Pe vremea studenţiei mele vedeam blogul ca pe un mijloc de afirmare şi mi s-au oferit o grămadă de motive să am unul şi să mă ţin de el. Amintesc aici de Olimpiadele  Comunicării care încurajau zdravăn viitorii comunicatori să fie activi în blogosferă, dar şi de unele teme de la facultate care cereau timid cunoştinţe despre blogging. Sincer, eu nu ştiu om care să fi avut blog din 2007-2009, în care să îşi fi dat măcar de 3 ori pe an cu părerea despre campanii şi după terminarea facultăţii să nu fi pătruns în câmpul muncii.

Vreau să fac ceva astfel încât să le ofer actualilor studenţi motivaţie de a-şi face un blog şi inspiraţie despre cum să îl folosească pentru a-şi construi un brand personal. Nu vreau să le umplu capul despre blogging ca meserie, ci pur şi simplu să le trezesc interesul pentru zona asta. Şi repet: să le dau inspiraţie.

Bun. Am în minte nişte conferinţe care să se desfăşoare la sediul SNSPA unde să fie printre vorbitori foşti studenti de la FCRP ale căror bloguri le-au folosit pentru a se pune în valoare şi chiar pentru a-şi găsi un job. Nu vă dau detalii acum, ţinând cont că  nu ştiu dacă se va transforma în realitate, chiar dacă sunt şanse

I-am povestit mai multe pe e-mail domnului Prodecan Dumitru Iacob şi a parut  încântat. Săptămâna aceasta mă voi întâlni cu dumnealui la facultate să vorbim despre idee şi cât, cum m-ar putea ajuta. Ţineţi-mi pumnii!

Am crezut că am terminat poveştile despre FCRP până acum 15 minute când m-a sunat Gabi să mă întrebe despre facultate. Aşa mi-am dat seama că am omis câteva lucruri importante de care ar fi interesaţi viitorii studenţi.

Despre cămine

Chiria pe o lună este în jur de 100 de lei. Unele se află în Băneasa – două corpuri mai exact: B1 şi B2. Pentru că nu le-am vizitat niciodată, voi reda câteva impresii lăsate pe forum de către alţi colegi:

„Eu stau la caminele din Baneasa. Camerele sunt super mari, deci la faza asta nu e nicio problema. Parchetul e nou, avem termopane, destule dulapuri si mese, paturile sunt ok. Fac cam 10 min pana la ratb. Cainii sunt inofensivi si nu o sa dati aproape de nimeni pana ajungeti la ratb (e destul de singuratica str. Biharia) asa ca nu va faceti griji de hoti. Baile sunt cam aiurea, insa te obisnuiesti. E foarte liniste pe aici, adica n-o sa vedeti petreceri zi de zi, poate doar cate una la nu stiu cat timp. Fac cam 40 de minute din camin pana la facultate. Caminul in B1 costa 70 de lei pe luna, ceea ce este extrem pe putin (parerea mea). Sper ca v-am fost cat de cat de ajutor”

Observaţii: Nu există baie în cameră, ci pe etaj.

„Eu stau in B2 asa ca nu am problema cu baia. e mai mult decat multumitor: am doua bai in camera, una cu chiuveta si vas wc si una cu chiuveta si dus. stam 4 fete in camera si chiar nu avem niciun fel de probleme din punct de vedere al confortului. (pt B2- 90 lei/luna)”

Mai există un cămin în Cernica unde stau numai băieţi. Chiria este de 100 de lei pe lună, iar condiţiile din câte am înţeles sunt mai ok decât în Băneasa. Dezavantajul este că faci o oră şi ceva până în centru. SNSPA-ul a pus la dispoziţie nişte microbuze, dar mai sunt maxi-taxi-uri pe care le poţi lua până la metrou.

*Studenţii care au părinţii profesori nu plătesc căminul.

Despre bani

Taxa anuală este de 2400 de lei – cel puţin atât era ultima dată. Poţi plăti intregral şi atfel ai parte de o reducere de 200 de lei sau în două sau trei rate. Odată ce ai intrat trebuie să plăteşti prima rată până pe 31 octombrie. Nu te dă nimeni afară dacă întârzii plata celorlalte rate, însă se pun penalizări.

