Pe vremea studenţiei mele vedeam blogul ca pe un mijloc de afirmare şi mi s-au oferit o grămadă de motive să am unul şi să mă ţin de el. Amintesc aici de Olimpiadele  Comunicării care încurajau zdravăn viitorii comunicatori să fie activi în blogosferă, dar şi de unele teme de la facultate care cereau timid cunoştinţe despre blogging. Sincer, eu nu ştiu om care să fi avut blog din 2007-2009, în care să îşi fi dat măcar de 3 ori pe an cu părerea despre campanii şi după terminarea facultăţii să nu fi pătruns în câmpul muncii.

Vreau să fac ceva astfel încât să le ofer actualilor studenţi motivaţie de a-şi face un blog şi inspiraţie despre cum să îl folosească pentru a-şi construi un brand personal. Nu vreau să le umplu capul despre blogging ca meserie, ci pur şi simplu să le trezesc interesul pentru zona asta. Şi repet: să le dau inspiraţie.

Bun. Am în minte nişte conferinţe care să se desfăşoare la sediul SNSPA unde să fie printre vorbitori foşti studenti de la FCRP ale căror bloguri le-au folosit pentru a se pune în valoare şi chiar pentru a-şi găsi un job. Nu vă dau detalii acum, ţinând cont că  nu ştiu dacă se va transforma în realitate, chiar dacă sunt şanse

I-am povestit mai multe pe e-mail domnului Prodecan Dumitru Iacob şi a parut  încântat. Săptămâna aceasta mă voi întâlni cu dumnealui la facultate să vorbim despre idee şi cât, cum m-ar putea ajuta. Ţineţi-mi pumnii!

Aşteptam de mult timp un moment de linişte în care să povestesc una dintre cele mai interesante zile din viaţa mea. O zi în care am încercat să ţin un curs de 2 ore la facultatea pe care am absolvit-o. Aveam în faţă o sală care avea aceleaşi aşteptări minime pe care le aveam şi eu când am intrat la facultate: să asiste la un curs interesant, să primească informaţii care le trezesc curiozitatea şi un profesor care să le menţină atenţia preţ de un ceas sau două

Trebuia să prezint Bilanţul Responsabilităţii Sociale pe 2010 cu toate aspectele ce au ţinut de comunicarea online şi CSR. Îmi făcusem prezentarea duminică noaptea, având la bază două principii: să fiu cât se poate de sinceră şi să ofer informaţii pe care nu le-ar fi putut lua din niciun articol în care este prezentată o campanie online.

Cursul era a doua zi seara. Aşa că, după ce am plecat luni de la birou m-am îndreptat către sala din Polizu, unde acum un an îmi încheiam conturile cu facultatea. Din păcate, nu veniseră prea mulţi studenţi şi începusem să îmi fac griji cum să nu îi plictisesc astfel încât să nu rămână sala goală

M-am relaxat după ce am început prezentarea în care am explicat cum am ales publicul ţintă, cum am comunicat, pe ce ne-am bazat, care au fost rezultatele şi motivele pentru care sau fost acestea şi nu altele. Cred că niciodată n-am fost atât de sigură pe ce spun…  Am pus pasiune când am realizat bilanţul şi acelaşi lucru l-am făcut şi când l-am prezentat.

Aveam un plan al prezentării, dar am adăugat multe informaţii pe parcurs şi am improvizat pe alocuri cu exemple, întrebări şi idei. Nu e stilul meu să mă lungesc cu vorba, dar venind întrebări din sală şi văzând curiozitate la comunicatorii mai mici m-am abătut de la el

Cum e să fii profesor? Mai frumos decât să fii student, cu siguranţă! Nu pentru că eşti într-o poziţie superioară, ci pentru că ai o responsabilitate care îţi aduce satisfacţii imense cu cât o tratezi mai serios. În cele 2 ore de curs am simţit că a meritat orice sacrificiu pe care l-am făcut în 4 ani de dragul meseriei de comunicator. Pentru că am avut ce spune şi ce să îi învăţ pe ceilalţi.

Şansa de a fi de partea cealaltă a catedrei se datorează doamnei profesoare Dorina Guţu şi studenţilor de anul 3 de la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, SNSPA, care au venit la cursul de Relaţii Publice în Context Internaţional pe 9 mai 2011. Nu ştiu să mulţumesc în fraze sofisticate, aşa că va trebui să primiţi din partea mea un simplu “mulţumesc” încărcat de emoţii şi recunoştinţă

Am crezut că am terminat poveştile despre FCRP până acum 15 minute când m-a sunat Gabi să mă întrebe despre facultate. Aşa mi-am dat seama că am omis câteva lucruri importante de care ar fi interesaţi viitorii studenţi.

