Vă spuneam în postul anterior că vă invit să urmăriţi “European CSR Lessons“, un eveniment organizat de ResponsabilitateSociala.ro. N-am apucat să mai scriu nimic între timp pentru că am fost în focuri. Şi încă mă simt aşa, pentru că în continuare răspundem la mail-uri şi telefoane legate de prezentări.

Am avut mari emoţii în prima zi, când încă de la ora 10.00 au venit invitaţii. La ora 11.00 sala era plină. PREA plină! Mihaela Savu (Marketing Manager, RIB) a numit asta un succes!

Am avut norocul şi în acelaşi timp ghinionul de a sta în pauze la birourile de primire şi la conferinţe în sală. Spun noroc pentru că ultimul feedback ajungea la mine. Şi spre bucuria noastră, a fost numai de bine.

Am prins zâmbete, reacţii de entuziasm si mulţumiri care mi-au confirmat că de mult timp era aşteptat un astfel de eveniment.

Şi mai spun noroc pentru că eram prima care intra în interacţiune cu invitaţii străini. Ce m-a impresionat cel mai mult la ei? Voi pune prezentările pe al doilea loc pentru că înainte de orice, m-au încântat relaxarea, zâmbetul şi atitudinea.

Au salutat la intrare (şi la plecare), ne-au întrebat cum decurge evenimentul şi au stat de vorbă în lobby cu invitaţi din public pe care nu îi cunoşteau. Fără aroganţă şi figuri încruntate precum mulţi corporatişti români. Cel puţin asta am simţit eu

Spun ghinion pentru că nu am putut vedea finalurile conferinţelor.  Dar voi recupera asta când mă voi uita la filmările făcute de echipa Radio Lynx.

Şi dacă tot am adus vorba de parteneri le mulţumesc tuturor celor care au contribuit ca “European CSR Lessons” să se întâmple:

Celor care ne-au ajutat să avem vorbitori de top: BCR, Orange, Raiffeisen Bank, UniCredit Ţiriac Bank, Petrom, Carlsberg, Rompetrol, Unilever şi Renault. Apoi, celor care ne-au ajutat să ducem vestea mai departe: partenerii media, prietenii de pe Facebook şi bloggerii care au scris

Impresii până acum mai găsiţi la:  Dan Dragomir, Anca Tînc, Daniel Ştefan, Ariel Constantinof, Alexa Ionescu,  Suzana Csizsek, Leonard Bacică, Anca Aldea, Dumitriţa Hîrtie, Ioana Ciobotariu şi Valentina Roman – dacă am omis pe cineva, trageţi-mă de mânecă şi updatez.

Echipei de organizare: colegii Dragos, Sonia, Valentina şi Teo, prietenii de la Eventness şi voluntarii grozavi care s-au implicat: Mădălina, Andreea, Daniel, Livia şi Petra.

Acestea fiind spuse, sper că evenimentul a fost un început bun de conturare a unei comunităţi puternice care sprijină iniţiativele de responsabilitatea socială. Şi ca până la finalul anului să avem cât mai multe dezbateri pe tema aceasta.

Şi personal, mi-ar plăcea să existe discuţii mai multe privind comunicarea online a programelor de CSR. Dar despre asta voi scrie pe larg în postul următor

După ce am făcut bilanţul CSR pe 2010 la care au participat 111 bloggeri, ne-am gândit să nu ne oprim aici, ci să facem ceva la scară mai înaltă. Aşa am ajuns la conceptul de lecţii europene şi la evenimentul despre care vă spuneam mai sus care ne va oferi tuturor şansa de a învăţa din experienţa unor profesionişti străini din companii de top

Cât de curând vom da drumul şi la înscrieri, dar până atunci şi chiar şi după eveniment, orice feedback este mai mult decât binevenit

Când vine vorba de CSR nu prea ne ducem cu gândul la chestii cool. Nu e un domeniu la fel de efervescent cum e Social Media, de exemplu. Dar are un potenţial mare să ajungă pe agenda discuţiilor în toate mediile de comunicare. Un potenţial pe care ne-am gândit să îl scoatem în evidenţă la “European CSR Lessons” (17-18 mai), un eveniment organizat de echipa ResponsabilitateSocială.ro.

După ce am făcut bilanţul CSR pe 2010 la care au participat 111 bloggeri, ne-am gândit să nu ne oprim aici şi să facem ceva la scară mai înaltă. Aşa am ajuns la conceptul de lecţii europene şi la evenimentul despre care vă spuneam mai sus care ne va oferi tuturor şansa de a învăţa din experienţa unor profesionişti străini din companii de top

Partenerii noştri sunt: BCR, Carlsberg, Unicredit Ţiriac, Petrom, Raiffeisen Bank şi Unilever. Fiecare companie a invitat câte un specialist străin dintr-o ţară europeană. Acesta va prezenta un studiu de caz excepţional despre o iniţiativă de CSR pe care a derulat-o, iar apoi va intra în dialog cu publicul la o sesiune dedicată dezbaterilor despre situaţia domeniului CSR din Europa şi din România.

De asemenea, un reprezentant din România al companiilor va prezenta initiaţive locale de succes care au schimbat în bine viaţa societăţii româneşti.

Mai multe despre eveniment găsiţi aici: http://csrlessons.eu/despre-eveniment.html

Promisiunea noastră e că dacă veţi participa la conferinţe veţi obţine un bagaj de cunoştinţe care va trezi inspiraţie, idei şi sete de cunoaştere indiferent că sunteţi comunicator, coordonator de proiecte sau pur şi simplu persoană interesată de domeniu.

Despre cum vă puteţi înscrie aflaţi aici.