Cantina este micuţă, dar mâncarea este ieftină şi bună. Păcat că este deschisă doar între orele 12-15. Poţi merge la cantinele de la ASE care sunt apropiate şi sunt mai mari.

Job găseşti dar nu pică din cer. În primii doi ani abia obţii unul în domeniu. Dar dacă eşti perseverent poţi găsi ceva ok ca să te întreţii.

Despre cursuri şi seminarii

Am mai vorbit în partea întâi despre orar şi altele. Am de adăugat următoarele:

- la curs profesorul predă, tu notezi dacă vrei. În cei 3 ani am avut doar 3 cursuri cu prezenţă obligatorie, în rest poţi ajunge când ai timp;

- la început de semestru fiecare student primeşte câte un cd care conţine cursurile în format pdf şi teste de verificare;

- foarte puţine cursuri sunt tipărite. Dacă nu le poţi citi în format pdf, le poţi cumpăra printate de la un xerox aflat în Piaţa Romană. Preţurile sunt între 12 lei şi 20 de lei un curs;

- seminariile sunt din două în două săptămâni. În general prezenţa contează, dar şi mai mult contează să fii activ. Dacă ai job, poţi merge la o grupă dimineaţa (de la 8 la 10) şi apoi să dai fuga la birou;

- în general profesorii îţi pun la dispoziţie bibliografia în format word sau pdf pe forum. Pentru a le citi pe cele care nu se găsesc în format electronic mergi la Biblioteca Centrală Universitară şi citeşti acolo. Cărţi nu poţi lua acasă. Un abonament anual la BCU costă 15 lei.

Ce poţi face după facultate

Teoretic vei fi specialist în Relaţii Publice.

Orice companie, instituţie publică, ONG sau persoană publică are nevoie de specialişti în PR dacă vrea să existe pe lumea asta mai mult decât în acte. Noi ne ocupăm de informare, de imagine, de schimbarea comportamentelor celor din jur prin comunicare. De exemplu poţi lucra în planificarea şi implementarea campaniilor electorare, în campanii de lansare a unui produs, în campanii de responsabilitate socială, poţi lucra în agenţii unde te-ai ocupa de comunicarea pentru diverşi clienţi sau într-un departament de relaţii publice din cadrul unei organizaţii.

Găsiţi pe net suficiente articole despre specialişii în PR pentru a vă face o idee. E o meserie frumoasă, dar nu pentru comozi. Cere multă pasiune şi implicare, dar veţi vedea acestea la timpul potrivit.

Dacă aveţi întrebări feel free to ask

Vezi si: FCRP partea I, FCRP partea a II-a, FCRP partea a III-a si FCRP partea a IV-a.

Termeni cheie ai anului 3: proiecte, presiune, echipă. Am avut materii precum Gestionarea Crizelor de Imagine, Mass –media şi societatea, Campanii de relaţii publice, Patologii şi terapii comunicaţionale, Antropologie politică, Imaginea liderilor, Managementul proiectelor şi Strategii şi tehnici de atragere a finanţării de la UE, unde la toate am avut de facut cel puţin un proiect pentru a intra în examene.

Alte materii: Analiza imaginii organizaţiilor – unde obligatoriu trebuia să dăm 2 teste de seminar, Etica şi dreptul comunicării – un curs aberant, Managementul resurselor umane, Istoria comunicării politice – cu domnul Bogdan Teodorescu, un profesor cum rar ţi-e dat să întâlneşti (în sensul bun) şi Relaţii Publice în context internaţional – un curs deosebit, care te loveşte fix când eşti mai dezamăgit de facultate şi îţi aminteşte de ce ai ales FCRP-ul şi nu altă facultate.

De licenţă nu vreau să vorbesc încă.