Despre cămine

Chiria pe o lună este în jur de 100 de lei. Unele se află în Băneasa – două corpuri mai exact: B1 şi B2. Pentru că nu le-am vizitat niciodată, voi reda câteva impresii lăsate pe forum de către alţi colegi:

„Eu stau la caminele din Baneasa. Camerele sunt super mari, deci la faza asta nu e nicio problema. Parchetul e nou, avem termopane, destule dulapuri si mese, paturile sunt ok. Fac cam 10 min pana la ratb. Cainii sunt inofensivi si nu o sa dati aproape de nimeni pana ajungeti la ratb (e destul de singuratica str. Biharia) asa ca nu va faceti griji de hoti. Baile sunt cam aiurea, insa te obisnuiesti. E foarte liniste pe aici, adica n-o sa vedeti petreceri zi de zi, poate doar cate una la nu stiu cat timp. Fac cam 40 de minute din camin pana la facultate. Caminul in B1 costa 70 de lei pe luna, ceea ce este extrem pe putin (parerea mea). Sper ca v-am fost cat de cat de ajutor”

Observaţii: Nu există baie în cameră, ci pe etaj.

„Eu stau in B2 asa ca nu am problema cu baia. e mai mult decat multumitor: am doua bai in camera, una cu chiuveta si vas wc si una cu chiuveta si dus. stam 4 fete in camera si chiar nu avem niciun fel de probleme din punct de vedere al confortului. (pt B2- 90 lei/luna)”

Mai există un cămin în Cernica unde stau numai băieţi. Chiria este de 100 de lei pe lună, iar condiţiile din câte am înţeles sunt mai ok decât în Băneasa. Dezavantajul este că faci o oră şi ceva până în centru. SNSPA-ul a pus la dispoziţie nişte microbuze, dar mai sunt maxi-taxi-uri pe care le poţi lua până la metrou.

*Studenţii care au părinţii profesori nu plătesc căminul.

Despre bani

Taxa anuală este de 2400 de lei – cel puţin atât era ultima dată. Poţi plăti intregral şi atfel ai parte de o reducere de 200 de lei sau în două sau trei rate. Odată ce ai intrat trebuie să plăteşti prima rată până pe 31 octombrie. Nu te dă nimeni afară dacă întârzii plata celorlalte rate, însă se pun penalizări.

Cantina este micuţă, dar mâncarea este ieftină şi bună. Păcat că este deschisă doar între orele 12-15. Poţi merge la cantinele de la ASE care sunt apropiate şi sunt mai mari.

Job găseşti dar nu pică din cer. În primii doi ani abia obţii unul în domeniu. Dar dacă eşti perseverent poţi găsi ceva ok ca să te întreţii.

Despre cursuri şi seminarii

Am mai vorbit în partea întâi despre orar şi altele. Am de adăugat următoarele:

- la curs profesorul predă, tu notezi dacă vrei. În cei 3 ani am avut doar 3 cursuri cu prezenţă obligatorie, în rest poţi ajunge când ai timp;

- la început de semestru fiecare student primeşte câte un cd care conţine cursurile în format pdf şi teste de verificare;

- foarte puţine cursuri sunt tipărite. Dacă nu le poţi citi în format pdf, le poţi cumpăra printate de la un xerox aflat în Piaţa Romană. Preţurile sunt între 12 lei şi 20 de lei un curs;

- seminariile sunt din două în două săptămâni. În general prezenţa contează, dar şi mai mult contează să fii activ. Dacă ai job, poţi merge la o grupă dimineaţa (de la 8 la 10) şi apoi să dai fuga la birou;

- în general profesorii îţi pun la dispoziţie bibliografia în format word sau pdf pe forum. Pentru a le citi pe cele care nu se găsesc în format electronic mergi la Biblioteca Centrală Universitară şi citeşti acolo. Cărţi nu poţi lua acasă. Un abonament anual la BCU costă 15 lei.

Ce poţi face după facultate

Teoretic vei fi specialist în Relaţii Publice.

Orice companie, instituţie publică, ONG sau persoană publică are nevoie de specialişti în PR dacă vrea să existe pe lumea asta mai mult decât în acte. Noi ne ocupăm de informare, de imagine, de schimbarea comportamentelor celor din jur prin comunicare. De exemplu poţi lucra în planificarea şi implementarea campaniilor electorare, în campanii de lansare a unui produs, în campanii de responsabilitate socială, poţi lucra în agenţii unde te-ai ocupa de comunicarea pentru diverşi clienţi sau într-un departament de relaţii publice din cadrul unei organizaţii.

Găsiţi pe net suficiente articole despre specialişii în PR pentru a vă face o idee. E o meserie frumoasă, dar nu pentru comozi. Cere multă pasiune şi implicare, dar veţi vedea acestea la timpul potrivit.

Dacă aveţi întrebări feel free to ask

Vezi si: FCRP partea I, FCRP partea a II-a, FCRP partea a III-a si FCRP partea a IV-a.

