Nu te învaţă facultatea, părinţii sau angajatorul cum să îţi faci o imagine bună. Trebuie sa îţi dai seama singur că ai nevoie de o imagine bună dacă lucrezi în relaţii publice. Sigur că există multe resurse despre personal public relations, dar nu la toţi ni se trezeşte din senin curiozitatea de a afla mai multe. Atunci ce rămâne după ce înlături orice sursă care te poate învăţa cum sa fii un om de PR care el însuşi are parte de un bun PR?

Sunt de părere că îţi trebuie un al 6-lea simţ pentru asta. L-aş numi intuiţie, dar nu e întocmai cuvântul potrivit. În fine, ceva între simţ şi intuiţie. Din păcate, nu se găseşte în orice angajat în relaţii publice. Miezul de comunicator se vede atunci când în anumite situaţii, când alţii ar da cămaşa de pe ei să fi existat un ghid de bune maniere în PR care să le spună cum să procedeze, te-ai descurcat datorită înclinaţiilor tale.

Am spus cele de mai sus ca să înţelegeţi cât de cât de ce m-am gândit la expunerea noastră, a celor care lucrează în relaţii publice, în mediul online. Cred că ne împărţim în 4 categorii: cei no-name pe care îi google-uieşti şi apar doar pe site-ul agenţiei/companiei, cei timizi care încearca apa cu degetul – au un blog sărăcuţ, un cont pe o reţea socială abia folosit, cei moderaţi – nu se agită strident pe nicăieri, dar nici nu revoluţionează ceva şi cei neliniştiţi – postează orice, oriunde, oricând.

Nu critic pe nimeni, căci fiecare persoană din categoriile de mai sus completează o echipă. Nu pot fi toţi de acelaşi fel. Dar sunt câteva lucruri pe care vreau să le punctez:

- a nu exista deloc în mediul online ca PR-ist ai de pierdut. Trebuie să recuperezi prin altele, altfel rişti să rămâi în urmă şi nu doar în privinţa cunoştinţelor despre social media.

- ne place Facebook-ul şi e mişto să arăţi prin el cum e persoana dincolo de un CV. Dar dacă jumătate din pozele tale sunt cu o bere în mână şi cu outfit de club m-aş gândi a doua oară dacă vreau să te am coleg/ă atunci când trebuie să lucrăm vinerea peste program.

- ceea ce scrii, scris rămâne. Dacă te apuci să înjuri o companie, ecologia, CSR-ul etc. gandeşte-te că poate cândva vei fi nevoit să ai de-a face cu ele. Iar cei din zona lor vor putea şti ce ai spus tu la un moment dat.

- e benefic pentru o agenţie/companie să aibă angajaţi PR-işti activi în mediul online. Dar nu exagera postând că s-ar putea să se sature cei care te urmăresc. Ar fi mai ok să te gândeşti înainte ce ai mai important de transmis şi apoi să postezi. Să aflu zilnic că bei o cafea la Starbucks sau că azi ai decis să porţi roz nu mă interesează.

- blogul n-ar trebui să fie chiar cimitirul tuturor ideilor tale. Când vreau să mă relaxez citind lucruri banale si amuzante am pentru asta o lista speciala în Google reader. De la tine nu vreau să aud că urăşti femeile, bărbaţii, copiii, ţiganii, ecologiştii, epilatul cu ceară pentru că nu vreau să mă gândesc la toate acestea când te întâlnesc pe la evenimente.

- nu fi prea impersonal pentru că nu ai nimic de pierdut dacă arăţi cine eşti atât cât trebuie şi cum trebuie. Dar nici prea personal pentru că suntem prieteni virtuali, nu colegi de cameră.

- nu lăsa să se vadă cum gâdili bloggerii cu trafic.

- povesteşte despre evenimentele la care mergi, postează pe twitter de acolo, informează despre ce a zis cutărică, dar nu uita să mai povesteşi ce lucruri frumoase ai făcut tu şi ce gânduri interesante ai.

Părerea mea e că uneori ne ia valul (mă includ) şi uităm că nu ne permitem să afişăm orice pe Internet care are legătură cu noi. Dacă am greşit cu ceva în cele de mai sus, corectaţi-mă