Postul acesta nu vreau să mai fie un roman precum celelalte. Vreau doar mai spun că până la final FCRP-ul a fost o şcoală a vieţii. Da, poate sună prea dramatic, dar chiar aşa este. Înveţi: să fii diplomat, dar să te explimi liber, să ai încredere în forţele proprii, să te pui în valoare, să te stăpâneşti când trebuie, să îi descoperi din grămada de oameni mişto pe cei cu adevărat valoroşi, să îţi testezi calităţile, să îţi afli defectele, să înţelegi comportamentul, atitudinea şi vorbele celor din jur dincolo de ceea ce par să transmită, să te autodepăşeşti, să fii responsabil şi lista ar continua cu multe altele.

Ce perspective îmi oferă facultatea? Niciuna. Şi nu cred că există vreo facultate din România care oferă aşa ceva. Singur trebuie să te zbaţi să faci ceva cu viaţa ta după studii. A citi câteva cursuri şi a da nişte examene e simplu, iar notele nu te ajută în niciun fel decât dacă vrei să faci un master în străinătate. A-ţi păstra entuziasmul, energia şi spiritul acela bătăios de „never give up” e mai greu.

Vezi şi: FCRP - partea I, partea a II-a, partea a III-a şi partea a V-a.

Rămăsese să povestesc despre anul al doilea. Materiile s-au împuţinat, dar s-au şi îngreunat în primul semestru. Am avut două examene orale la Politologie, respectiv Semiotică şi altele scrise/grilă la Geopolitică, Retorică, Publicitate.

La Retorică puteai alege o evaluare permanentă şi un proiect final pentru a nu mai da examenul, iar la Publicitate aveai până la final de făcut două campanii pentru a intra în examen.

La Politologie şi Semiotica era foarte importantă activitatea la seminar pentru a obţine un punctaj mare la examen. Am dârdâit toţi de emoţii la examenele de la aceste materii. Cum spuneam, probele au fost orale şi s-au desfăşurat de-a lungul unei săptămâni fiecare. Aşteptând afară te luau toate spaimele mai ales când ieşea câte un coleg şi anunţa că a fost picat. Proba orală de română de la bacalaureat a fost nimic pe lângă ce e aici.

Seminarul de Semiotică a fost o abrambureală. Nu mi-a plăcut cum se desfăşura, dar oricum anul următor nici nu a mai fost un seminarist la această materie. Cu toate acestea, profesorul de la curs, domnul Dumitru Borţun, este considerat de majoritatea dintre noi drept unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am avut. Cred că vorbele unei colege redau cel mai bine ce a însemnat acest curs: „Borțun face din fiecare curs o lecție de viață”. Dacă aveţi răbdare citiţi în postul ei despre câteva diferenţe între FCRP şi o altă facultate.

Nu pot să nu zic nimic de darul de a preda al domnului rector, Paul Dobrescu. A fost un scandal prin presă, total nefondat, despre numirea sa în funcţie ca rector al SNSPA-ului. Sincer nouă nu ne-a păsat de asta pentru că pentru noi este un profesor bun. Îmi pare rau că numai jumătate din studenţi au făcut cursul cu dumnealui şi l-au putut asculta cum explica şi întreba: „Măi aţi înţeles?” – iar dacă nu răspundea nimeni nimic, relua pentru a fi sigur că plecăm cu ceva în cap de la curs.

Iar domnii Frigioiu şi Fitzek de la Politologie au fost un duet aparte. Domnul Frigioiu este o enciclopedie vie, de multe ori chiar recitându-ne discursuri ale politicienilor, iar domnul Sebastian Fitzek este un seminarist care vorbeşte extrem de mult, dar nu pentru că îi place să se audă, ci pentru că simte nevoia să ne explice şi să ne spună cât mai multe.

În afara facultăţii am organizat balul bobocilor. Ce a fost ciudat: se formaseră două echipe care vroiau să organizeze, fiecare având un proiect, dar domnul prodecan Dumitru Iacob a decis că trebuie să existe un singur proiect. Iar noi nu puteam pica la pace nicidecum…

Aşa că ne-a invitat în biroul dumnealui şi a plecat, lăsându-ne să discutăm, să ne păruim, să facem ce-o fi pentru a realiza împreună un proiect. Şi asta s-a întâmplat – mai puţin păruiala : ). Mi-am dat seama pe parcus că cei din echipa adversă nu erau precum credeam şi mă bucur că în final am reuşit să facem un bal deosebit.