Termeni cheie ai anului 3: proiecte, presiune, echipă. Am avut materii precum Gestionarea Crizelor de Imagine, Mass –media şi societatea, Campanii de relaţii publice, Patologii şi terapii comunicaţionale, Antropologie politică, Imaginea liderilor, Managementul proiectelor şi Strategii şi tehnici de atragere a finanţării de la UE, unde la toate am avut de facut cel puţin un proiect pentru a intra în examene.

Alte materii: Analiza imaginii organizaţiilor – unde obligatoriu trebuia să dăm 2 teste de seminar, Etica şi dreptul comunicării – un curs aberant, Managementul resurselor umane, Istoria comunicării politice – cu domnul Bogdan Teodorescu, un profesor cum rar ţi-e dat să întâlneşti (în sensul bun) şi Relaţii Publice în context internaţional – un curs deosebit, care te loveşte fix când eşti mai dezamăgit de facultate şi îţi aminteşte de ce ai ales FCRP-ul şi nu altă facultate.

De licenţă nu vreau să vorbesc încă.

Postul acesta nu vreau să mai fie un roman precum celelalte. Vreau doar mai spun că până la final FCRP-ul a fost o şcoală a vieţii. Da, poate sună prea dramatic, dar chiar aşa este. Înveţi: să fii diplomat, dar să te explimi liber, să ai încredere în forţele proprii, să te pui în valoare, să te stăpâneşti când trebuie, să îi descoperi din grămada de oameni mişto pe cei cu adevărat valoroşi, să îţi testezi calităţile, să îţi afli defectele, să înţelegi comportamentul, atitudinea şi vorbele celor din jur dincolo de ceea ce par să transmită, să te autodepăşeşti, să fii responsabil şi lista ar continua cu multe altele.

Ce perspective îmi oferă facultatea? Niciuna. Şi nu cred că există vreo facultate din România care oferă aşa ceva. Singur trebuie să te zbaţi să faci ceva cu viaţa ta după studii. A citi câteva cursuri şi a da nişte examene e simplu, iar notele nu te ajută în niciun fel decât dacă vrei să faci un master în străinătate. A-ţi păstra entuziasmul, energia şi spiritul acela bătăios de „never give up” e mai greu.

Vezi şi: FCRP - partea I, partea a II-a, partea a III-a şi partea a V-a.

Rămăsese să povestesc despre anul al doilea. Materiile s-au împuţinat, dar s-au şi îngreunat în primul semestru. Am avut două examene orale la Politologie, respectiv Semiotică şi altele scrise/grilă la Geopolitică, Retorică, Publicitate.

La Retorică puteai alege o evaluare permanentă şi un proiect final pentru a nu mai da examenul, iar la Publicitate aveai până la final de făcut două campanii pentru a intra în examen.

La Politologie şi Semiotica era foarte importantă activitatea la seminar pentru a obţine un punctaj mare la examen. Am dârdâit toţi de emoţii la examenele de la aceste materii. Cum spuneam, probele au fost orale şi s-au desfăşurat de-a lungul unei săptămâni fiecare. Aşteptând afară te luau toate spaimele mai ales când ieşea câte un coleg şi anunţa că a fost picat. Proba orală de română de la bacalaureat a fost nimic pe lângă ce e aici.

Seminarul de Semiotică a fost o abrambureală. Nu mi-a plăcut cum se desfăşura, dar oricum anul următor nici nu a mai fost un seminarist la această materie. Cu toate acestea, profesorul de la curs, domnul Dumitru Borţun, este considerat de majoritatea dintre noi drept unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am avut. Cred că vorbele unei colege redau cel mai bine ce a însemnat acest curs: „Borțun face din fiecare curs o lecție de viață”. Dacă aveţi răbdare citiţi în postul ei despre câteva diferenţe între FCRP şi o altă facultate.

Nu pot să nu zic nimic de darul de a preda al domnului rector, Paul Dobrescu. A fost un scandal prin presă, total nefondat, despre numirea sa în funcţie ca rector al SNSPA-ului. Sincer nouă nu ne-a păsat de asta pentru că pentru noi este un profesor bun. Îmi pare rau că numai jumătate din studenţi au făcut cursul cu dumnealui şi l-au putut asculta cum explica şi întreba: „Măi aţi înţeles?” – iar dacă nu răspundea nimeni nimic, relua pentru a fi sigur că plecăm cu ceva în cap de la curs.

Iar domnii Frigioiu şi Fitzek de la Politologie au fost un duet aparte. Domnul Frigioiu este o enciclopedie vie, de multe ori chiar recitându-ne discursuri ale politicienilor, iar domnul Sebastian Fitzek este un seminarist care vorbeşte extrem de mult, dar nu pentru că îi place să se audă, ci pentru că simte nevoia să ne explice şi să ne spună cât mai multe.

