Mă gândeam că dacă mi s-o întâmpla ceva rău, nimeni n-ar şti cum să îmi administreze averea. Sper totuşi să nu îmi fac griji decât după următorii 60 de ani. Dar să revenim. Uite ca să eliminăm gândurile rele, ne imaginăm că plec într-un sat din Japonia unde nu am Internet, dar am toate condiţiile şi nu iau cu mine mare lucru de acasă.

Primul lucru la care m-am gândit a fost blogul meu – ce s-ar întâmpla cu el? De aceea, am scris într-un document toate datele de la cele mai importante conturi ale mele: blog, mail, Facebook, Twitter, LinkedIn, Yahoo Messenger ş.a.I l-am încredinţat Mădălinei, prietena mea cea mai bună de când purtam şorţ de şcolăriţă. Tot ea va lua şi ultimul meu laptop şi/sau calculator.

Urmează sutele de bijuterii. Acestea se vor împărţi în mod egal între: Cristina, Ioana şi Magda. Vă rog fără certuri fetelor, există marfă pentru toate.

Hainele se duc la Georgiana şi Ioana pentru că ne potrivim la măsuri. Pantofii se duc toţi la Georgiana pentru că poartă 36 ca mine. Jumătate din genţi le ia Mădă, jumătate Cristina. Mimi-mic ia toate eşarfele.

Cărţile de specialitate se duc la Magda.

Blogul vreau să rămână ca să mă citească strănepoţii. Eventual îi mai trimit scrisori Mădălinei cu posturi şi mi le publică ea.

Alte bunătăţi de împărţit nu îmi vin acum în minte.

p.s.:  întrebare – O fi vreo reglementare privind profilurile unui utilizator în condiţiile în care acesta nu le-ar mai putea accesa niciodată? Cineva trebuie să le şteargă…