Şi gata ce-a fost frumos…

În semestrul al doilea am făcut aşa: Tehnici de Redactare, Tehnici şi Strategii de PR, Cultură şi comunicare, Training, Comunicare audio-video şi Conceperea şi elaborarea ziarului, ultimele trei fiind opţionale.

Primele două, cele cu tehnici au fost frecţie. Să zicem că la Redactare am făcut la seminar un comunicat, o ştire, o conferinţă de presă, dar la Strategii de PR… Numai când te gândeşti cum sună pare important – ei bine nu. Cursul e o aberaţie despre un model de PR inventat de profesor.

Începuse să mă enerveze facultatea pentru că nu mai făceam nimic practic şi nici nu mai învăţam ceva util. Ce m-a scăpat de ea a fost primul meu job – PR Executive la Olimpiadele Comunicării, concursul la care participasem cu un an în urmă. Nu l-am obţinut prezentând un CV, ci blogul a fost cartea mea de vizită.

Am lipsit tot semestrul de la facultate şi n-am regretat decât că m-am răcit de colegi. Mi-am lăsat pe toamnă trei restanţe pe care le-am luat. Rezultatele nu mă mai interesau demult, iar de multe dintre prieteniile din facultate devenisem dezamăgită. Ştiţi cum e când încep mulţi să te muşte de ceva când ei stau degeaba şi tu te zbaţi să începi o carieră? Dacă nu, vor avea grijă colegii să ştiţi.

Ultima parte o dedic anului 3, un an care concurează cu primul pentru cel mai drag din facultate. Cum aşa? Eh…

Vezi şi: FCRP - partea I, partea a II-a, partea a IV-a şi partea a V-a.

Cred că primul an de facultate a fost cel mai frumos. După agitaţia din prima săptămână am făcut cunoştinţă cu agitaţia de pe forum. Ne ajutam între noi cu informaţii, stăteam până la ora 3 dimineaţa postând offtopic toţi din anul întâi, ne hlizeam la glume şi ne agitam ca nişte copii de grădiniţă la anunţarea primei petreceri în cinstea bobocilor: Cârmâz party : )

Cine mă întreba cum mi se pare la facultate începeam să turui cât de fain e şi ce colegi mişto am şi ce profi şi ce materii! Eu care veneam de la un liceu de mate-info unde vorbeam cu profesorii în cifre şi formule, normal că eram entuziasmată de toate cursurile…

După vreo 2 luni am început să mă plâng de cât de greu e. Aveam obligatoriu proiecte şi prezentări (în echipă sau nu) la fiecare materie aproape. Nu-mi cunoşteam prea bine colegii de echipă, unii munceau mai mult, alţii mai puţin şi de aici au apărut primele frustrări.

Aveam ca materii: ICRM (Istoria culturii române moderne) – unde dacă obţineai 9 sau 10 la seminar (asta însemnând participare+ dosar cu referat, prezentare de text şi recenzie de carte) scăpai de examen, Filosofie, Imagologie – unde dădeam test la fiecare seminar din curs şi din bibliografie, Management & Marketing, Teoria Comunicării, Conflicte şi comunicare în sec. XX, Introducere în Sociologie, Introducere în Relaţii Publice, Tehnici de cercetare şi redactare în ştiinţele sociale, Informatică, Engleză/Franceză, Protocol Instituţional, Tehnică şi artă fotografică şi Teoria organizaţiilor. Sună bine sau nu?

Titlul e mai puţin important, ci conţinutul cursului şi profesorul contează. Spre exemplu la Filosofia Comunicării domnul Macoviciuc a fost un profesor excepţional, cu dar în a le preda studenţilor şi a le acapara atenţia, deşi mulţi dintre noi nu învăţasem filosofie până atunci şi nici nu eram pasionaţi de ea. Nu o să îl uit nici pe domnul Hlihor  care a spus odată că dacă studenţii nu sunt atenţi în sală şi vorbesc este vina profesorului şi că este responsabilitatea acestuia să-i facă să fie dornici să asculte, nici pe doamna Pânzaru care ne preda, ne explica şi încerca să plecăm de la curs deja cu nişte noţiuni, nici pe domnul Pricopie care a ridicat sala în picioare la intrarea în sala de examen, iar lista poate continua.