În afara facultăţii am organizat balul bobocilor. Ce a fost ciudat: se formaseră două echipe care vroiau să organizeze, fiecare având un proiect, dar domnul prodecan Dumitru Iacob a decis că trebuie să existe un singur proiect. Iar noi nu puteam pica la pace nicidecum…

Aşa că ne-a invitat în biroul dumnealui şi a plecat, lăsându-ne să discutăm, să ne păruim, să facem ce-o fi pentru a realiza împreună un proiect. Şi asta s-a întâmplat – mai puţin păruiala : ). Mi-am dat seama pe parcus că cei din echipa adversă nu erau precum credeam şi mă bucur că în final am reuşit să facem un bal deosebit.

Şi gata ce-a fost frumos…

În semestrul al doilea am făcut aşa: Tehnici de Redactare, Tehnici şi Strategii de PR, Cultură şi comunicare, Training, Comunicare audio-video şi Conceperea şi elaborarea ziarului, ultimele trei fiind opţionale.

Primele două, cele cu tehnici au fost frecţie. Să zicem că la Redactare am făcut la seminar un comunicat, o ştire, o conferinţă de presă, dar la Strategii de PR… Numai când te gândeşti cum sună pare important – ei bine nu. Cursul e o aberaţie despre un model de PR inventat de profesor.

Începuse să mă enerveze facultatea pentru că nu mai făceam nimic practic şi nici nu mai învăţam ceva util. Ce m-a scăpat de ea a fost primul meu job – PR Executive la Olimpiadele Comunicării, concursul la care participasem cu un an în urmă. Nu l-am obţinut prezentând un CV, ci blogul a fost cartea mea de vizită.

Am lipsit tot semestrul de la facultate şi n-am regretat decât că m-am răcit de colegi. Mi-am lăsat pe toamnă trei restanţe pe care le-am luat. Rezultatele nu mă mai interesau demult, iar de multe dintre prieteniile din facultate devenisem dezamăgită. Ştiţi cum e când încep mulţi să te muşte de ceva când ei stau degeaba şi tu te zbaţi să începi o carieră? Dacă nu, vor avea grijă colegii să ştiţi.

Ultima parte o dedic anului 3, un an care concurează cu primul pentru cel mai drag din facultate. Cum aşa? Eh…

Vezi şi: FCRP - partea I, partea a II-a, partea a IV-a şi partea a V-a.

Cred că primul an de facultate a fost cel mai frumos. După agitaţia din prima săptămână am făcut cunoştinţă cu agitaţia de pe forum. Ne ajutam între noi cu informaţii, stăteam până la ora 3 dimineaţa postând offtopic toţi din anul întâi, ne hlizeam la glume şi ne agitam ca nişte copii de grădiniţă la anunţarea primei petreceri în cinstea bobocilor: Cârmâz party : )

Cine mă întreba cum mi se pare la facultate începeam să turui cât de fain e şi ce colegi mişto am şi ce profi şi ce materii! Eu care veneam de la un liceu de mate-info unde vorbeam cu profesorii în cifre şi formule, normal că eram entuziasmată de toate cursurile…

După vreo 2 luni am început să mă plâng de cât de greu e. Aveam obligatoriu proiecte şi prezentări (în echipă sau nu) la fiecare materie aproape. Nu-mi cunoşteam prea bine colegii de echipă, unii munceau mai mult, alţii mai puţin şi de aici au apărut primele frustrări.

Aveam ca materii: ICRM (Istoria culturii române moderne) – unde dacă obţineai 9 sau 10 la seminar (asta însemnând participare+ dosar cu referat, prezentare de text şi recenzie de carte) scăpai de examen, Filosofie, Imagologie – unde dădeam test la fiecare seminar din curs şi din bibliografie, Management & Marketing, Teoria Comunicării, Conflicte şi comunicare în sec. XX, Introducere în Sociologie, Introducere în Relaţii Publice, Tehnici de cercetare şi redactare în ştiinţele sociale, Informatică, Engleză/Franceză, Protocol Instituţional, Tehnică şi artă fotografică şi Teoria organizaţiilor. Sună bine sau nu?

Titlul e mai puţin important, ci conţinutul cursului şi profesorul contează. Spre exemplu la Filosofia Comunicării domnul Macoviciuc a fost un profesor excepţional, cu dar în a le preda studenţilor şi a le acapara atenţia, deşi mulţi dintre noi nu învăţasem filosofie până atunci şi nici nu eram pasionaţi de ea. Nu o să îl uit nici pe domnul Hlihor  care a spus odată că dacă studenţii nu sunt atenţi în sală şi vorbesc este vina profesorului şi că este responsabilitatea acestuia să-i facă să fie dornici să asculte, nici pe doamna Pânzaru care ne preda, ne explica şi încerca să plecăm de la curs deja cu nişte noţiuni, nici pe domnul Pricopie care a ridicat sala în picioare la intrarea în sala de examen, iar lista poate continua.

