Olimpiadele licenţelor

Dragoş a zis azi o chestie foarte tare. Cum ar fi ca examenul de licenţă să fie un fel de Olimpiadele Comunicării? Dacă ar fi fost aşa, zău că aş fi fost mai motivată şi m-aş fi dat de ceasu’ morţii să câştig olimpiada.

Să vedem cum ar fi fost…

Nu s-ar fi lucrat în echipă, ci individual şi fără etapă de preselecţie că na… Ne complicam. Formularul de înscriere era pe sistemul de la OC: nume, prenume, date de contact şi câteva idei despre ce vrei să scrii.

Pe site am fi avut o poză cu fiecare student, tema aleasă şi profesorul coordonator. Pentru că numai teme mişto de licenţă am auzit de la colegii mei şi îmi pare rău că nu le ştiu pe ale tuturor.

Ar fi existat tutoriate în care profesorul coordonator explica, răspundea la întrebări şi dădea feedback la ceea ce îi spuneai referitor la ce vrei să faci în lucrare. Adică exact inversul a ceea ce face profa mea de licenţă (dacă îmi citeşte blogul, m-am fript… dar neeaah!).

În cazul în care aveai blog îl făceai cunoscut profesorilor şi la final, poate pe lângă notă primeai şi un premiu pentru „Cea mai bună poveste despre licenţă”, „Cea mai bună relatare de la prezentări”, „Cea mai bună poveste despre munca la licenţă” ş.a. Ne-am mai fi destins un pic  :)

Dacă ar fi fost gândit aşa examenul de licenţă poate ar fi fost ceva entuziasm, adrenalină, altă atmosferă între profesori şi studenţi… Nu un morcov mare şi dorinţa de a scăpa cât mai repede de el.