Totuşi am avut câteva episoade urâte cu domnul Schifirneţ, profesorul de Introducere în Sociologie. Ne-a pus să facem recenzia cărţii dumnealui intitulată „Forme fără fond- un brand românesc” în maxim 3 pagini parcă. De fapt nu recenzie, un fel de referat dar care să comenteze cartea lui – n-am înţeles nici azi ce dorea de la noi. I-am trimis toţi referatele pe e-mail aşa cum a cerut şi 99% dintre noi am luat sub 5. Motivele erau stupide şi pentru că a ieşit un scandal monstru, unii colegi dorind chiar să facă reclamaţie la decanat, a renunţat la cele 3 puncte pe care le avea referatul (deci dacă nu îl făceai puteai lua maxim 7), dar nu înainte de a spăla cu noi pe jos pe… Forum.

Avea 20 de oameni maxim în sala de curs pentru că dumnealui înţelegea prin predare citire din cursul tipărit. Odată a făcut un slide cu print-screen-uri cu posturi de pe forum ca să ne facă observaţii. În fine, sper să iasă la pensie cât mai repede…

Alte bube: note care se afişau greu, note de examen care nu erau afişate deloc şi contactai greu profesorul pentru a rezolva situaţia, profesori care mai uitau să treacă o notă de seminar.

Dar să ne întoarcem la părţi bune: profesorii nu sunt piloşi, nu te pica deoarece au trecut prea mulţi examenul şi trebuie să mai lase pe toamnă – se practică şi asta la multe facultăţi, nu îţi este ruşine să te exprimi – dacă la curs ai ceva de zis, zici, la seminar la fel. Nu îţi ia nimeni capul, ba mai rău e să nu zici nimic.

Cu riscul de a face postul prea mare, vreau să spun câte ceva şi despre Organizaţia reală şi Organizaţia Virtuală. Sunt două proiecte care se fac în fiecare an la cursul de Teoria organizaţiilor. Cei din Organizaţia reală mimează o agenţie de relaţii publice: studenţii sunt împărţiti în departamente şi funcţii, au campanii de făcut şi aproape toţi depind unii de alţii. Organizaţia Virtuală e axată pe advertising aşa că studenţii sunt împărţiţi în echipe, unde au posturi specifice unei agenţii de publicitate şi au de realizat o campanie pentru un client. La final are loc „pitch-ul” şi una din echipe iese câştigătoare. Partea cea mai frumoasă este că sunt proiecte practice, distractive, care te scot din spaţiul limitat al teoriei.

Pe lângă facultate, ne-am încercat puterile la Olimpiadele Comunicarii, un concurs care a deschis multora apetitul pentru relaţii publice. Eram cinci mucoşi de anul întâi care se vedeau pe scenă la Parlament prezentând campanii, dar care n-au ajuns în finală. Puteţi vedea echipa şi debitaţiile noastre aici.

Cam asta despre anul întâi. Eram mulţumită pentru că simţeam că am învăţat ceva util la facultatea asta, nu mai contau problemele pe care le întâmpinasem.

Nu o mai lungesc pentru că vreau sa mai citiţi şi posturile următoare. Acolo mă voi plânge un pic (mai mult) de anul 2 şi vă voi spune despre experienţa primului job în relaţii publice.  :)

Vezi şi: FCRP - partea I, partea a III-a, partea a IV-a şi partea a V-a.

Peste cinci zile voi absolvi Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA. Îmi amintesc că acum trei ani când am căutat pe Google despre această facultate, mai mult de două menţionări pe bloguri nu cred că am găsit. Mi-a părut rău pentru că voiam să aflu impresii ale studenţilor şi ale celor care au absolvit, pe lângă informaţiile de pe site-ul comunicare.ro. Nici acum nu sunt suficiente menţionări, drept pentru care am de gând să scriu câteva posturi din perspectiva mea despre FCRP şi anii mei de studenţie. S-ar putea să omit lucruri importante, de aceea îi rog pe ai mei colegi care vor citi posturile să le completeze şi eu voi face update-uri sau chiar un post care să cuprindă comentariile.