Totuşi am avut câteva episoade urâte cu domnul Schifirneţ, profesorul de Introducere în Sociologie. Ne-a pus să facem recenzia cărţii dumnealui intitulată „Forme fără fond- un brand românesc” în maxim 3 pagini parcă. De fapt nu recenzie, un fel de referat dar care să comenteze cartea lui – n-am înţeles nici azi ce dorea de la noi. I-am trimis toţi referatele pe e-mail aşa cum a cerut şi 99% dintre noi am luat sub 5. Motivele erau stupide şi pentru că a ieşit un scandal monstru, unii colegi dorind chiar să facă reclamaţie la decanat, a renunţat la cele 3 puncte pe care le avea referatul (deci dacă nu îl făceai puteai lua maxim 7), dar nu înainte de a spăla cu noi pe jos pe… Forum.

Avea 20 de oameni maxim în sala de curs pentru că dumnealui înţelegea prin predare citire din cursul tipărit. Odată a făcut un slide cu print-screen-uri cu posturi de pe forum ca să ne facă observaţii. În fine, sper să iasă la pensie cât mai repede…

Alte bube: note care se afişau greu, note de examen care nu erau afişate deloc şi contactai greu profesorul pentru a rezolva situaţia, profesori care mai uitau să treacă o notă de seminar.

Dar să ne întoarcem la părţi bune: profesorii nu sunt piloşi, nu te pica deoarece au trecut prea mulţi examenul şi trebuie să mai lase pe toamnă – se practică şi asta la multe facultăţi, nu îţi este ruşine să te exprimi – dacă la curs ai ceva de zis, zici, la seminar la fel. Nu îţi ia nimeni capul, ba mai rău e să nu zici nimic.

Cu riscul de a face postul prea mare, vreau să spun câte ceva şi despre Organizaţia reală şi Organizaţia Virtuală. Sunt două proiecte care se fac în fiecare an la cursul de Teoria organizaţiilor. Cei din Organizaţia reală mimează o agenţie de relaţii publice: studenţii sunt împărţiti în departamente şi funcţii, au campanii de făcut şi aproape toţi depind unii de alţii. Organizaţia Virtuală e axată pe advertising aşa că studenţii sunt împărţiţi în echipe, unde au posturi specifice unei agenţii de publicitate şi au de realizat o campanie pentru un client. La final are loc „pitch-ul” şi una din echipe iese câştigătoare. Partea cea mai frumoasă este că sunt proiecte practice, distractive, care te scot din spaţiul limitat al teoriei.

Pe lângă facultate, ne-am încercat puterile la Olimpiadele Comunicarii, un concurs care a deschis multora apetitul pentru relaţii publice. Eram cinci mucoşi de anul întâi care se vedeau pe scenă la Parlament prezentând campanii, dar care n-au ajuns în finală. Puteţi vedea echipa şi debitaţiile noastre aici.

Cam asta despre anul întâi. Eram mulţumită pentru că simţeam că am învăţat ceva util la facultatea asta, nu mai contau problemele pe care le întâmpinasem.

Nu o mai lungesc pentru că vreau sa mai citiţi şi posturile următoare. Acolo mă voi plânge un pic (mai mult) de anul 2 şi vă voi spune despre experienţa primului job în relaţii publice.  :)

Vezi şi: FCRP - partea I, partea a III-a, partea a IV-a şi partea a V-a.

Peste cinci zile voi absolvi Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA. Îmi amintesc că acum trei ani când am căutat pe Google despre această facultate, mai mult de două menţionări pe bloguri nu cred că am găsit. Mi-a părut rău pentru că voiam să aflu impresii ale studenţilor şi ale celor care au absolvit, pe lângă informaţiile de pe site-ul comunicare.ro. Nici acum nu sunt suficiente menţionări, drept pentru care am de gând să scriu câteva posturi din perspectiva mea despre FCRP şi anii mei de studenţie. S-ar putea să omit lucruri importante, de aceea îi rog pe ai mei colegi care vor citi posturile să le completeze şi eu voi face update-uri sau chiar un post care să cuprindă comentariile.

Voi începe cu anul 1…

Admiterea a fost foarte bine organizată şi din câte am aflat la fel a fost în următorii ani. Din cauza caniculei, la ora 7.00 trebuia să fim deja în săli pentru a da examenul. La intrare ne-au aşteptat studenţi din facultate care ne-au ghidat şi ne-au dat apă plată gratuit. Pe bancă mă aştepta o legitimaţie de admitere cu numele şi fotografia mea. În sală a intrat un profesor care a ales doi candidaţi (din câte îmi amintesc) pentru a fi martori la procesul de selectare a subiectelor.