Aşadar, vă dau întâlnire pe 17-18 mai, la Hotel Ramana Majestic,  unde va avea loc “European CSR Lessons”.  Până atunci şi chiar şi după eveniment, orice feedback este binevenit

Cei mai mulţi oameni de comunicare sunt femei. Asta este groaznic de minunat pentru mine. Groaznic pentru că ne înţelegem dincolo de cuvinte şi minunat din acelaşi motiv. Acum că v-am băgat în ceaţă, deşi sunt aproape convinsă că publicul meu feminin a făcut deja nişte conexiuni şi este în asentimentul meu, trecem la nişte fapte concrete.

Când o femeie vorbeşte cu o femeie despre lucruri de business e o luptă între poziţii. Pentru că noi suntem construite să ne măsurăm între noi, atât fizic cât şi intelectual. Cu alte cuvinte, care e mai deşteaptă, mai frumoasă şi ocupă o poziţie superioară.

Nu am treabă cu vânzările, dar am văzut de-a lungul timpului colegi în acţiune pe partea asta. Femeile s-au plâns că e mai greu să negocieze cu femei. Ba că sunt mai ranchiunoase, ţin minte orice chichiţă negativă din trecut… În schimb cu bărbaţii sunt mai amabile   Dacă sunteţi de altă părere, s-o auzim!

Iar când nu suntem într-un context de afaceri, public, totul e un zâmbet de cele mai multe ori susţinut din spate de multă răbdare şi diplomaţie. Iar în privat suntem adesea nemulţumite de cutărică şi avem grijă să ne consolidăm încrederea în noi micşorând rezultatele şi neprofesionalismul altora. Am auzit atâtea vorbe neîndreptăţite despre colege, foste colege sau tipe pe care le-am cunoscut în diverse ocazii încât mi-e greaţă să mai ascult.

Este minunat că noi toate ştim ce înseamnă gesturile, tonul, tacticile celeilalte pentru că fiecare le are în portofoliu. Numai o naivă nu îşi dă seama când o vorbă bună este spusă cu sinceritate şi când este din interes.

Închei cu ce mi-a spus o colegă astăzi, care de altfel m-a inspirat să scriu postul: “O femeie va fi mereu mai a dracului decât un bărbat” Aşa să fie?

Înainte de a cere ceva, întotdeauna mă gândesc cum pot plăti pentru acel ceva. Şi nu vorbesc despre plăţi materiale pentru că ar fi prea simplu Problema trebuie să fie pusă în primul rând din bun simţ, apoi ca să îţi consolidezi relaţiile de care ai nevoie. Pentru că dacă începi să abuzezi de ele acum, s-ar putea ca în viitor să ţi se închidă multe portiţe.

O comunitate se află într-un permanent dai şi primeşti. Pornind de la lucruri mărunte – să dai un răspuns, să oferi soluţii sau să împărtăşeşti o experienţă, până la lucruri cu greutate, unde ai nevoie de participare consistentă din partea cât mai multor membri – cum ar fi o leapşă pe bloguri, promovarea unui concurs, formarea unei echipe de voluntari, adunarea unor oameni pentru un flashmob, creşterea numărului de fani a unei pagini de Facebook şi tot aşa.

Înainte să începi să tragi de oameni, asigură-te că ai o legătură cu ei şi că sunt dispuşi să te susţină. Dacă nu ai un teren pregătit, gândeşte-te ce ai de oferit în schimbul contribuţiei lor. Din păcate, cea de-a doua situaţie e cea mai frecventă. Concursurile sunt pentru mulţi o soluţie de moment. Poate fi exemplul “ne aduceţi like-uri pe pagină, noi poate vă dăm premiu”, îmbrăcate, evident, în mesaje care arată doar avantajele fanilor.

Totuşi, concursurile, cadourile sau promisiunile pot fi o oportunitate de a pune bazele unei comunităţi. Sunt câteva metode, dar acum m-am gândit să ne axăm pe 3 care, la mine cel puţin, au funcţionat de fiecare dată:

1) Implică membrii comunităţii în discuţii – gândeşte-te mai întâi la subiecte care îi interesează pe EI şi sunt dispuşi să îşi exprime părerile în legătură cu ele. Şi apoi la ce ai vrea TU să transmiţi. Altfel, vorbeşti la pereţi.

Multe pagini de Facebook care se bucură de un număr semnificativ de fani, primesc like-uri la postări, însă comentarii… Poate 5 la suta de like-uri. Nu cred că în stadiul ăsta publicul e cucerit. Te place şi atât. Nu este dispus să comunice mai mult cu tine pentru că nici tu nu îi dai motive.

2) Promovează membrii care te sprijină – fă-i cunoscuţi comunităţii, dă-i ca exemplu de urmat şi acordă-le influenţă. Le poţi lua interviuri, le poţi promova iniţiative, proiecte în care sunt implicaţi, share-ui blogurile lor ş.a. La nevoie, ei îţi vor uşura mult din muncă pentru că se simt speciali şi suficient de capabili pentru a-şi asuma rolul de lideri.

3) Primeşte-i cum se cuvine pe membrii noi – la fel de bine cum şi-a făcut cont pe site, a dat like la pagină, s-a înscris la o acţiune ş.a., persoana respectivă poate da unsubscribe, unlike şi cancel. Un mesaj de întâmpinare, o invitaţie la o discuţie, un răspuns şi orice alt mesaj de bun venit este o ocazie de a-i face pe cei noi să se simtă bine şi să se implice în discuţii.

E mult efort şi pe deasupra mai trebuie să fii şi generos. Hard work?

Intro:
Am de gând ca de acum înainte vorbele mele să fie îndreptate către câteva direcţii pozitive şi inspiraţionale. Pentru că, deşi sunt un om care sare repede cu critici, mereu intenţia mea vrea să se concretizeze în ceva constructiv. Iar pe lângă critici, mă mai pot folosi de exemple, experienţe şi observaţii – dar nu de orice fel.