Voi începe cu anul 1…

Admiterea a fost foarte bine organizată şi din câte am aflat la fel a fost în următorii ani. Din cauza caniculei, la ora 7.00 trebuia să fim deja în săli pentru a da examenul. La intrare ne-au aşteptat studenţi din facultate care ne-au ghidat şi ne-au dat apă plată gratuit. Pe bancă mă aştepta o legitimaţie de admitere cu numele şi fotografia mea. În sală a intrat un profesor care a ales doi candidaţi (din câte îmi amintesc) pentru a fi martori la procesul de selectare a subiectelor.

Am avut de răspuns la şase subiecte în trei ore – eseuri toate. Nu m-am mişcat, abia am avut timp să mă gândesc. Era foarte cald, iar sala nu avea aer condiţionat, deci cred că toţi eram fleaşcă din cauza zăpuşelii şi a emoţiilor. Rezultatele s-au afişat după vreo 4 zile pe site. Parcă tot atunci am aflat şi cum suntem împărţiţi pe grupe – în ordine alfabetică şi nu aveam voie să ne mutăm de la o grupă la alta. Cu toate acestea, s-a dovedit că puteam merge la seminariile altor grupe.

Orarul a fost o surpriză. Învăţată din liceu cu ore de dimineaţă până la prânz, la FCRP era cu totul altfel. Aveam seminarii fie dimineaţa, fie în miezul zilei, în funcţie de grupă. Iar seara erau cursurile fie de la 16.30, fie de la 18.30. Menţionez că seminariile se fac la sediu, pe strada Povernei, dar cursurile se ţin în săli care aparţin Politehnicii, facultatea noastră având un contract pe termen lung cu această instituţie. Problema este că aceste săli sunt în Piaţa Victoriei şi la Polizu (Gara de Nord), în clădiri vechi şi nerecondiţionate. Mobilierul este urât, prăfuit, doar într-o sală din Polizu a fost schimbat, dar locurile sunt insuficiente pentru că multe scaune s-au rupt. Cele mai urâte săli sunt cele din Piaţa Victoriei unde am învăţat tot anul 2. Cum spuneam, în Poolizu o sală are cât de cât un mobilier nou, iar o altă sală, un amfiteatru mare, are doar lăcuit mobilierul, însă are aer condiţionat şi videoproiector.

Da, sună urât, dar nu e de fugit. Te obişnuieşti cu timpul…

În facultate există wireless, iar dacă nu ai laptop-ul la tine poţi merge în laboratorul de informatică pentru a sta pe Internet.

Una din părţile cele mai frumoase pe care le-am remarcat de la început a fost atmosfera. În prima săptămână de facultate ne-au fost ţinute prelegeri – cursuri introductive care să ne ajute să ne facem o imagine despre ce vom învăţa. Atunci a fost o nebunie… Cunoşteam o grămadă de oameni dornici să stea de vorbă, să ne cunoaştem, să facem schimb de impresii, să comentam profesorii ş.a. În general fără fiţe, deşi prin diverse articole se spunea că SNSPA-ul înseamnă talente şi figuri. Aşa o fi, însă FCRP nu înseamnă SNSPA, chiar dacă face parte din ea.

Forumul m-a ajutat să cunosc şi mai mulţi colegi din an, dar şi mai mari. Dar despre forum… în partea a doua

Vezi şi: FCRP –  partea a II-a, partea a III-a, partea a IV-a şi partea a V-a.

Gala Premiilor pentru Educaţie este un concurs care urmăreste promovarea oamenilor, a proiectelor şi a organizaţiilor care au avut un impact semnificativ asupra sistemului educaţional din România.