Am avut de răspuns la şase subiecte în trei ore – eseuri toate. Nu m-am mişcat, abia am avut timp să mă gândesc. Era foarte cald, iar sala nu avea aer condiţionat, deci cred că toţi eram fleaşcă din cauza zăpuşelii şi a emoţiilor. Rezultatele s-au afişat după vreo 4 zile pe site. Parcă tot atunci am aflat şi cum suntem împărţiţi pe grupe – în ordine alfabetică şi nu aveam voie să ne mutăm de la o grupă la alta. Cu toate acestea, s-a dovedit că puteam merge la seminariile altor grupe.

Orarul a fost o surpriză. Învăţată din liceu cu ore de dimineaţă până la prânz, la FCRP era cu totul altfel. Aveam seminarii fie dimineaţa, fie în miezul zilei, în funcţie de grupă. Iar seara erau cursurile fie de la 16.30, fie de la 18.30. Menţionez că seminariile se fac la sediu, pe strada Povernei, dar cursurile se ţin în săli care aparţin Politehnicii, facultatea noastră având un contract pe termen lung cu această instituţie. Problema este că aceste săli sunt în Piaţa Victoriei şi la Polizu (Gara de Nord), în clădiri vechi şi nerecondiţionate. Mobilierul este urât, prăfuit, doar într-o sală din Polizu a fost schimbat, dar locurile sunt insuficiente pentru că multe scaune s-au rupt. Cele mai urâte săli sunt cele din Piaţa Victoriei unde am învăţat tot anul 2. Cum spuneam, în Poolizu o sală are cât de cât un mobilier nou, iar o altă sală, un amfiteatru mare, are doar lăcuit mobilierul, însă are aer condiţionat şi videoproiector.

Da, sună urât, dar nu e de fugit. Te obişnuieşti cu timpul…

În facultate există wireless, iar dacă nu ai laptop-ul la tine poţi merge în laboratorul de informatică pentru a sta pe Internet.

Una din părţile cele mai frumoase pe care le-am remarcat de la început a fost atmosfera. În prima săptămână de facultate ne-au fost ţinute prelegeri – cursuri introductive care să ne ajute să ne facem o imagine despre ce vom învăţa. Atunci a fost o nebunie… Cunoşteam o grămadă de oameni dornici să stea de vorbă, să ne cunoaştem, să facem schimb de impresii, să comentam profesorii ş.a. În general fără fiţe, deşi prin diverse articole se spunea că SNSPA-ul înseamnă talente şi figuri. Aşa o fi, însă FCRP nu înseamnă SNSPA, chiar dacă face parte din ea.

Forumul m-a ajutat să cunosc şi mai mulţi colegi din an, dar şi mai mari. Dar despre forum… în partea a doua

Vezi şi: FCRP –  partea a II-a, partea a III-a, partea a IV-a şi partea a V-a.

Dragoş a zis azi o chestie foarte tare. Cum ar fi ca examenul de licenţă să fie un fel de Olimpiadele Comunicării? Dacă ar fi fost aşa, zău că aş fi fost mai motivată şi m-aş fi dat de ceasu’ morţii să câştig olimpiada.

Să vedem cum ar fi fost…

Nu s-ar fi lucrat în echipă, ci individual şi fără etapă de preselecţie că na… Ne complicam. Formularul de înscriere era pe sistemul de la OC: nume, prenume, date de contact şi câteva idei despre ce vrei să scrii.

Pe site am fi avut o poză cu fiecare student, tema aleasă şi profesorul coordonator. Pentru că numai teme mişto de licenţă am auzit de la colegii mei şi îmi pare rău că nu le ştiu pe ale tuturor.

Ar fi existat tutoriate în care profesorul coordonator explica, răspundea la întrebări şi dădea feedback la ceea ce îi spuneai referitor la ce vrei să faci în lucrare. Adică exact inversul a ceea ce face profa mea de licenţă (dacă îmi citeşte blogul, m-am fript… dar neeaah!).

În cazul în care aveai blog îl făceai cunoscut profesorilor şi la final, poate pe lângă notă primeai şi un premiu pentru „Cea mai bună poveste despre licenţă”, „Cea mai bună relatare de la prezentări”, „Cea mai bună poveste despre munca la licenţă” ş.a. Ne-am mai fi destins un pic  :)

Dacă ar fi fost gândit aşa examenul de licenţă poate ar fi fost ceva entuziasm, adrenalină, altă atmosferă între profesori şi studenţi… Nu un morcov mare şi dorinţa de a scăpa cât mai repede de el.

Mă străduiesc de la un timp încoace să înfiinţez o revistă online a facultăţii mele. Scopul este ca studenţii să aibă o activitate în plus din care să înveţe şi ca FCRP-ul să mai câştige popularitate. După părerea mea nu ar trebui să existe absolvent de la noi care să nu poată scrie un articol despre un subiect, mai ales că am propus ca revista să aibă următoarele categorii: Comunicare, Social, Cultural, Studenţie, Creaţie şi poate şi Sport dacă există doritori. Practic orice text ce conţine informaţii verificate îmbinate cu viziunea autorului asupra unor situaţii de interes general şi-ar găsi locul în revistă.