Mi-aş dori să scriu cât mai des despre comunicarea online din cadrul unor campanii de responsabilitate socială care chiar au avut impact şi despre comunităţi online. Din două motive: 1) aflăm despre lucruri frumoase şi de succes made by people şi 2) eu îmi arhivez undeva evoluţia în calitate de online community manager (despre asta vorbim altădată). Mă voi ţine de cuvânt, aşa că, dacă sunteţi interesaţi şi nu mă aveţi pe Facebook, folosiţi-vă de feed sau abonarea prin e-mail (vezi în dreapta)

Şi acum să vorbim despre Red Nose Day

În 1985, pentru a-i ajuta de Crăciun pe locuitorii din Ethiopia, o mână de oameni unită sub numele de Comic Relief a organizat un eveniment unde cei mai iubiţi comedianţi din Marea Britanie au făcut show. În timp ce i-au distrat pe spectatori, au tras un semnal de alarmă asupra foametei din ţara africană şi i-au încurajat pe oameni să facă donaţii.

Ei bine, Red Nose Day are cumva legătură cu mica istorie de mai sus. Din 2 în 2 ani, de 18 martie, în UK se sărbătoreşte această zi în care oamenii au ocazia de a-i ajuta pe cei defavorizaţi şi să se şi distreze făcând acest lucru. Ideea e să îţi pui un nas de clovn, să te îmbraci uşchit sau să faci orice altceva pentru a-i amuza pe cei din jur. Iar ei să te plătească pentru diverismentul oferit donând pentru Comic Relief.

Site-ul şi banner-ele mi s-au părut foarte tari! Pe lângă informaţii de bază, există fel de fel de secţiuni care îţi vin în ajutor pentru a strânge fonduri. Îţi oferă mură-n gură idei cât mai năstruşnice pentru a-i distra pe colegii de la serviciu, facultate, şcoală sau din alte grupuri. Le vedeţi  aici.  Deci, să fii un pic de pe altă planetă de să nu te inspire deloc. Iar pentru profesori le dau câteva metode de a le stimula copiilor comportamentul civic

Prin pagina de Facebook au încercat să îi stimuleze pe cei aprox. 325.000 de fani prin două aplicaţii: una în care îţi uploadezi fotografia de profil într-un cadru, astfel încât ieşi cu nas de clovn, iar alta care îţi permite să te lauzi cu podoaba capilară uploadând o poză cu tine în care te prezinţi cu o frizură cât mai funky Şi evident, tot pe pagină, au şi o secţiune care te îndeamnă să donezi.

Pe wall au arătat prin statusuri şi fotografii de ce donaţia ta e valoroasă oricât de mică ar fi şi unde ajung banii strânşi. Au mers mult pe impact vizual, postând constant, pe lângă mesaje, imagini impresionant de înduişătoare din Africa, bătrâni şi copii din UK bolnavi sau orfani. Iar oameni care fac parte din categorii defavorizate au postat, generând discuţii şi o comunitate care s-a susţinut singură. Vorba unui mesaj recent adăugat pe pagină: It’s money for people like you and me.

Se pare că ziua a fost o întreagă nebunie în UK. Pe lângă oamenii de rând, s-au implicat artişti, companii, televiziuni şi posturi radio astfel încât s-au strâns peste 70 de milioane de lire.

Vreau să vă mai arăt ceva fain. Am găsit câteva apariţii pe bloguri în care oamenii au relatat cum i-au distrat pentru bani pe cunoscuţi. Aici sunt o gaşcă de năsoşi la serviciu care pedalează, iar unul e imbracat ca un personaj din Star Trek. Iar aici, un tip scrie pe scurt cum i-a îndulcit pe cei de la serviciu cu brioşe.

Înainte de orice, cred că iniţiativa e un exemplu de cum să grupezi oameni pentru a dona. Decât să tragi de un public răsfirat, mai bine mergi către stimularea liderilor, a oamenilor activi atât în grupurile lor, cât şi online şi care din plăcere (+ simţ al responsabilităţii) te vor ajuta. Iar  pentru cei care nu sunt activaţi în niciun fel, există oricând teledoane, concerte caritabile, parteneriate cu magazine online (x% din preţ = o donaţie) etc.

Mâine este Ziua Mondiala a Apei (22 martie) şi în toată lumea se desfăşoară evenimente specifice. Pentru multe companii, oricât de mici sau mari ar fi, este o oportunitate să arate cât de mult le pasă de mediul înconjurător

Eu am aflat câteva lucruri interesante de pe două pagini de Facebook dedicate: una şi a doua (cea oficială).

Un gest mic şi beneficii mari: Câteva lanţuri de restaurante colaborează cu organizaţia Food for the Poor pentru a strânge fonduri care vor fi investite în aparaturi de filtrare a apei în zone defavorizate. Iar de World Water Day vor încuraja clienţii să comande un… pahar cu apă. Aceştia pot plăti orice sumă doresc pentru acel pahar, iar banii vor fi donaţi proiectelor Food for the Poor   (sursa)

Şi în Social Media…

Producatorul de sticle Nalgene va lansa o mini campanie în Social Media fix pe 22 martie. Cum vor face awareness? Primii 100 de fani care vor posta pe pagina lor de Facebook sau pe Twitter un angajament pe care îl vor lua pentru a reduce consumul de apă vor primi o sticlă specială şi reducere de 50% la alte produse.

M-am uitat fugitiv pe site şi am dat şi de un test care îţi arată cât de risipitor eşti. Plus că au secţiuni dedicate despre programele lor de sustenabilitate. Bravo lor! Nu sunt ditamai compania şi iată că se implică în comunitate şi ştiu să şi comunice asta

De ce am reduce noi consumul de apă? Nu ne cere nimeni asta pentru că ţara noastră multe bogăţii mai are. Dar mi-ar plăcea ca un procent din banii pe care i-am dat aseară pe sticla de Dorna să meargă către un ONG care ar putea să ajute o comună unde apa din fântâni este infestată. Noi la oraş nici nu bem apă de la chiuvetă, pe când alţii…

În alte moduri nu văd cum ne-am putea implica. Eu una nu reuşesc să opresc apa în timp ce mă spăl pe dinţi, spăl vasele etc. Dar i-aş putea ajuta pe alţii dacă aş avea CUM – prin produsele pe care le consum.