In ce constă? Sunt 4 categorii de premii:

Categoria “Invatamant preuniversitar”:

1. Profesorul anuluibr

2. Elevul anului (din clasele V – XII)

3. Scoala anului (scoli generale de stat sau private, inclusiv licee)

Categoria “Invatamant universitar”:

4. Profesorul anului

5. Studentul anului (in ciclul de licenta sau master)

6. Facultatea anului (institutii de stat sau private)

Categoria “Cercetare in Educatie”:

7. Cercetatorul anului

Categoria “Organizatii neguvernamentale si proiecte”:

8. ONG-ul anului in domeniul educatiei

9. Cel mai bun proiect educational realizat de un ONG sau institutie de invatamant

Vedeţi a criteriile de eligibilitate şi regulamentul concursului daca v-am trezit cumva curiozitatea. Premiile sunt în valoare de 200 000 de euro. Acum sper că măcar acolo o spânceană tot v-am ridicat.

Cine doreşte şi se potriveşte se mai poate înscrie până pe 29 septembrie 2009.

Dacă simţiţi că scopul acestui post acesta este de a face reclamă, asta s-a şi vrut. Este un concurs deosebit şi poate cine ştie, chiar vor fi premiaţi oameni talentaţi. Păcat că eu nu mă simt studentul anului că altfel m-aş fi înscris . Dar pot să nominalizez un profesor pe care l-aş premia: Sebastian Fitzek. Dacă mai sunt profesori care merită nominalizaţi, să ne spună: Mădă de la Jurnalism, Ioana de la Litere – CRP şi Andrei de la ASE.

De ce Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul SNSPA şi nu altă facultate?

Cât am fost la liceu am vrut să dau la ASE. Nici nu concepeam să dau în altă parte. Ei bine într-o seară cu vreo două-trei luni înainte de BAC am avut o revelaţie: „Chiar vreau să fiu economistă? Hârţogării, contabilitate, cifre… nimic creativ?”. Am dat o căutare pe Google „facultăţi Bucureşti” şi am ajuns pe un site unde era prezentată şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Am văzut că este de stat şi acreditată aşa că am intrat pe site-ul ei. După 20 de minute m-am hotărât că dau la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice.

Am dat naibii matematica şi m-am apucat să aprofundez literatura română pentru admitere. Nu regret că acum sunt la această facultate…:

- pentru referatul şi recenziile la Istoria Culturii Române Moderne;

-pentru proiectele de zeci de pagini din care m-am lămurit singură cum stă treaba cu brandingul, publicul consumator, mass-media şi politica, bloggingul, tipurile de comunicare, manipularea, relaţiile publice, propaganda şi războiul, cultura română, opinia publică ş.a.

-pentru ziua dinaintea unui examen când jumătate din facultate este pe invisible până dimineaţă;

-pentru cursurile care îmi dezvoltă cultura generală;

-pentru concursul Olimpiadele Comunicării;

-pentru că dacă nu eram aici, nu ajungeam să particip la conferinţe despre brand-uri, campanii de PR comercial şi PR politic, advertising şi blogging;

-pentru că i-am întrebat pe Bogdan Olteanu, Codruţ Sereş şi Victor Ciutacu despre blogurile politice, iar primii doi s-au cam bâlbâit;

-pentru faptul că prefer să citesc o carte precum „New Media” sau „Profesia de relaţionist” în loc să mă uit la televizor sau pe hi5;

-pentru că acum interpretez altfel informaţiile din presă, discursurile politicienilor, reclamele şi campaniile electorale;

-pentru porţile pe care mi le deschide;

-pentru sesiunile ale naibii de grele, dar peste care răsuflu uşurată că le-am trecut;

-pentru forumul care ţine loc de ceartă, informaţii şi glume în stil FCRP;

-pentru oamenii pe care i-am cunoscut, voioşi şi deschişi la minte (să nu vă umflaţi în pene acum);

-pentru petrecerile organizate în stil FCRP.

Când am vrut să mă documentez mai bine despre FCRP am dat peste câteva bloguri în care autorii scriau numai de rău despre acest subiect. Acum sper ca viitorii boboci să dea peste postul acesta şi să prindă curaj să dea la Comunicare şi Relaţii Publice. Bube în învăţământ sunt peste tot, numai că cele ale FCRP-ului sunt date uitării la final datorită părţilor bune pe care le are.