Problema este că nu ma confrunt cu o lipsă de calitate a articolelor, ci cu una de cantitate. Mulţi şi-au exprimat la început dorinţa de a participa, însă când a venit vorba să scrie parcă li s-a mai dus din entuziasm. Nu ştiu de ce dar parcă ar fi o situaţie politică tipică ţării noastre: avem din abundenţă speranţe şi vise, la vorbe credem că ne pricepem toţi, însă când trebuie să punem osul la treabă şi să realizăm ceva care în viitor ne va aduce beneficii stagnăm. În fine, am făcut un topic pe forumul facultăţii (care este destul de popular) pentru a oferi informaţii, a pus un coleg banner, am facut un grup pe yahoo, săptămâna viitoare vreau sa pun afişe pe culoare ş.a. pentru a-i informa şi încuraja pe colegii mei să participe.

Oare ma îmbăt cu apă rece?

Momentan sunt implicată în 5 proiecte şi abia îmi mai găsesc timp să scriu pe „vorba mea”. În schimb, ‘activez’ pe http://balfcrp2008.wordpress.com/ . Scriu mai multe persoane din echipa organizatoare, dar sper că mie  îmi recunoaşteţi posturile.

Unul din proiecte este organizarea Balului Bobocilor 2008 pentru Facultatea de Comunicare si Relatii Publice (FCRP) din cadrul SNSPA. Acum abia îmi dau seama câtă alergătură este cu organizarea unui eveniment şi cât timp consumi pentru a acorda atenţie celor mai mici detalii… Apropo, dacă lucrezi într-o companie şi crezi că aceasta ar putea sponsoriza balul dă-mi de ştire.

Mai sunt implicată şi prin campaniile PNL-ului pentru că mereu politicienii îşi amintesc de tineri în perioadele electorale şi colaborează cu ei pentru a câştiga voturi. Pe urmă 4 ani ne uită, dar măcar eu mă aleg cu o adeverinţă de practică şi ceva experienţă.

De puţin timp fac parte din PRIME, singura asociaţie de studenţi la Comunicare şi Relaţii Publice şi evident am şi aici de lucru.

Pe CraiovaPubs.ro şi TheCity.ro îi ajut la aspecte ce ţin de imagine şi comunicare.

Să mai zic că mă mai întâlnesc cu oameni prin Bucureşti pentru a le înmâna comenzile de pe magazinel?

…şi toate acestea pentru că nu am un job în domeniul comunicării şi caut să prind meseria de ici-colo. Bun şi asa.

De ce Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul SNSPA şi nu altă facultate?

Cât am fost la liceu am vrut să dau la ASE. Nici nu concepeam să dau în altă parte. Ei bine într-o seară cu vreo două-trei luni înainte de BAC am avut o revelaţie: „Chiar vreau să fiu economistă? Hârţogării, contabilitate, cifre… nimic creativ?”. Am dat o căutare pe Google „facultăţi Bucureşti” şi am ajuns pe un site unde era prezentată şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Am văzut că este de stat şi acreditată aşa că am intrat pe site-ul ei. După 20 de minute m-am hotărât că dau la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice.

Am dat naibii matematica şi m-am apucat să aprofundez literatura română pentru admitere. Nu regret că acum sunt la această facultate…:

- pentru referatul şi recenziile la Istoria Culturii Române Moderne;

-pentru proiectele de zeci de pagini din care m-am lămurit singură cum stă treaba cu brandingul, publicul consumator, mass-media şi politica, bloggingul, tipurile de comunicare, manipularea, relaţiile publice, propaganda şi războiul, cultura română, opinia publică ş.a.

-pentru ziua dinaintea unui examen când jumătate din facultate este pe invisible până dimineaţă;

-pentru cursurile care îmi dezvoltă cultura generală;

-pentru concursul Olimpiadele Comunicării;

-pentru că dacă nu eram aici, nu ajungeam să particip la conferinţe despre brand-uri, campanii de PR comercial şi PR politic, advertising şi blogging;

-pentru că i-am întrebat pe Bogdan Olteanu, Codruţ Sereş şi Victor Ciutacu despre blogurile politice, iar primii doi s-au cam bâlbâit;

-pentru faptul că prefer să citesc o carte precum „New Media” sau „Profesia de relaţionist” în loc să mă uit la televizor sau pe hi5;

-pentru că acum interpretez altfel informaţiile din presă, discursurile politicienilor, reclamele şi campaniile electorale;

-pentru porţile pe care mi le deschide;

-pentru sesiunile ale naibii de grele, dar peste care răsuflu uşurată că le-am trecut;

-pentru forumul care ţine loc de ceartă, informaţii şi glume în stil FCRP;

-pentru oamenii pe care i-am cunoscut, voioşi şi deschişi la minte (să nu vă umflaţi în pene acum);

-pentru petrecerile organizate în stil FCRP.

