Din categoria perlelor: Când o să fiu mare…

În timp ce scanam astăzi nişte fotografii cu mine de pe vremea când aparatul foto era cu film şi pozele stăteau în albume nu în foldere, mi-am amintit că atunci când eram mică pentru mine vârsta de 20 de ani era the big thing. Era punctul în care eu eram pe picioarele mele, luam viaţa în piept şi urcam pe culmile succesului. După mintea de la 6-10 ani:

Ar fi trebuit ca la 20 de ani să fiu pe rând poliţistă, avocată, medic stomatolog, medic veterinar, contabilă, politician şi câte şi mai câte.

Aş fi stat singură într-un super apartament.

M-aş fi distrat ca la 20 de ani.

Aş mai fi fost încă prietenă cu nu ştiu câte de „cea mai bună prietenă pentru totdeauna”. Făcusem pact cu nişte prietene de la bloc că noi nu vom rupe legătura niciodată. Până m-am mutat la 2 străzi distanţă…

Purtam tocuri şi mă îmbrăcam numai cu ce vroiam eu.

Nu mai dădeam socoteală părinţilor pentru că eram independentă de ei.

Deci pentru mine când o să fiu mare însemna 20 de ani. Anul acesta fac 22 şi nu mai am niciun reper pentru noţiunea asta. Ba culmea, odată când m-a întrebat cineva câţi ani am i-am răspuns că m-am oprit la 20. Acum sunt mare şi acum pot face cele mai multe lucruri care îmi trec prin cap. Până pe la 35 de ani o să tot am 20 de ani de fapt. Pe urmă cred că o să trec la categoria seniorilor… Sau… cam aşa ceva.