E mult, puţin, eficient sau nu prea? Sincer, la un anumit nivel au efect. E un start de care pot profita pentru a vedea reacţii ale oamenilor şi câteva schimbări în urma acţiunilor de ecologizare şi împădurire. Iar pe viitor, vor şti cum să îmbunătăţească iniţiativele eco

M-a bucurat nespus să aflu de pe campusarad.ro despre un eveniment verde, numit “Săptămâna Pământului în Arad” (21-27 martie). Personal, cred că toate acţiunile eco înseamnă mai mult decât nişte rezultate benefice pentru comunitate.

Înseamnă că depăşim stadiul de a fi cu preocupaţi de mediu doar cu gândul şi FACEM concret ceva pentru viitorul nostru! Că trecem peste comoditate, rutina zilnică şi nu ne oprim la doar a vrea să protejăm mediul, ci ne implicăm în funcţie de cum ne permite timpul…

Şi acum dacă aţi trecut peste paragraful de mai sus în care mi-am descărcat momentul, să aflăm câte ceva despre ce vor organiza câţiva oameni în oraşul lor:

- una din zile va fi dedicată ecologizării malului Mureşului şi împăduririi unui spaţiu din Parcul Natural “Lunca Mureşului”;

- în toate cele 7 zile ale evenimentului, între orele 20.30 şi 21.30 iluminatul clădirilor simbol din Arad va fi oprit;

- într-o zi va fi organizată o expoziţie tematică, în faţa primăriei, cu desene realizate de copii, iar în altă zi vor fi prezentate fotografii ale expediţiei din Etiopia a lui Alin Totorean;

- arădenii preocupaţi de problemele de mediu ale oraşului sunt invitaţi să participe la dezbateri şi să vizioneze un film documentar despre mediu;

- se va organiza un târg de obiecte handmade şi de schimb de bunuri (un alt fel de reciclare);

- Oana Şeran, creatoare de modă va prezenta o colecţie de haine eco;

- va fi o mini-campanie de încurajare a locuitorilor sa facă mişcare în aer liber. Cu alte cuvinte, să îşi lase maşina în parcare şi să iasă la plimbări cu role, bicle sau pur şi simplu pe jos.

Mai multe nu ştiu nici eu, dar probabil că în curând vor fi comunicate detalii pe site.

E mult, puţin, eficient sau nu prea? Sincer, la un anumit nivel au efect. E un start de care pot profita pentru a vedea reacţii ale oamenilor şi câteva schimbări, în urma acţiunilor de ecologizare şi împădurire. Iar pe viitor, vor şti cum să îmbunătăţească iniţiativele eco

Pentru că sunt curioasă cum va fi decurs totul, mă voi informa şi poate fac un update la post.

Eu sunt un pic (un pic mai mult) obsedată să mă feresc de alimente pline de chimicale. Am mai vorbit despre asta într-un post, aşa că nu reiau slujba. Iar într-o zi, am căutat pe net reţete de îngheţată făcută în casă – cu lapte, smântână şi ce s-o mai pune. Am ajuns pe un forum, habar n-am cum/care, unde cineva anunţa că chiar are un laborator unde fabrică în cantităţi limitate îngheţată 100% naturală şi o comercializează. Preţurile erau pe măsură, dar nu exagerate.

Se plângea că a primit multe refuzuri din partea comercianţilor pentru că, se pare, clienţii nu prea s-au înghesuit să cumpere. Ba că are un gust ciudat, ba că e scumpă… Totuşi, câţiva care încercaseră îngheţata postaseră pe forum că este bună şi are un gust deosebit datorită smântânii.

În cele din urmă m-am lăsat păgubaşă. Nu am mai făcut nicio îngheţată. Dar am descoperit între timp pagina de Facebook a unei îngheţate naturale din India. Are peste 6.500 de fani care par înnebuniţi după ea şi dau sfaturi în privinţa aromelor. Au chiar şi un poll unde poţi vota cam ce tip de îngheţate preferi.

Să mai spun că vreau şi în România ceva de genul ăsta? Produse româneşti, naturale, de la îngheţată la whatever, care să nu se limiteze la a sta pitite printre rafturi în hypermarket sau izolate în magazine bio. Ci să se promoveze online! Degeaba se fac campanii de încurajare să cumpărăm produse româneşti, de la mici producători, fără E-uri ş.a. dacă ele se prezintă comunist publicului.

Nimeni nu se simte cool că a mâncat o îngheţată naturală no name, dar dacă e vorba despre un Magnum îţi şi vine să postezi pe Facebook un status în care să îi anunţi pe toţi cum ţi-ai răsfăţat simţurile. Iar cea naturală poate fi chiar mai bună

În fine, poate cu postul ăsta mă motivez şi eu să încerc în weekend o reţetă… Şi-aşa mi s-a făcut deja poftă

p.s: dacă aflu în cele din urmă cum se numeşte îngheţata aceea naturală care se găseşte în comerţ vă dau de veste.

Prima mea intenţie a fost să îmi exprim dorinţe de 8 Martie care au legătură cu domnii din jurul nostru de la care ne aşteptăm să fie domni nu doar cu numele. Şi ca să vă dau câteva exemple, pe care orice femeie le-a intuit deja, e vorba de chestii banale: o floare, un gest amabil şi respect mai mult. Dar cum e o zi aşa frumoasă, am de gând să scriu despre nişte întâmplări în ton cu atmosfera. Aşadar, să radiem

Azi, în metrou, patru doamne stăteau pe scaunele din faţa mea. Mi-a atras atenţia faptul că toate aveau verighetă. Cu riscul de apărea patetică, dar pe mine imaginea cu ele aliniate, cu mâinile împreunate şi cu un cerculet care strânge o viaţă în el mi s-a părut unul dintre cele mai frumoase simboluri ale zilei de 8 Martie.