Când am vrut să mă documentez mai bine despre FCRP am dat peste câteva bloguri în care autorii scriau numai de rău despre acest subiect. Acum sper ca viitorii boboci să dea peste postul acesta şi să prindă curaj să dea la Comunicare şi Relaţii Publice. Bube în învăţământ sunt peste tot, numai că cele ale FCRP-ului sunt date uitării la final datorită părţilor bune pe care le are.

Vineri am participat la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a facultăţii mele, cea din Romană mai sus în deal decât ASE, SNSPA- FCRP pe nume. Lucrarea mea se intitula „Blogurile politice ca imperativ acţional în comunicarea politică”, lucrare pe care cred că nu a citit-o decât un profesor, pe ceilalţi trădându-i expresia feţei care sugera că ascultă informaţii despre blogosferă pentru prima dată. O să dau câteva citate din ce am scris:br /br /”Blogul politic poate fi considerat cel mai nou mijloc de comunicare politică având în vedere faptul că numărul politicienilor care deţin un astfel de jurnal devine în mod procesual tot mai mare. Bloggerii politicieni „construiesc spaţiul public”, comunicând cititorilor date despre viaţa lor, despre campaniile electorale la care au participat, despre ideologiile partidelor pe care le reprezintă, despre obiectivele propuse, despre activităţile politice şi sociale deprinse, precum şi informaţii care pot influenţa deciziile publicului. br / Care sunt avantajele şi dezavantajele unui blog politic? Focalizând centrul de investigare în zona binomului publicitate – blog, Bolland defineşte publicitatea ca plasarea mesajelor organizaţiei, contra cost, în mass-media. De aici până la fructificarea potenţialităţii blogosferei, nu a fost decât un pas…. S-a gândit cineva că publicitatea poate atinge un alt nivel în cadrul blogosferei? Blogul îi oferă unui politician o reclamă gratuită, în care are şansa de a-şi expune nelimitat ideile, convingerile, fără a avea nevoie de intermediari. În plus, îşi creează o imagine apropiată de public, având posibilitatea de a-i câştiga treptat încrederea. ” (mai departe am dezvoltat subiectul avantaje/dezavantaje)br /br /Spre final am abordat legătura dintre blogurile politicienilor şi campaniile electorale din 2008 pentru primăria Bucureştiului. br /br /„Câţiva candidaţi şi-au construit un blog înainte de alegeri cu intenţia de a-şi crea o imagine umanizată, apropiată de public şi de ce nu, pentru a convinge şi prin alte metode electoratul să-i voteze. Partea defavorabilă este că nu au reuşit să se desprindă de propaganda electorală şi pe blog şi de metoda acuzării adversarului de diverse ticăloşii politice, textele acestora fiind la fel de fade şi impersonale precum cele de pe pliantele publicitare. br /br /Spre exemplu, strongCozmin Guşă/strong se lamentează pe blog că este neîndreptăţit: „spre comparaţie, aproape pensionarul Oprescu, deşi n-a avut numărul de semnături necesar, iar majoritatea semnăturilor sunt false, a primit de la curtea de apel, controlată de Ion Iliescu, dreptul să participe” ; strongLudovic Orban/strong, reprezentantul din partea PNL, dacă la început a postat despre evenimente personale, acum pe prima pagină a relatat detalii despre concertul dedicat candidaturii sale şi a postat imagini de la eveniment, iar mai departe în blog, şi-a prezentat modelele de afişe şi spotul campaniei , precum şi obiectivele pe care şi le propune să le îndeplinească în cazul în care ar fi ales primar al Bucureştiului. strongCristian Diaconescu /strong , candidatul din partea PSD, şi-a creat primul blog în 2007, însă a fost anulat, iar pe 8 mai 2008 a deschis altul pe platforma wordpress.com, promiţând în primul post că nu va realiza doar un blog de campanie, cu toate că până la ora actuală postează despre programele campaniei, obiectivele sale şi părţile negative ale partidelor adversare. strongGheorghe Dinu/strong , candidat independent, are blog realizat de un consilier sau un susţinător, iar strongSorin Oprescu /strongde către simpatizanţii săi: „Chiar dacă nu i-am cerut acordul, îl rugăm pe Sorin Oprescu să posteze pe acest blog şi după ce va fi ales primar general al capitalei” . ”br /br /Am scris cum am crezut de cuviinţă cum nu există teorii legate de blogging, însă doi din cei trei profesori prezenţi nu prea au înţeles cum stă treaba cu blogul, dar nu intru în detalii. De altfel nici nu deţin bloguri şi nici nu citiseră cartea „New Media” a Dorinei Guţu profesoară în cadrul aceleiaşi facultăţi. Îmi pare rău că trebuie să treacă atât de mult timp pentru ca oamenii să nu se mai întrebe ce este un blog şi de ce este folositor…