Peste cinci zile voi absolvi Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA. Îmi amintesc că acum trei ani când am căutat pe Google despre această facultate, mai mult de două menţionări pe bloguri nu cred că am găsit. Mi-a părut rău pentru că voiam să aflu impresii ale studenţilor şi ale celor care au absolvit, pe lângă informaţiile de pe site-ul comunicare.ro. Nici acum nu sunt suficiente menţionări, drept pentru care am de gând să scriu câteva posturi din perspectiva mea despre FCRP şi anii mei de studenţie. S-ar putea să omit lucruri importante, de aceea îi rog pe ai mei colegi care vor citi posturile să le completeze şi eu voi face update-uri sau chiar un post care să cuprindă comentariile.

Voi începe cu anul 1…

Admiterea a fost foarte bine organizată şi din câte am aflat la fel a fost în următorii ani. Din cauza caniculei, la ora 7.00 trebuia să fim deja în săli pentru a da examenul. La intrare ne-au aşteptat studenţi din facultate care ne-au ghidat şi ne-au dat apă plată gratuit. Pe bancă mă aştepta o legitimaţie de admitere cu numele şi fotografia mea. În sală a intrat un profesor care a ales doi candidaţi (din câte îmi amintesc) pentru a fi martori la procesul de selectare a subiectelor.

Am avut de răspuns la şase subiecte în trei ore – eseuri toate. Nu m-am mişcat, abia am avut timp să mă gândesc. Era foarte cald, iar sala nu avea aer condiţionat, deci cred că toţi eram fleaşcă din cauza zăpuşelii şi a emoţiilor. Rezultatele s-au afişat după vreo 4 zile pe site. Parcă tot atunci am aflat şi cum suntem împărţiţi pe grupe – în ordine alfabetică şi nu aveam voie să ne mutăm de la o grupă la alta. Cu toate acestea, s-a dovedit că puteam merge la seminariile altor grupe.

Orarul a fost o surpriză. Învăţată din liceu cu ore de dimineaţă până la prânz, la FCRP era cu totul altfel. Aveam seminarii fie dimineaţa, fie în miezul zilei, în funcţie de grupă. Iar seara erau cursurile fie de la 16.30, fie de la 18.30. Menţionez că seminariile se fac la sediu, pe strada Povernei, dar cursurile se ţin în săli care aparţin Politehnicii, facultatea noastră având un contract pe termen lung cu această instituţie. Problema este că aceste săli sunt în Piaţa Victoriei şi la Polizu (Gara de Nord), în clădiri vechi şi nerecondiţionate. Mobilierul este urât, prăfuit, doar într-o sală din Polizu a fost schimbat, dar locurile sunt insuficiente pentru că multe scaune s-au rupt. Cele mai urâte săli sunt cele din Piaţa Victoriei unde am învăţat tot anul 2. Cum spuneam, în Poolizu o sală are cât de cât un mobilier nou, iar o altă sală, un amfiteatru mare, are doar lăcuit mobilierul, însă are aer condiţionat şi videoproiector.

Da, sună urât, dar nu e de fugit. Te obişnuieşti cu timpul…

În facultate există wireless, iar dacă nu ai laptop-ul la tine poţi merge în laboratorul de informatică pentru a sta pe Internet.

Una din părţile cele mai frumoase pe care le-am remarcat de la început a fost atmosfera. În prima săptămână de facultate ne-au fost ţinute prelegeri – cursuri introductive care să ne ajute să ne facem o imagine despre ce vom învăţa. Atunci a fost o nebunie… Cunoşteam o grămadă de oameni dornici să stea de vorbă, să ne cunoaştem, să facem schimb de impresii, să comentam profesorii ş.a. În general fără fiţe, deşi prin diverse articole se spunea că SNSPA-ul înseamnă talente şi figuri. Aşa o fi, însă FCRP nu înseamnă SNSPA, chiar dacă face parte din ea.

Forumul m-a ajutat să cunosc şi mai mulţi colegi din an, dar şi mai mari. Dar despre forum… în partea a doua

Vezi şi: FCRP –  partea a II-a, partea a III-a, partea a IV-a şi partea a V-a.

De ce Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul SNSPA şi nu altă facultate?

Cât am fost la liceu am vrut să dau la ASE. Nici nu concepeam să dau în altă parte. Ei bine într-o seară cu vreo două-trei luni înainte de BAC am avut o revelaţie: „Chiar vreau să fiu economistă? Hârţogării, contabilitate, cifre… nimic creativ?”. Am dat o căutare pe Google „facultăţi Bucureşti” şi am ajuns pe un site unde era prezentată şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Am văzut că este de stat şi acreditată aşa că am intrat pe site-ul ei. După 20 de minute m-am hotărât că dau la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice.

Am dat naibii matematica şi m-am apucat să aprofundez literatura română pentru admitere. Nu regret că acum sunt la această facultate…:

- pentru referatul şi recenziile la Istoria Culturii Române Moderne;

-pentru proiectele de zeci de pagini din care m-am lămurit singură cum stă treaba cu brandingul, publicul consumator, mass-media şi politica, bloggingul, tipurile de comunicare, manipularea, relaţiile publice, propaganda şi războiul, cultura română, opinia publică ş.a.

-pentru ziua dinaintea unui examen când jumătate din facultate este pe invisible până dimineaţă;

-pentru cursurile care îmi dezvoltă cultura generală;

-pentru concursul Olimpiadele Comunicării;

-pentru că dacă nu eram aici, nu ajungeam să particip la conferinţe despre brand-uri, campanii de PR comercial şi PR politic, advertising şi blogging;

-pentru că i-am întrebat pe Bogdan Olteanu, Codruţ Sereş şi Victor Ciutacu despre blogurile politice, iar primii doi s-au cam bâlbâit;

-pentru faptul că prefer să citesc o carte precum „New Media” sau „Profesia de relaţionist” în loc să mă uit la televizor sau pe hi5;

-pentru că acum interpretez altfel informaţiile din presă, discursurile politicienilor, reclamele şi campaniile electorale;

-pentru porţile pe care mi le deschide;

-pentru sesiunile ale naibii de grele, dar peste care răsuflu uşurată că le-am trecut;

-pentru forumul care ţine loc de ceartă, informaţii şi glume în stil FCRP;

-pentru oamenii pe care i-am cunoscut, voioşi şi deschişi la minte (să nu vă umflaţi în pene acum);

-pentru petrecerile organizate în stil FCRP.

Când am vrut să mă documentez mai bine despre FCRP am dat peste câteva bloguri în care autorii scriau numai de rău despre acest subiect. Acum sper ca viitorii boboci să dea peste postul acesta şi să prindă curaj să dea la Comunicare şi Relaţii Publice. Bube în învăţământ sunt peste tot, numai că cele ale FCRP-ului sunt date uitării la final datorită părţilor bune pe care le are.