De ce sunt ele frumoase, iubite şi merită o zi specială ştiu cel mai bine soţii şi copiii lor, nu Cărtărescu într-o carte dedicată şi nici cunoscuţii lor care îşi fac datoria pentru o zi de a le face să zâmbească prin vorbe frumoase. Mie astăzi mi s-au părut minunate tocmai pentru că îşi împart viaţa cu cineva şi esenţa lor este ştiută doar de un… el. Care din păcate, cu timpul mulţi şi multe uită de asta.

La semafor doi tipi vorbeau lângă mine despre munca în străinătate. Unul fusese un an plecat şi spunea că i-a mers bine. A făcut bani buni. Celălalt l-a întrebat de ce nu pleacă iar. Răspunsul a fost: “Mă ţine fata asta cu care sunt…”. Şi au dat-o într-o discuţie sentimentală în stil bărbătesc, desigur: scurt, la obiect şi apoi trecând la un subiect practic: iar banii. Totuşi de ar fi auzit ea, poate ar fi fost cel mai frumos cadou pe care l-a primit de la el…

Cred că o femeie fericită se simte sărbătorită în fiecare zi prin cei din jurul ei. 8 Martie e doar o zi care îi confirmă asta. Pentru restul, e o zi bună pentru a începe să fie mai fericite

Sursa foto.

Mai puteţi participa la bilanţ până pe 14 martie – un timp suficient pentru a vă aminti de campaniile de responsabilitate socială din 2010

Până acum au răspuns 56 de bloggeri, iar dacă timpul vă permite, mi-ar plăcea să treceţi prin posturile lor pentru a le cunoaşte opiniile despre CSR-ul din România

Pe 14 februarie echipa ResponsabilitateSociala.ro a lansat a 3-a ediţie a Bilanţului Responsabilităţii Sociale. Este un bilanţ la care poate participa oricine care are un blog şi doreşte să răspundă la câteva întrebări legatate de modul cum s-au implicat companiile în comunitate în 2010.

Cine e în urmă cu veştile, poate gasi detalii aici.

Mai puteţi participa la bilanţ până pe 14 martie – un timp suficient pentru a vă aminti de campaniile de responsabilitate socială din 2010

Mă mănâncă degetele să nominalizez şi eu câteva companii dar nu ar fi etic să fac asta din moment ce am legătura cu bilanţul. Puteti vedea in directorul de ştiri câteva proiecte frumoase care au fost anul trecut şi să le apreciaţi sau din contră, să le criticaţi constructiv, răspunzând la iniţiativa noastră.

Până acum au răspuns 62 de bloggeri, iar dacă timpul vă permite, mi-ar plăcea să treceţi prin posturile lor pentru a le cunoaşte opiniile despre CSR-ul din România

Săptămâna asta am dat peste o prezentare de rochii roşii, pe Fashion Tv, iar modelele erau vedete mai mult sau mai puţin cunoscute. Rochiile erau wow! aşa că am urmărit prezentarea până la final, când a apărut numele unei campanii pe ecranul din capătul podiumului: The Heart Truth.

Am căutat astăzi mai multe informaţii pentru că eram curioasă. Şi, de ce să mint, voiam să revăd acele rochii

Pe scurt, „The Heart Truth” este o campanie care are ca scop să crească gradul de conştientizare a bolilor de inimă în rândul femeilor, iniţiată în S.U.A de către National Heart, Lung, and Blood Institute (NHLBI). Iar simbolul este… rochia roşie – de aici şi legătura cu prezentarea de modă de pe 10 februarie. Pentru a trage un semnal de alarmă asupra riscurilor acestor boli, s-au alăturat mai multe organizaţii, printre care şi Diet Coke, despre care voi spune mai jos cum a participat. Până atunci, hai să vedem cu ce au început…

Comunitate online

Pe site-ul institutului s-a făcut o secţiune separată pentru campania „The Heart Truth” şi au pus la dispoziţie resurse de informaţii despre cum poţi minimiza riscul de a te îmbolnăvi de inimă, pe cine poţi contacta pentru a afla mai multe şi detalii despre cum poţi susţine campania în oraşul tău, la locul de muncă, în presă ş.a.

În plus, au ajutat comunitatea sa îi sprijine mai mult decât prin răspândirea online a unor mesaje. De exemplu, au oferit un ghid de idei pentru a promova campania în cadrul unor evenimente locale, alături de template-uri de newslettere, scrisori, comunicate de presă etc.

Social Media

Nu pot lipsi o pagină de Facebook cu 3.521 de fani şi un cont de Twitter cu 3.178 de followers – până acum.

Pentru că institutul a declarat ziua de 4 februarie ca fiind National Wear Red Day, au încercat să profite de asta pentru a activa mai mulţi fani – femeile susţinătoare trebuiau să se fotografieze purtând ceva roşu şi să uploadeze poza pe wall-ul paginii. Dar nu prea a avut succes figura.

Încă mai este secţiunea din pagină cu indicaţii despre cum poţi lua parte la această iniţiativă.

Parteneriatul cu Diet Coke

Cred că asta este partea care mi-a plăcut cel mai mult. Ideea se bazează pe nişte steguleţe cu inimioare care au fost „plasate” atât prin ţară, cât şi… online. Dacă prinzi o inimioară prin oraş, o fotografiezi, îi pui ca titlu „Heart Truth Flag” şi îi semnalezi locul prin Facebook Places. O poză înseamnă o donaţie de 1 dolar făcută de Diet Coke. Online, un click pe un banner cu o inimioară valorează aceeaşi sumă.

Bloggerii pot participa mai mult, uploadând pe blog un banner şi încurajându-şi cititorii să dea click pe el. Un click valorează 50 de cenţi.

