Header image

Atractia in mediul online- un subiect tabu

Prin oraş, cafenele sau pe oriunde ne găseşte timpul, ne uităm la cei din jur. E imposibil să nu faci asta mai ales în metrou unde dacă nu ai ceva de citit, călătoria ta este o examinare de pantofi, texturi, priviri şi coafuri. Dar în online nu vezi persoana de dincolo de texte şi fotografii. Nu poţi decât să îţi imaginezi gesturile, zâmbetul şi vocea. Pe principiul dacă tu nu mă ştii, iar eu nu te ştiu, dar intelectual şi fotogenic (dacă se poate spune aşa) îmi trezeşti interes, cum pot să intru în joc cu tine? Conştient sau nu, toţi ne-am pus întrebarea asta.

De la posturi în care descriem ce ne place şi ce nu la cineva, întâlnirea ideală, lucruri pe care ar trebui să le ştie cineva despre noi dacă vrea să ne scoată la cafea (nu o lua personal Oana, dar mulţi tipi au găsit postul un prilej de a flirta) la posturi în care le prezentăm tuturor cât de profesionişti, muncitori şi plini de succes suntem, toate au ceva în comun: prin ele am vrut sa afle despre noi cei care nu ne cunosc personal prea bine (sau deloc). Că fiecare post are mai multe motive pentru care a fost publicat e o altă poveste.

Flirturi învăluite în glume, friend request-uri pe motiv că avem mulţi prieteni în comun şi vreau şi mai mulţi prieteni, nu doar să-ţi văd mai bine pozele… Chiar dacă nu ai nicio intenţie de a te cunoaşte cu acea persoană, totuşi curiozitatea te roade. Acum nu înţelegeţi că orice atenţie acordată înseamnă manifestul unui interes anume, însă în general se exclude acest lucru.

Nimeni nu vorbeşte despre întâlniri pe care le-a avut cu cineva cunoscut mai întâi de pe Internet, când dacă stăm să ne gândim, prin bloguri şi discuţiile pe messenger ajungem să ştim deja câte ceva despre persoana respectivă. Nimeni nu vorbeşte despre reacţiile pe care le are când întâlneşte cineva in real life după ce îl ştia din poze. Mulţi tipi cred că ar putea scrie articole gen „10 moduri cum să obţii online id-ul unei tipe”. Sau mulţi angajatori ne-ar putea prezenta „5 moduri de a-ţi alege online un angajat” – am afla multe ponturi despre cum s-ar cerceta subiecţii şi pe ce criterii s-ar selecţiona.

În fine, e târziu şi n-are rost să mai lungesc postul. Ce am spus eu ştiaţi şi voi, numai că astfel de observaţii le ţineţi pentru bârfă pe messenger sau la o cafea :)

Daca iti place blogul, n-ai nimic de pierdut daca te abonezi. Just click here!!

10 Responses to “Atractia in mediul online- un subiect tabu”

  1. Mulţi tipi cred că ar putea scrie articole gen „10 moduri cum să obţii online id-ul unei tipe”

    Sorin Rusi ar putea scrie fără nicio problemă un articol cu titlul “Cum să fii libidinos într-un pas simplu și să nu recunoști nici în ruptul capului!”. :) )

  2. Gata te spun :) )

  3. LOL! Da, la prima noastra întâlnire offline o să îmi arunce privirea aia a lui de bovină rănită și o să tacă mâlc. Am zis offline pentru că pe Twitter mi-a dat block! :P

  4. Imi pare rau ca intre voi nu exista atractie… :< =))

  5. Așa îmi ești, deci! Las’ că ne mai întâlnim noi! :D

  6. Postul este o introducere, parca mai asteptam si altceva… m-a lasat cu apetitul deschis in ceea ce priveste subiectul asta :) ) Ciudata senzatie.

  7. Va mai fi ceva pe tema asta :)

  8. Ete fleosc! :D Normal ca nu am luat-o personal! Leapsa aia am pornit-o din amuzament si tocmai pentru ca am realizat ca va fi un prilej de flirt pentru unii sau ca as putea lasa impresia ca imi doresc sa fiu bagata in seama mai mult decat e cazul, am si pus un “later edit” :) )) Pentru ca da, incepusem sa fiu invitata la cafea de persoane pe care nu le-am mai vazut in viata mea – nici offline, dar nici macar online :) ))
    Oricum, nu cred ca este un subiect tabu. Iar totul a pornit cu mIRC-ul. Pe atunci in cele mai multe cazuri habar nu aveam cum arata persoana respectiva, dar tin minte ca ma indragosteam nebuneste dupa cateva nopti in care ne prindea ora 5 dimineata vorbind.
    In ceea ce priveste reactia atunci cand vezi pe cineva in real life… aici intervine “penalitatea” de cele mai multe ori :) ) Eu ca tipa am fost surprinsa de felul in care se “prezinta” alte tipe pe care le stiam doar din mediul online. Si ma refer si la fizic si la psihic. Dar ma rog, problema avatarelor in care arati de 10 ori mai bine decat in realitate, e deja alt subiect :P
    Besitos, chiquita! :D

  9. PS: asa ma, sa nu ma bagi nici la pretenari, nici la facultate in blogroll! :) )) blackwid0 ramane o legenda FCRP, Cora, sa stii! :) ))

  10. Toti de la blogroll imi platesc chirie :) ) Tu ce dai?

Leave a Reply