frumoase sunt astupate de cele rele.

Prima parte a anului a fost frumoasă. Aveam la un loc tot ce mi-am dorit vreodată: sănătate, un job, o pereche care îmi era alături de mai bine de un an şi prieteni lângă mine.

Jobul mi-a ocupat foarte mult din timp, dar mi-a adus şi cele mai mari satisfacţii. Mai întâi, am fost în echipa de organizare a Olimpiadelor Comunicării ca PR Executive, un boom în care învăţam meserie în timp ce o practicam. Apoi, am fost Account, ocupându-mă de comunicarea online pentru Tuborg România. Mai exact, de campania Umbrela Verde :) Din nou multe satisfacţii, reacţii, mişcare în jur…

Începând anul 3 de facultate am decis să renunţ la job. Voiam mai mult timp, voiam sa mă odihnesc şi să mă ocup de alte proiecte (cum ar fi licenţa care va fi în mare parte despre reţelele sociale online).

Însă nimic nu mi-a mers bine. Certuri, oameni în jur care m-au lăsat baltă, lipsă de energie… Iar finalul anului mai trist decât oricare al moment. Pe 15 decembrie bunica mea care m-a crescut a fost internată în spital – a luat o viroză care i-a atacat puternic plămânii şi din păcate, nu a reacţionat la tratament… Ieri, 30 decembrie, am pierdut-o.

Pe lângă acestea parcă a fost şi o stare generală negativă în jur. În lume. Sau poate ochii mei trişti văd asta. Anul acesta au murit prea multi artişti, s-a vorbit despre politică, sistem, trecut şi sărăcie mai mult decât oricând, am alergat după stabilitate şi am obţinut în schimb consolări sau o prelungire a iluziilor. Normal că s-au petrecut şi lucruri bune şi frumoase, dar nimeni nu vorbeşte despre asta…

Toate ca toate, dar m-a întărit al naibii 2009. Şi mi-a ajuns! Sper ca peste un an să fac un review optimist despre ce am trăit în 2010. Am planuri, însă acum nu le pot contura prea clar. Ştiu ce vreau, trebuie să pot – îmi zic.

Iar vouă vă urez să fiţi sănătoşi, forţoşi, înţelepţi şi visători :)

(picture from)

Daca iti place blogul, n-ai nimic de pierdut daca te abonezi. Just click here!!

5 Responses to “Ceea ce nu te omoara, te face mai puternic”

  1. ceea ce nu ne-a omorat in 2009, ne va ridica in 2010 si tot ceea ce ne va ridica in 2010 va spulbera deziluziile lui 2009. Sanatate si virtute sa ne dorim in noul an!:*

  2. La multi ani si toate cele bune in noul an iti uram! :)

  3. Hey, sorry for your loss..
    Sunt convins ca o sa ai parte de un 2010 excelent. La multi ani! >:D<

  4. Va multumesc la fel >:D<

  5. La Multi Ani … La toata lumea,multa sanatate si evident cat mai multe zambete ;)
    Cora tu fii puternica si incearca sa te rezumi doar la lucruri frumoase ca la sfarsitul anului sa ne povestesti NUMAI DALEA ;)

    Fiti puternici si increzatori in voi si veti avea ce povesti …
    Si tu Cora stai linistita ca iti vei reveni acum, mai ales ca incepe sesiunea :P :-”
    Pupici si ai grija >:D<

Leave a Reply