Sistemul este valabil până când se va strânge din donaţii suma de 100.000 de dolari. Mi s-a părut foarte tare pentru că, pe lângă faptul că dau o sumă mare de bani oferă şi un mod prin care publicul se poate implica direct în susţinerea cauzei

Observaţii

Mi-ar fi plăcut să văd un blog sau o secţiune pe site cu articole apropiate de experienţa umană. Ce-i drept, există nişte testimoniale pentru asta, dar printr-un blog ar fi putut oferi sfaturi şi indicaţii pentru omul de rând.

Evenimentul şi National Wear Red Day mi s-au părut ok, chiar dacă nu au fost prea originale. Figura cu  „ zilele speciale” mai ţine, dar nu cred că mult.

Pe pagina de Facebook interacţiunea e slabă, ţinând cont că au un număr măricel de fani. Nu prea exstă încercări de a stimula conversaţii, iar ideea cu upload-area fotografiilor cu tine îmbrăcată în roşu nu a conturat clar motivul pentru care ar trebui să faci asta.  Oricum, îmbunătăţirea paginii nu e o problemă care să nu poată fi rezolvată.

Îmi place că resursele nu sunt împrăştiate prin N locuri. Chiar dacă mi-ar fi plăcut ca design-ul site-ului să fie mai mişto – deocamdată parcă prea arată a site de institut, dacă mă înţelegeţi, totuşi găsesc acolo orice am nevoie să aflu şi cum mă pot alătura campaniei. Pe Facebook au oferit informaţiile esenţiale, au pus la dispoziţie badge-uri pentru bloggeri, au instalat o aplicaţie prin care îmi arată ultimele tweet-uri şi… au uploadat poze de la evenimente. Uite aşa am putut să admir din nou rochiile

M-am întins mult în postul ăsta, dar este o campanie din care se pot prinde multe lucruri despre cum putem implica publicul cât mai mult în acţiuni de responsabilitate socială. Mă duce cu gândul la „Campania Promisiunilor” de la Avon care mi se pare cea mai bună până acum (din România), dintre cele împotriva unei boli.

De fiecare dată când mă implic într-un demers fără să primesc în schimb beneficii materiale, mă gândesc în primul rând la scopul lui şi apoi la cât de folositor este pentru oameni. Nu de multe ori prima intenţie a fost să accept sau să refuz în funcţie de persoana care îmi face invitaţia. Însă, nu îmi place să tratez superficial propunerile şi nici să le acord atenţie în funcţie de nişte criterii care, sincer, nici eu nu aş fi de multe ori sigură că sunt tocmai în regulă.

Aşa că, dacă o iniţiativă, campanie, eveniment, proiect ş.a. contribuie cu ceva bun în lumea asta, iar eu pot fi de folos şi am timp disponibil, mă implic cu mare drag. De aici şi legătura cu titlul postului. Am un blog, ştiu nişte oameni, am o meserie care îmi permite să găsesc moduri de a ajuta şi din când în când mai am şi timp. Deci, dacă pot să ajut, ce m-ar împiedica să o fac?

Probabil comoditatea, dar atunci aş muri de jenă. Sau ignoranţa, dar atunci m-aş scufunda cu brio în egoism.

Să o luam şi pragmatic: un bine făcut întotdeauna îţi va aduce un bine. Dacă iniţial crezi că nu ai interes, poate mai târziu îl vei găsi Personal, încerc să nu mă aştept la recunoştinţă din partea celor pe care i-am ajutat de-a lungul timpului. Nu mereu reuşesc şi mă mai supăr când nici măcar un mulţumesc nu primesc în schimb. Dar bucuria pe care mi-o da cineva care se arată recunoscător fără ca eu să fi sperat măcar asta e mai preţioasă decât multe alte satisfacţii.

Sunteţi de acord cu mine sau ba?

Sursa pozei.

Dacă ar fi după voia mea, Braşov ar câştiga titlul de Capitala Verde a României în 2010. Momentan, Sfantu Gheorghe (Covasna) este oraşul cel mai susţinut de bloggeri pentru acest titlu. Însă, cartea finală se va juca marţi. Juriul a urmărit toate acţiunile primăriilor din oraşele înscrise în această competiţie, aşa că el va decide cine merită să fie premiat

În 2009 scriam un post despre cum am petrecut un weekend la Braşov şi cât de verde şi curat mi s-a părut. Însă, alegerea mea este subiectivă. Multe amintiri mă leagă de acest oraş. Când aveam 11 ani am locuit o vară întreagă în zona Schei. Vă daţi seama că am avut timp să mă plimb peste tot!

A doua oară am mers cu prietena cea mai bună într-un weekend, pe vremea când eram în liceu. De atunci am încercat să merg în fiecare an, Braşovul devenind oarecum un refugiu.

Este un oraş care ne răsfaţă, un oraş prietenos care mă face să îmi doresc ca Bucureştiul meu măcar un strop să îi semene…

Chiar aş vrea să ia marţi premiul cel mare!

p.s: Multe dintre fotografiile mele din Braşov s-au pierdut. Aşa că, am ales una chiar de la acţiunile Umbrela Verde.Sursa

E weekend şi nu-ţi vine să dai niciun câine afară. M-am apucat să îmi fac ordine în ordinea din casă şi am ajuns la două dulapuri pline cu nimicuri păstrate pe motiv că cine ştie când trebuie. Printre cabluri, tacâmuri şi servicii ţinute de bune, cadouri nefolositoare, badge-uri, garanţia de la mp3- player (şi eu eram O.o) am redescoperit un dosaaar şi o cutiee…

Acum vine partea care are legătură cu titlul. În dosar sunt toate posterele cu Bon Jovi şi materialele despre trupă strânse când eram copil. Am două postere mari din Popcorn care au vreo 15 ani. Aş vrea să le înrămez într-o bună zi ca să nu ajung să le ating cu mănuşi.

Mai rămâne cutia. În ea am păstrat tot felul de obiecte care îmi amintesc de diverse momente ale vieţii. Da, este o cutie mare. Am primele rânduri scrise de mână, un oracol, bilete de la diverse concerte, felicitări, diplome, legitimaţia de admitere la facultate etc.

Nu mi-a venit să cred că am găsit printre ele legitimaţia din şcoala generală şi cheia de la clasă! I-am făcut o poză ca să o vedeţi şi voi

Lucrurile astea sunt priceless şi îmi pare rău că adaug din ce în ce mai rar amintiri în cutie. De vină e faptul că în ultima vreme m-am limitat la cele digitale. Aici intră o altă poveste despre care vorbim altădata

Întotdeauna am încercat să păstrez o relaţie deschisă cu orice persoană pe care am întâlnit-o. De cele mai multe ori am reuşit, chiar dacă a trebuit să îmi calc pe orgoliu şi să îmi pun răbdarea şi diplomaţia la încercare. Cât de mult a contat?

Enorm. Pentru că de multe ori am primit ajutor, am fost favorizată sau pur şi simplu am primit felicitări care m-au surprins, din partea unor oameni la care nu m-aş fi gândit. Mi s-a întâmplat în liceu, la facultate/master, la job, în cercuri de prieteni şi lista poate continua.

Ţine de bun simţ să îi fii recunoscător cuiva care te-a ajutat şi de voinţă să îi mai dai un semn din când în când, oricât de ocupat ai fi. Un mesaj de felicitări sau în care pur şi simplu întrebi ce mai faci poate face minuni

Dar în online?

Dacă aş face o listă cu oamenii pe care mai întâi i-am cunoscut online şi apoi i-am întâlnit live aş avea ocupată o zi întreagă. Pe mulţi nici nu i-am cunoscut încă, dar lucrez la asta

Oricât de antipatic mi se pare cineva pe care îl cunosc doar prin Twitter, Facebook sau blog, rămân la ideea că mi se pare antipatic – asta nu presupune că sigur e aşa. Drept pentru care nu răspund urât nimănui, eventual fac eforturi să avem o comunicare cât se poate de prietenoasă.

Recunosc că în trecut când aveam  o zi proastă serveam nişte replici pe apucate în concordanţă cu starea mea, dar am învăţat să mă abţin, să fiu la fel de calmă cum sunt de obicei în realitate şi să răspund astfel încât să nu dăm block şi la revedere.

Nu spun că trebuie să ne cenzurăm, dar dacă am gândi toţi de două ori înainte să postăm şi nu ne-am duela imediat în ironii ieftine, am câştiga mai mult respect decât dacă am fi scris 10 super posturi despre cum să fim fericiţi. Cred că modul cum ne comportăm şi interacţionăm pe reţelele sociale afectează publicul care ne citeşte blogul. Un om care scrie bine pe blog şi nu face eforturi să atragă simpatie din partea celorlalţi (nu doar din partea liderilor de opinie) are de pierdut.

Personal, mi-am câştigat mulţi cititori din interacţiunile online prin reţele, forumuri sau e-mail.

De ce am simţit nevoia să scriu despre asta? Pentru că de multe ori s-a întâmplat să văd mail-uri, reply-uri sau comentarii în care autorii parcă îşi dădeau silinţa să strice relaţii, nu să le construiască ;)

Spuneam într-un post pe Facebook următoarele: “Reţelele sociale se duc, messenger-ul rămâne”. Pentru mulţi primul gând a fost Facebook vs. Yahoo Messenger. Nu cred că este cazul unei bătălii, ci a influenţei Facebook-ului în cazul comunicării pe messenger-urile clasice şi dezvoltate (nu doar Y!M).

Cum spunea Andrei in post, messengerul e un mediu online cu feedback instant, iar asta aduce avantaje şi dezavantaje. În lista de messenger am peste 200 de contacte. Mi-ar fi imposibil să ţin legătura cu toţi prin conversaţii unde trebuie să dau instant răspunsuri. Nu mereu am timp şi dispoziţia necesară. Însă nu vreau să pierd contactul cu ei. Aici şi-a intrat în rol Facebook care mă ajută să economisesc timp şi sa îmi păstrez aproape cunoştinţele.

Unul din efecte este că pe messenger nu mai conversez cu 90% din contacte. Totuşi, nu mă pot desparţi de el. Cu prietenii apropiaţi vorbesc zilnic şi nu pot accepta ca discuţiile să fie limitate de un chat sărăcăcios pe Facebook. Şi mai e ceva: file sharing-ul. Unele lucruri nu pot fi făcute publice, dar cer să fie împărtăşite cu prietenii J

Dacă Facebook ar dezvolta un messenger direct în browser tot nu le-aş elimina pe cele clasice. Sa acord atât de multă încredere ?

Îmi place Facebook, dar nu mi-ar conveni ca orice nevoie de comunicare să depindă de el. Dacă nu ar funcţiona din diverse probleme, eu nu aş mai avea acces la nimic. Ţin minte că n-a mers într-o seara preţ de câteva minute bune şi oamenii s-au alarmat pe Twitter.

Dar Youtube vs. Facebook ?

Recunosc că am postat anul trecut pe Youtube un montaj cu fotografii din facultate, iar acum mă gândesc dacă nu era mai bine să îl urc pe Facebook. Pentru că sigur colegii îl revedeau mai des. Aşa mi se pare că s-a îngropat în Youtube şi cine ştie cine mai dă de el…

Tendinţa ar fi ca pe Facebook să postăm clipurile personale şi să lăsăm Youtube pentru huge stuff care ar trebui să ajungă la un public cât mai mare.

Toate datele noastre la un loc – cine câştigă ?

Avem zeci de conturi care ne cer diverse date. Personal, până la Facebook nu foloseam nicio adresă de e-mail oficială şi nu mi-am dat numele complet şi datele de contact pe nicăieri. Acum deja văd cum pe diverse site-uri unde ai nevoie de un cont, te poţi loga direct prin contul de Facebook. Is that ok? În afară de Jumo şi Quora n-am acceptat asta pe nicăieri.

Pe de altă parte, pe măsură ce Facebook se dezvoltă, noi expunem şi mai multe informaţii despre noi. Cum ar fi de exemplu să se păstreze o arhiva a discuţiilor pe chat? Sau să se indexeze cumva răspunsurile noastre la quizz-uri (de multe ori poţi bifa răspunsuri la întrebări personale, fără să îţi dai seama)?

Aş fi continuat discuţia, dar sunt obosită. Dacă cele de mai sus v-au dat un pic de gândit, exprimaţi-vă şi stăm de vorbă

When I was young I liked hardcore rock. I still like it, but now, in a normal day, jazz & piano music are the best for my nerves…

Most of the time I know your intentions. I just pretend I don’t know them.

High heels and mini skirts are significant women tools. These are the ultimate solution when we don’t know how to catch attention. But for some women the first solution is the ultimate one.

Money don’t bring happiness. But when I have them, I can concentrate for real on the things that can make me happy.

People are sometimes just like advertising. They keep repeating you things to determine your acts.

Mom, if you’re gonna tell me daily to be careful when I pass the street or when I walk on ice, is not gonna have big results!

Internet can be very depressive. I wake up scrolling for hours posts, tweets or searching for stupid things and I realize that I lost my time. My precious time.

Citind bloguri din randul celor cu un public redus – da, uite că eu nu le urmăresc doar pe cele populare, am observat câteva lucruri interesante. Înainte de toate, menţionez că e vorba de peste 200 de bloguri vizitate în ultimele două săptămâni.

În primul rând, mi s-a părut conţinut mai puţin decât în anii trecuţi, dar mai bun. M-am pierdut în multe posturi despre teme de tot felul de la păreri despre România, presă, oameni, străinătate la poveşti despre experienţe în calitate de voluntari, turişti, emigranţi, angajaţi sau angajatori s.a. Însă la arhive am văzut că în 2010 cam toţi au fost mai puţini activi pe blog decât în alţi ani.

Apoi, am regăsit mai multă implicare în cauze sociale. Ca voluntari sau promovând diverse iniţiative. Is it just me or are we getting better? Începem să ne asumăm nişte roluri în calitate de bloggeri, iar unul din ele este să sprijinim ceea ce este bun şi sustenabil. Asocierea noastră cu o campanie transmite ceva despre noi. După un banner sau câteva posturi îţi dai seama care e eco, donează sânge, iubeşte animalele sau donează bani pentru o cauză nobilă

Iar la final, închei tot cu un aspect pozitiv. Mulţi am exprimat prin posturi sau comentarii ce ne dorim în 2011. Impresia mea pe scurt: vrem mai mult – de la noi, de la cei din jur, de la autorităţi, companii, lideri ş.a. Acum să vedem şi ce vom face… O idee este să încurajăm în continuare campaniile de responsabilitate socială, să oferim iniţiatorilor feedback-ul nostru şi să nu ne ferim să menţionăm lucrurile negative. Sună banal, dar încă sunt reţineri.

Valentina mi-a dat o leapşă pe care e musai sa o onorez. Trebuie să spun 5 realizări pe care le-am avut în 2010. Deja este 1 ianuarie 2011, dar până acum n-am avut chef să reflectez asupra celor trecute.

Păi, nu o mai întind şi trec direct la subiect. Prima realizare a fost Hippie Box, magazinul meu online cu articole handmade. Mai trec pe lista absolvirea facultăţii şi obţinerea licenţei. Şi tot legat de mediul academic, am intrat la un masterat in Project Management – care îmi place şi nu prea.

Nu prea îmi place să vorbesc aici despre realizări profesionale… Ce pot să spun este că mă bucur că am reuşit să studiez mult în prima parte a anului şi să pun în practică some pretty cool stuff în a doua parte. E vorba despre reţele sociale

De departe cea mai mare realizare a fost că am reuşit să păstrez lângă mine câteva persoane speciale. În ciuda momentelor grele sau în care m-a luat valul cu tot felul de preocupări, am încercat pe cât posibil să fac parte din viaţa lor şi ele din a mea.

Faptul că am fost pozitivă şi bine dispusă în cea mai mare parte a timpului se pune ca realizare? Am încercat să văd mereu partea bună a lucrurilor, să mă concentrez mai mult asupra celor pozitive şi să nu mă las prea afectată de probleme. N-am plâns deloc de tristeţe, ba chiar o dată de fericire – când am văzut afişat pe BonJovi.com că trupa vine în România

Poate acum vă aşteptaţi să vă spun obiective pentru 2011, dar nu voi face asta. Dacă îmi veţi urmări blogul veţi vedea ce chestii faine voi face chiar la început de an! Dar gata. E cazul să îi pasez leapşa lui Marius care sigur are ceva de spus despre anul ce a trecut

I find subway very educating. Everytime I see somebody reading a tabloid, I remember to open my book and read the next chapter!

I find panic very constructive. Everytime I panic I feel like Spiderman.

Everytime I see a girl wearing gum boots I remember a quote from Giorgio Armani: “The difference between style and fashion is quality”.

A cellphone can be a lifesaver. You can avoid uncomfortable discussions just making yourself busy by checking the menu or texting something irrelevant.

You can’t fool people all the time. We know you send “nice-warm-full of love” messages just to make everyone think that you’re nice, warm and full of love.

Grandparents are so cute. They always make sure that you have slippers, pyjamas and candies.

Each time I celebrate my anniversay something strange happens. I feel like I’m getting older with one year and younger with two years. That’s why I’m so fresh!

Sometimes Twitter remindes me of my country. It’s wonderful, but too bad it’s 80% populated by idiots.

Social Media reminds me of Public Relations. Is uber-cool, easy to do and everyone can be an expert. Sounds familiar?

I don’t know which one is more strange: searching my new colleagues on Facebook or finding that they don’t have a Facebook profile.